Cincizeci de cuvinte pentru ploaie – Asha Lemmie, recenzie

Cincizeci de cuvinte pentru ploaie este povestea unui om născut sub nori grei, încărcați de suferință și durere. Nu este o carte pansament, deși are doza ei de duioșie și de emoție. Nu este o carte confesiune, deși avem momente în care asistăm la scene de o intimitate aparte. Nu este o carte pentru orice moment, este o carte care are nevoie de timpul ei și de o stare anume pentru a fi înțeleasă.

Poate ar fi mai ușor de citit într-o zi ploioasă, atunci când atmosfera devine la fel de apăsătoare și de sumbră. Nu poți să zâmbești atunci când asiști la tratamentele inumane la care este supusă micuța Nori. Nu poți să ridici ochii spre zări senine atunci când știi că ea locuiește într-o mansardă întunecoasă, acoperită de rușine și plătind pentru păcatele comise de alții.

„Plină de empatie și atentă la subtilitățile sufletului omenesc, Asha Lemmie a scris o carte unică, al cărei deznodământ e pe cât de neașteptat, pe atât de potrivit schimbărilor majore prin care trece eroina.“ – Mark Sullivan, autorul bestsellerului Sub un cer sângeriu

Născută sub semnul rușinii

Este o carte carusel, cu piedici și momente eliberatoare, cu surâsuri rupte din griul zilelor pline de reguli, cu aripi pietrificate înainte de primul zbor și cu durere. Toate ținute laolaltă de puterea legăturilor de familie, legături uitate sub noianul de regrete și compromisuri, dar durabile și de necontestat.

“Romane precum cel semnat de Asha Lemmie ne permit să experimentăm cumulul de senzații trăit de alergătorul de cursă lungă: mistuit de o odisee îndepărtată, oprindu-se doar pentru un strop de apă…” – The New York Times Book Review

Există cincizeci de cuvinte pentru a descrie ploaia, și nu putea fi altfel când vine vorba de japonezi. Și toate aceste cincizeci de cuvinte pentru ploaie și-au găsit loc în viața lui Nori. Și nu sub formă lichidă. Nu în adevăratul lor sens. Vin în viața ei sub forma loviturilor pe care le primește mult prea des și mult prea devreme de la viață. Nu ceruse să vină pe lume, nu ceruse acești doi părinți. Și atunci de ce plătea? De ce îi era sacrificată nevinovăția pe altarul orgoliilor și al renumelui familiei Kamiza?

„Nu pune întrebări. Nu riposta. Nu te împotrivi.“

Nu era suficient de bună pentru a folosi numele Kamiza, se născuse din păcat și trebuia să rămână la granița dintre familie și etichetă. Bunica lui Nori avea o mână de fier și nu dorea ca imaginea familiei sale să fie afectată de bârfele și păcatele singurei sale fiice. Cum să explice lumii că fiica ei dorea să se elibereze de jugul pus pe umerii săi de părinți și de generațiile anterioare? Era prea dură pentru a lăsa dragostea și legăturile să îi afecteze reputația. Prefera să păstreze aparențele, să se prefacă și să râmănă în lumea ei septică.

“Romane precum cel semnat de Asha Lemmie ne permit să experimentăm cumulul de senzații trăit de alergătorul de cursă lungă: mistuit de o odisee îndepărtată, oprindu-se doar pentru un strop de apă…” – The New York Times Book Review

Mama lui Nori își făcuse partea ei de datorie: dăruise un fiu moștenitor și se căsătorise cu un bărbat pe care nu-l iubea. Ca femeie, mama lui Nori fusese educață și crescută pentru a nu se opune, pentru accepta și a nu se ridica împotriva cutumelor lăsate moștenire. Dar îndrăznește să iubească un bărbat, un străin cu piele mulatră și dă naștere unei fiice. Născută în afara căsătoriei și moștenind pielea închisă a tatălui său, Nori nu are nicio șansă să fie acceptată în sânul familiei Kamiza. Dar este lăsată de mama sa la poarta familiei. De ce făcuse asta? Nu o iubea? Spera ca micuța cu piele catifelată să fie acceptată și iubită?

Un aliat sau încă o privire piezișă?

Akira, fratele vitreg al lui Nori, sosește în casa bunicilor săi. Bineînțeles că nu fusese obligat să doarmă în mansardă, pielea nu îi fusese spălată cu clor și apă fierbinte. Akira putea să meargă la școală, să vadă cerul și să se bucure de mâncarea preferată. Ar fi putut să găsească în el un prieten sau o vedea și el ca pe un dușman? Vedea în ea copilul care îl lăsase fără mamă? Ar fi putut măcar el să o iubească?

Legătura dintre ei doi se înfiripă treptat și m-am bucurat pentru Nori. Akira o învață din nou să zâmbească, îi deschide ușile care fuseseră închise prea multă vreme și îi dă putere să își regăsească vocea. Dar libertatea aceasta poate fi periculoasă…. Marginile sunt abrupte și căderea poate fi bruscă și dureroasă.

Cincizeci de cuvinte pentru ploaie – când te naști sub semnul suferinței

Cincizeci de cuvinte pentru ploaie nu oferă cititorului o lectură comodă. Cititorul va prelua din tensiunea familiei, din emoțiile negative și din suferința fetei. Căutarea propriului loc se întinde pe mulți ani și asta nu înseamnă decât un drum sinuos spre fericire și acceptare.

Deși simțeam că mă încarcă puternic emoțional, am simțit nevoia să citesc, să aflu și să descopăr deznodământul. Voiam să vedem ce mai poate pune la cale familia Kamiza, voiam să știu dacă mama lui Nori va veni să își explice fapta.

„E bine ca o femeie să învețe tăcerea“, îi spunea mereu mama. „Dacă o femeie nu știe nimic altceva, ar trebui să știe cum să tacă.“

Lectura a fost asemeni unui duș rece. Te lovește instant, îți paralizează simțurile și te face să îți dorești un loc călduț în care să te cuibărești. Viața lui Nori nu va fi lipsită de piedici și greutăți, dar se întrevede o urmă de speranță la final… Un curcubeu după ultima ploaie.

Romanul Cincizeci de cuvinte pentru ploaie a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici. 

Autor: Asha Lemmie

Nr. de pagini: 488

Titlul original: Fifty Words for Rain

Limba originală: engleză