Camera groazei – Jussi Adler Olsen, recenzie

Camera groazei este primul volum din seria Departamentul Q, un departament special pentru cazuri speciale. Camera groazei a apărut în 2013, dar îl găsiți ușor în librării sau pe site-uri, și vă recomand să îl citiți, mai ales dacă sunteți fascinați de romane noir și autori nordici.

Nu știu cum mi-a scăpat seria asta, dar sigur va avea toată atenția mea de acum încolo. Și nu doar pentru stilul de scriere sau pentru modalitatea diferită de expunere a faptelor. Mi-a plăcut de Assad, un personaj pe care sper să îl văd mult mai bine conturat mai încolo. Bine, până să vă spun de Assad, cred că ar fi bine să vă spun câte ceva despre Departamentul Q, nu?

Camera groazei – cazuri nefinalizate, criminali liberi

V-am spus cu altă ocazie că am vizitat Suedia anul acesta. Și m-am bucurat, pe lângă verde și arhitectură, să văd o țară bine pusă la punct. Mi se părea că văd la fiecare pas soluții pentru orice problemă, de parcă o zână bună s-ar fi gândit înainte la toate. Toți admirăm puterea nordicilor, modul dârz și drept după care sunt conduși. Modelul scandinav pare să fie modelul spre care tânjim cu toții. Dar să știți că au și ei uscături în pădurile lor. Chiar și în secțiile de poliție.

Jussi Adler Olsen ne prezintă povestea lui Carl Mork, un comisar de poliție aflat în recuperare. În cadrul unei misiuni, Carl este rănit, un coleg rămâne paralizat și un altul moare pe loc. Carl fusese norocosul, din punctul altora de vedere. Dar cum să fie norocos când simțea că îi trădează pe toți prin faptul că era în viață? Cum să își găsească din nou locul printre cazuri și colegi?

O finanțare generoasă este anunțată de guvernul danez. Beneficiar: poliția. Da, aveau nevoie de banii ăștia pentru a derula și alte proiecte. Dar și pentru a înființa un nou departament: Departamentul Q. Mie mi-au dat impresia că l-au creat drept paravan și drept loc de pedeapsă pentru Carl. Nu își permiteau să îl gonească din poliție, dar nici nu le făcea plăcere să îl vadă bântuind holurile. Așa ajunge Carl șef al Departamentului Q și singurul angajat.

Departamentul Q – departamentul cazurilor neterminate

Un subsol prăfuit și întunecat, un munte de dosare și zero echipament. Cu asta se confruntă Carl în prima zi de lucru în cadrul noului departament. Dar Carl nu este omul care să se lase păgubaș. Și obține repede un ajutor și materiale care să îl ajute în noile anchete. Pe scurt, Carl trebuia să caute rezolvarea cazurilor care rămăseseră deschise, să arunce o privire peste anchetele desfășurate atunci, să caute noi probe și noi piste.

Nu știu cum l-ați perceput voi pe Carl, dar eu am simțit că are ceva din Doctor House. Și tare mi-a plăcut asta! Sinceră să fiu, se vedea de la o poștă că nu își găsește Carl locul pe acolo. Să citească toate acele fișe lungi și plictistoare? Să caute prin mormanul ăla de hârtii îngălbenite? Dar trebuie să o facă, este presat de șefii de la etaj și știe că va trebui să aleagă un caz.

Assad – ajutorul de care vă spuneam mai sus – este angajat pentru a mătura holurile subsolului sau pentru alte treburi mărunte. Nu lucrează în poliție, dar este atras de tot ce înseamnă anchete și dosare. Și se dovedește a fi o mină de aur. Assad a fost deliciul cărții și sper să îl regăsesc și în volumele următoare.

Cazul Lynggaard – primul caz

Ajutat și de Assad, Carl alege cazul Lynggaard din teancul acela de dosare.

Merete Lynggaard ținuse pentru multă vreme prima pagină a ziarelor. Tânără, femeie, necăsătorită și dornică să urce pe scara politică. Vă dați seama că putea fi percepută drept ghimpe în coastă. Dar cine ar fi îndrăznit să îi facă rău?

Merete fusese vicepreședintele Partidului Democrat și dispăruse în urmă cu cinci ani de pe un feribot. Nu mai fusese văzută de atunci, corpul ei nu fusese niciodată găsit. În urma ei rămăseseră întrebări și un frate bolnav, un frate pe care Merete îl îngrijea de mulți ani.

Carl Mork trebuie să găsească indicii și să afle ce s-a întâmplat cu adevărat cu Merete. Noi suntem privilegiați și suntem duși de Adler Olsen chiar pe urmele ei. Știm deja cum a dispărut, în ce condiții a fost ținută și cum s-a luptat să facă față. Dar nu știm cine i-a făcut asta și cât a putut ea să îndure torturile din Camera groazei. Adevărul trebuie să iasă la lumină și făptașul trebuie pedepsit.

  „Percepţia timpului dispăruse în întuneric şi odată cu ea se dusese şi ceasul ei biologic. Ziua şi noaptea se uneau ca două gemene siameze. Pentru Merete nu exista decât un singur punct fix al zilei, iar acesta era zgomotul trapei retractabile din uşa arcuită.
    Prima oară când auzise vocea distorsionată în difuzor şocul fusese atât de puternic, încât nu se putuse opri din tremurat nici când se culcase. Dar dacă nu ar fi auzit vocea ar fi fost moartă de foame sau de sete; ştia asta. Întrebarea era dacă avusese vreo alternativă mai bună.”

Camera groazei – un thriller reușit

Mi-a plăcut tare mult acest prim volum! Sunt sigură că vor exista cazuri la fel de bune și în următoarele volume, dar mereu îmi voi aminti de acest prim impact.  Camera groazei este o  poveste despre puterea omului de a face faţă unor situațiii de coşmar şi de a-şi păstra speranţa vie în ciuda tuturor piedicilor. Camera groazei poae fi o surpriză extrem de plăcută pentru iubitorii acestui gen, dar și pentru cei care se află la început de drum cu acest gen literar. Volumul are o intrigă reuşită, abordată într-o manieră diferită; o naraţiune ce curge lin, investigaţii închegate şi uşor de urmărit, personaje carismatice și ușor de plăcut.

Recomand!

Camera groazei a apărut la Editura Rao și poate fi cumpărat de aici. 

An apariție: 2013

Număr pagini: 380