Simon vă așteaptă pe Libris. Și eu cred că este romanul perfect de luat acasă, povestea pe care să o citiți atunci când vă cer brațele o îmbrățișare sau aveți chiar voi nevoie de una, titlul pe care să-l lăsați să curgă prin toate crăpăturile sufletului vostru. V-ați prins deja. Încerc să vă conving să îl primiți pe Simon în viața voastră, să-l primiți cu prietenie, cu tihnă și căldură, fix așa cum îi așteptați și primiți pe prietenii cei mai buni.
Sunt sigură că munca mea de lămurire va fi dusă la bun sfârșit fără ca eu să depun vreun efort considerabil. Narine Abgarian este cunoscută deja pentru felul molcom, care pare să curgă nestingherit și nestăvilit, în care își lasă poveștile să prindă aripi și să plece în lume. Despre astfel de cărți – abia despre astfel de cărți, mai corect spus – mi-e foarte greu să vă vorbesc. E ca și cum trebuie să scot caleidoscopul de emoții din interiorul meu, să-i prind strălucirile, tonurile, jocurile de lumini și să vi le descriu pe fiecare în parte.
Simon – oameni bornă, oameni bine, oameni lumină
Nu știu cum se face, dar unele cărți ajung la mine exact atunci când am mai mare nevoie de ele. Am făcut cunoștință cu Simon, personajul cheie din cel mai nou roman scris de Narine Abgarian și, fără să își reverse farmecele personale și asupra mea, Simon mi-a vindecat răni pe care nici nu știam că le port. Lui Simon nu i-am putut atribui o calitate definitorie. Pentru mine și pentru cele care s-au lăsat îmbrățișate și iubite de el, Simon a fost un om bornă, un om bun, un om lumină. Și, atenție, fără ca să știe, fără ca el neapărat să-și dea seama de asta.
Narine Abgarian țese un fir fermecat și îl umple de duioșie, de parfumul vremurilor de altă dată, de firesc, autentic și frumos. Romanul ăsta a venit ca o îmbrățișare și mi-a susurat o poveste pe care iar nu o pot încadra într-o perioadă anume. Dar îi pot face loc în sufletul meu, printre amintirile din propria-mi copilărie și obiceiuri puse la păstrat în cufere ce nu stau ferecate cu lacăte ruginite, dar sunt acoperite de pânze de păianjen, vremuri moderne și praful timpului ce niciun vânt nu-l mai poate spulbera.
Emoții, trăiri, nostalgie
Nu mă așteptam să râd la un priveghi și la o înmormântare. Dar mi le-am închipuit acolo adunate pe femeile toate: pe cea care poartă un costum adus de pe alte meleaguri, pe cea care și-a dat cu un parfum nepotrivit și mult prea puternic, pe cea care poartă un șirag de perle și pe văduva care le privește pe toate iubitele soțului prăpădit și nu se lasă mai prejos decât ele. Dincolo de răfuiala orgoliilor și a sentimentelor, femeile care s-au perindat prin viața lui Simon fac din înmormântarea acestuia un prilej de a-și vărsa amarul și gândurile, un moment în care îl celebrează pe Simon: omul lor bornă.
Vă rog să nu mi-l judecați pe Simon. A iubit prea mult viața și a iubit să iubească femeile. Dar nu le-a folosit. Le-a schimbat, le-a maturizat și le-a adus schimbarea de care aveau nevoie. Dom’le, se pot spune multe despre răposat, dar nimeni nu poate spune că nu le-a respectat pe cele pe care le-a iubit. Nu degeaba se ghida el după dictonul: „Trebuie să te desparți în așa fel încât muierea, când se întâlnește cu tine pe stradă, să nu te pârjolească cu un scuipat!”
Simon – metamorfoze, decizii, iubiri
M-am tot gândit pe parcursul lecturii la „Din cer au căzut trei mere” și am realizat că această poveste a avut un strop de farmec în plus. Nu știu de ce am simțit mai multe cuvinte care și-au făcut loc printre sentimente și oameni, printre trăiri și acțiuni. Mi-au fost mai clare istoriile de viață țesute în jurul personajelor principale. Iar prima poveste a fost cea care mi s-a lipit de suflet dincolo de cuvintele pe care le-aș putea așterne aici.
„În ultima vreme plângea des și mult, fără să-și facă prea multe griji pentru starea ei sufletească și chiar bucurându-se de ea – că doar inima e vie câtă vreme nu ți-ai pierdut capacitatea de a plânge.”
Simon a fost un cuceritor. Dar a plătit și prețul iubirii sale. Melania, soția lui, a știut din prima zi cu ce poamă s-a legat la cap. Orchestra, ocazional și așa cum îi ședea bine unei soții încornorate, câte un scandal bine gândit înainte. Niște farfurii trântite, niște haine (din coșul rufelor murdare, nu altfel) aruncate-n bătătură, câte un oftat și câte o jelanie de puteau plânge și pietrele de mila ei. Dar inimii lui Simon nu-i putea porunci. Era ca un radar de femei neîmplinite. Zici că mi le căuta Simon. Și mi le repara exact așa cum își ducea orice trebușoară la final. Și le colora cu iubirea lui, cu mângâieri și vorbe frumoase, le mobila odăile sufletului cu vorbe frumoase și emoții care le fuseseră necunoscute până atunci.
Și-apoi pleca. Mai voit, mai ba. Lăsa în urmă femei stăpâne pe propriile frâie, mai sigure și mai pline de curaj. Deh, călătorului îi șade bine cu drumul și iubărețului cu o nouă aventură. Altfel, de unde s-ar mai născoci așa istorii încărcate de farmec și simțăminte?
Simon – altfel, dar niciodată la fel
„Simon nu doar i-a încălzit sufletul. El avea acea rară calitate reconfortantă, proprie numai copiilor și bătrânilor: în prezența lui fantomele trecutului se îndepărtau în mod ciudat, și uneori era de-ajuns o singură atingere a lui ca inima să i se liniștească și grijile să i se împrăștie.”
Mi-a plăcut mult, mult povestea și m-aș bucura să vă cucerească și pe voi!
Simon – Narine Abgarian – vă așteaptă pe Libris.
Nr. pagini: 320
Colectie: Raftul Denisei
Traducator: Luana Schidu
An aparitie: 2023
Titlu Original: Simon
Editie: Necartonata
Autor: Narine Abgarian
