Arșița – Jane Harper (recenzie, editura Trei)

Am avut câteva zile foarte aglomerate. Urmează câteva tot la fel de pline, dar mă bucur că încep anul în forță și îmi mai șterg dorințe de pe răboj. Cu toate astea, am citit seara sau de câte ori am putut. Nu pot dormi dacă nu citesc câteva pagini seara, chiar dacă a doua zi trebuie să citesc din nou capitolul.
Pe grupul nostru, Despre cărți. Despre oameni, se desfășoară luna aceasta maratonul prieteniei. Partenera mea de la maraton mi-a ales din biblioteca mea trei titluri și mi-a impus alte trei din biblioteca ei. Mai am puțin de citit și sper să duc această provocare la capăt. „Arșița” mă aștepta de multă vreme în bibliotecă, dar îmi aducea aminte de cineva drag mie și nu mă puteam deloc apropia de carte. Nu credeam că o carte poate răvăși atâtea amintiri și nici nu credeam că îmi poate lipsi atât de mult o persoană. Mă bucur că draga mea Cristina mi-a ales romanul acesta! A fost o gură de aer proaspăt, m-a prins atât de tare în mrejele lui! Am regretat doar că nu am fost suficient de liberă pentru a mă bucura pe deplin de el.

O atmosferă apăsătoare, o căldură înnăbușitoare și un orășel aflat sub spectrul unui triplu asasinat. Era căldura atât de înnebunitoare? Fusese crimă pasională sau răzbunare?
O crimă dă peste cap liniștea unui oraș, dar când un copil nevinovat este omorât, totul capătă accente sumbre și nimic nu va mai fi la fel vreodată.
Toată acțiunea romanului, cu toate flashbackurile acelea din prezent, mi-a adus un pic aminte de filmul „Știu ce-ai făcut asta vară”. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că autoarea nu ne prezintă două planuri diferite (trecut, prezent), ci le întrepătrunde în cadrul aceluiași capitol. Am simțit mult mai bine conexiunea cu personajele, nu mi s-au amestecat gândurile și nu m-am mai concentrat pe descoperirea personalității fiecăruia.
Aaron Falk revine în Kiewarra, după 20 de ani. Plecase atunci alături de tatăl lui, amândoi din dorința de a lăsa totul în urmă. Aaron fusese acuzat de moartea prietenei sale, dar nimeni nu putuse proba odioasa crimă. Aaron avusese un alibi perfect în persoana lui Luke Hadler, cel care aruncase acum liniștea din Kiewarra în aer.
Aaron nu regretase plecarea, învățase să trăiască fără prietenii săi și fără viață simplă pe care Kiewarra o dădea locuitorilor săi. Oricum nu ar fi fost bine primit în comunitate. Nici faptul că acum lucra în Poliția Federală, secțiunea Fraude, nu l-ar fi ajutat prea tare. Trecutul ar trebui tot timpul lăsat în urmă, dar se pare că despre vină nu poți nicicând vorbi la trecut. Ea îți atârnă de gât, te împresoară și ți se insinuează în suflet și în cele mai adânci colțuri ale minții.
Aaron venise pentru înmormântare. Luke Hadler își împușcase mortal soția, pe fiul cel mare, apoi se omorâse. O lăsase în viață pe micuța Charlotte. Coincidență, lașitate sau doar siguranța că micuța nu putea vorbi și deci nu putea spune nimic? Și de ce nu își luase viața în casă? De ce o omorâse pe soția lui? Ce îl adusese în starea asta? Era arșița care apăsa orașul, seceta care usca economiile familiei? Era vina, era gelozia, era nebunia? Atâtea întrebări curmate de lacrimi și suspine. Atâția umeri ridicați a neputința și atâtea perechi de ochi ridicate spre cer.
De ce? Aaron Falk voia să știe. Nu credea că prietenul lui s-a schimbat atât de tare, deși fusese mereu ceva ciudat în legătură cu comportamentul lui Luke. Aaron nu se poate implica în anchetă. În ochii comunității, un criminal ar căuta un alt criminal. Dar întrebarea îl roade și părinții lui Luke îl roagă să arunce o privire. Nu puteau accepta vinovăția lui Luke, era nedrept și inuman. Ce se întâmplase cu adevărat acolo?
Mi-a plăcut cartea! S-a jucat frumos cu nervii mei și m-a surprins cu fiecare pagină întoarsă. Nu m-am așteptat să nu ghicesc înainte de final ceea ce se înfiripa sub ochii mei. Eram sigură că voi dibui repede piesele anchetei și că le voi pune cu ușurință în lăcașul potrivit. Autoarea a știut să mă poarte pe câteva piste, m-a amețit frumos, a construit bine intriga și a știut să stârnească neîncrederea în fiecare personaj. Pe niciunul nu l-am „iubit”, am fost rezervată până aproape de final, ba chiar mă pregătisem să am parte de un șoc. Arșița cu care se confruntă Kiewarra nu face altceva decât să scoată la iveală tensiunile, ura, dorinta de răzbunare și secretele ce îi leagă pe membrii micuței comunități.
Ați citit cartea? Ce părere aveți despre ea?
Vă jur că eu mi-am găsit greu cuvintele! Mi-a plăcut foarte mult!