Ai grijă ce-ți dorești mi-a ieșit în întâmpinare pe Libris. Cu o copertă colorată, care promitea stare de bine și căldură, titlul mi-a atras imediat atenția. Iar după ce i-am citit și descrierea am fost sigură că va fi o poveste fix pe gustul meu. Siguranța venea și din experiențele mele anterioare cu poveștile autoarei. Toate povești care zdruncină sufletul, care adună o mulțime de emoții într-un ghem compact și tulbură gândurile într-un mod fermecător.
Ai grijă ce-ți dorești are și ea o încărcătură emoțională aparte. Deja încep să cred că aceasta este semnătura autoarei. Dar, spre deosebire de celelalte romane ale sale, acesta a fost puțin mai „lejer”. Se întâmplă și aici o serie de evenimente nefericite, avem o suită de drame puse pe tapet. Însă am simțit permanent că pot respira normal. Fără să mă apese ceva pentru prea mult timp, fără să simt cum clocotește o furtună de emoții în mijlocul pieptului, fără să simt nevoia să pun puțin cartea pe pauză.
„O lectură ca o infuzie de speranță, despre găsirea bucuriei în plină tragedie, cu personaje neconvenționale și o căldură liniștitoare.” – Kirkus Reviews
Ai grijă ce-ți dorești – când trecutul revine
„ – Fericirea este un antidot împotriva fricii. A furiei. A plictiselii. A durerii.
– Dar nu poți să hotărăști că vei fi fericit.
– Adevărat. Dar poți hotărî să faci ceva cu bucurie.
M-am gândit la asta.
– Poți îmbrățișa pe cineva, poți să radioul mai tare, poți urmări o comedie, poți gâdila pe cineva, te poți preface că fredonezi cântecul tău preferat, îi poți cumpăra cuiva de la coadă la Starbucks o cafea sau poți purta o pălărie cu flori la muncă.”
Îmi plac poveștile „mari”. Poveștile cu tensiune, acțiune complexă, dedesubturi complicate și consecințe tulburătoare. Îmi plac poveștile care dărâmă tot ce știu pentru a reconstrui o lume întreagă de la zero. Însă, din când în când, simt nevoia de o poveste care pare să funcționeze ca o portiță spre realitatea cuiva. De o poveste pe care să o simt ca un portal de acces spre sufletul și intimitatea cuiva. Să devin martor mut, prieten de nădejde, confident de încredere.
Ai grijă ce-ți dorești exact asta a făcut. Nu a încercat să mă impresioneze prin răsturnări spectaculoase de situație sau prin momente care să mă lase fără aer. Nu m-a zguduit. Nu mi-a rupt sufletul. M-a ținut aproape. M-a purtat pe brațe fix în momentele nevralgice. Nu mi-a ascuns nimic, m-a făcut părtașă la tot acest proces care desface răni vechi, le îngrijește din nou, le coase, le vindecă după alte rețete, după alte scheme de tratament.
M-a așezat lângă personajele sale și m-a lăsat să le observ. Să le înțeleg. Să le văd fragilitatea, fricile, felul în care încearcă să meargă mai departe chiar și atunci când nu știu exact cum. Și m-am regăsit de atât de multe ori în vulnerabilitățile lor, în teamă cu care sondau posibilitățile. În privirile ridicate pe jumătate sau în tăcerile care păreau să vorbească în locul lor.
Ai grijă ce-ți dorești – frica de nou sau frică de dezamăgire?
„… – când vezi pe cineva și o parte din inima ta își găsește locul ca o mică piesă de puzzle despre care nici nu știai că lipsește – și nu vorbești despre asta, ceva din tine știe totuși că ți-ai găsit omul potrivit. Sau, cel puțin, că un anumit om ar putea fi omul potrivit pentru tine.”
Samantha și-a găsit locul. Sau așa îi place să creadă. A luat-o de la zero într-un loc nou, lăsând în urmă fantomele trecutului și umbrele care-i apăsau sufletul. Acum lucrează ca bibliotecară în școala privată a unor oameni care au îmbrățișat-o și au primit-o în viața lor fără să îi pună prea multe întrebări. Dacă era să fie sinceră cu ea, Samantha ar fi spus că este liniștită, asta în ciuda felului în care se comporta cu ea fiica cuplului de directori ai școlii. Dar a fost nevoie de apariția unui singur om din trecutul său ca Samantha să realizeze că liniștea nu era atât de reală și de profundă pe cât spera ea. Duncan, noul director al școlii, îi va da complet viața (și sufletul) peste cap.
Apariția lui schimbă totul. Nu pentru că aduce haos în mod direct. Ci pentru că deschide uși pe care Samantha le închisese cu grijă. Uși în spatele cărora lăsase amintiri, regrete, poate chiar o versiune a ei pe care nu mai voia să o cunoască. Și atunci începe adevărata confruntare. Nu cu trecutul. Ci cu ea însăși. Și amintirea unei povești de dragoste care rămăsese fără deznodământ.
Ai grijă ce-ți dorești – dialoguri spumoase și un buchet de vulnerabilități
Pentru că, uneori, nu trecutul ne sperie cel mai tare. Nu oamenii care se întorc. Nu situațiile care revin. Ci ceea ce trezesc în noi. Contextele în care ne aruncă. Frica de a simți din nou. Frica de a avea din nou încredere. Frica de a nu pierde, încă o dată, ceva ce abia începi să reconstruiești.
Și poate că exact aici m-a atins cel mai tare povestea asta. În locul acela în care realizezi că nu e suficient să fugi de durere. Că nu e suficient să îți construiești o viață „liniștită”. Ci că este nevoie să înfrunți toate posibilitățile. Să le spulberi. Să le exploatezi și să nu lași loc pentru regrete tăioase.
„ – Îți spun, știu totul despre întuneric. De-asta sunt așa de hotărâtă să caut lumina în fiecare zi din viața mea.”
Mi-a plăcut povestea asta pentru modul său natural de a fi. Pentru că nu „vinde” soluții la kilogram. Nu îți spune ce e bine și ce e greșit. Îți oferă, în schimb, variante. Situații. Oameni imperfecți care încearcă să facă ce pot mai bine cu ceea ce au.
Ai grijă ce-ți dorești, de Katherine Center, este disponibil pe Libris.
An aparitie: 2026
Editie: Necartonata
Nr. pagini: 368
Colectie: Byblos
Literatura: Americana
Titlu Original: What You Wish For
Traducator: Diana Ilie
