” Un roman desăvârșit. Structura lui e atât de amețitoare, încât te face aproape să nu mai fii atent la stilul minunat în care e scris.„ The Guardian
„Mâine? Dar n-am niciun mâine, mi-am zis în sinea mea. Tot aşa cum n-am niciun ieri.”
Ce am fi noi fără amintiri? Cum ar fi dacă în fiecare dimineață ne-am trezi lângă oameni pe care, aparent, nu îi cunoaștem, dacă nu ne-am recunoaște chipul în oglindă și dacă ziua de ieri nu ar exista?
Cum ar fi dacă nu ne-am putea aminti chipul mamei sau al copilului? Sau ziua nunții? Sau mâncarea preferată? Dacă nu am avea certitudinea sentimentelor sau nu am ști cine ne sunt prietenii?
Nu-i așa că amintirile sunt singura noastră comoară pe care o putem purta la nesfârșit? Că indiferent de cum ne va purta viața, amintirile sunt cele care vor dăinui? Care vor uni suflete, care vor reaprinde scântei, care ne vor alina în zilele când avem moralul la pământ? Dar dacă fiecare zi ar fi ca un nou început? Unul în care nu există ieri și nici amintiri.
Încă din primele pagini am simțit durere, empatie și confuzie, dar și multă curiozitate. Am schimbat locurile pe rând, când eram Ben, când eram Christine. Încercam să văd situația prin ochii lor. A fost tare greu în oricare tabără m-aș fi situat, dar Christine mi-a rupt sufletul! A fost teribil să îi văd frământările, să îi simt confuzia și să îi trăiesc viața.
Christine avusese un accident când avea 29 de ani. Intrase în comă și când și-a revenit, medicii au descoperit că memoria ei avusese de suferit. Era amnezică parțial și în loc să se îmbunătățească, starea ei se agrava pe zi ce trecea. Nu era capabilă să păstreze amintirile create peste zi. Viața ei de dinainte de accident nu exista, putea să își amintească foarte puțin, sub formă de flash-uri, uneori oameni, alteori stări, dar a doua zi le uita iar.
Fiecare dimineață era un nou început, unul în care ea se trezea simțindu-se ba copil, ba adolescentă, ba femeie matură. Dar nu recunoștea nimic din jurul ei. Nici soțul, nici casa, nici pe ea însăși. Nu știa care era parcursul ei, nu știa când au trecut anii care îi lăsaseră riduri pe chip și nici nu recunoștea sentimentele pe care le nutrea pentru cel care spunea că este soțul ei de mulți ani.
Pe oglinda din baie avea câteva poze cu Ben, soțul ei, cu ea în diferite etape din viața ei și câteva explicații scurte.
Avea o tăbliță neagră pe care erau trasate câteva instrucțiuni și un telefon mobil pe care el o suna să o verifice. Astea erau singurele lucruri clare și fixe din viața ei. Până într-o zi, când un medic o caută și îi oferă încă o speranță. Doctorul Nash se întâlnește cu ea zi de zi și îi oferă o agendă pe care ea să scrie tot ce își amintea, dar pe care o roagă să o ascundă de soțul ei. Deocamdată, Ben nu trebuia să afle, mai ales că era destul de reticent în privința doctorilor și a terapiilor.
În fiecare zi doctorul o suna și îi aducea aminte de locul unde era jurnalul ei și o ruga să își noteze totul. Recitind zilnic tot ce scria, amintirile tot reveneau. La început sub forma de flashuri, apoi tot mai diversificate.
Dacă la început credea că soțul ei îi ascunde anumite lucruri, Christine ajunge mai târziu să se condamne singură și să creadă că tot ce i se întâmpla era doar rodul imaginației ei.
Prinsă între confuzia fiecărei zile și a amintirilor ei, va avea puterea să descopere adevărul? Îi ascundea soțul ei anumite lucruri ca să o protejeze sau să îi mențină starea de uitare? Va putea să îi spună despre jurnal și doctorul Nash?
Mi-a plăcut atât de mult cartea asta! Mi-a insuflat un suspans continuu, o dorință de a afla adevărul. Dacă aș fi putut să citesc și mai repede, să devorez paginile…aș fi făcut-o. Îmi doream să descopăr cum ajunsese ea în starea în care era. Fluiditatea scrierii și modul simplu în care au fost relatate toate întâmplările și toate trăirile personajelor m-au ajutat să înțeleg și mai bine si să apreciez stilul autorului.
Este o carte plină de suspans, de trăiri, de încărcătură emoțională și de confuzie, dar finalul este fantastic! O carte de nota 10 și de recomandat!!
[…] asta văd peste tot răufăcători în stare “latentă”. S.J. Watson m-a fermecat cu Înainte să adorm. Știu că mă făcuse atunci să mă îndoiesc de toată lumea. Devenisem un cititor nesigur și […]
Am adorat cartea asta. Păcat că tentativa de a o ecraniza a fost prost realizată.