Glasul pădurii este pregătit să își depene poveștile, secretele, adevărurile. Dar cine îl poate înțelege cu adevărat, cine poate privi dincolo de zidul implacabil de copaci drepți, tufișuri și hățișuri nemiloase? Cine este cu adevărat pregătit să dea piept cu adevărul, să taie răul din rădăcini și să facă pădurea să amuțească pentru totdeauna?
Pădurea este plină de frumusețe. Dar pădurea care crește în jurul taberei familiei Van Laar este plină și de secrete, de minciuni și aparențe. Pădurea asta, dacă ar fi lăsată să vorbească, ar spune despre întâlnirile secrete, despre strigăte, despre întâmplări care împart familie în două, despre prieteniile fragile născute în momente de cumpănă. Ar spune că, uneori, nu este de ajuns să te pui la pământ și să strigi ajutor. Uneori, oamenii care ar trebui să te salveze devin călăi. Că așa e viața: plină de rău, secrete, tăcere și sfori de care trag păpușarii iscusiți.
Nu toți cei care se pierd în pădure vor striga.
Și nu toți cei care strigă vor fi auziți…
Glasul pădurii – timp și tăcere
„Un roman care e greu de lăsat din mână. Pe la pagina 200, devine imposibil.” — Stephen King
Atmosfera din acest roman este apăsătoare, are gust de rumeguș și cenușă, de trădare și ascunzișuri care devin capcane mortale. Mai ales dacă ești un copil, mai ales dacă nu ești conștient de pericolul care pândește după fiecare copac. Glasul pădurii devine un cântec acut, încărcat de teroare și vibrații, de note joase care atacă fiecare portativ al sufletului, de acute care surprind și îngrozesc.
„O bijuterie rară – un thriller literar captivant, despre iubirea care rămâne în urma unei tragedii și despre familii bune sau extrem de rele.” — Paula Hawkins, autoarea bestsellerului „Fata din tren
Regret că nu am pătruns în pădurea acestui roman într-o atmosferă diferită. L-am citit fix când țara noastră trecea prin zilele de dinaintea alegerilor prezidențiale. Poate că asta m-a ajutat să amplific sentimentul terorii, al spaimei și al nesiguranței. Dar m-a determinat și să tot fac noduri peste acțiune, să pun punct de prea multe ori și să împing subiectul sub tona de întrebări și anxietăți. Poate și ăsta a fost motivul pentru care nu m-am bucurat cu adevărat de povestea asta. Poate ăsta a fost motivul pentru care am simțit-o atât de apăsătoare, de bulversantă, de plină de hățișuri. Starea mea cerea altă carte, una mai ușor de urmărit, mai transparentă și mai puțin încâlcită.
Glasul pădurii – când trecutul își cere tributul
Romanul lui Liz Moore chiar seamănă cu o pădure. Plină de puieți, de mlăstare tinere care vor duce povestea mai departe (asta dacă nu vor fi rupte de mâini rău voitoare). Dincolo de puieți, în mijlocul dens și întunecat, stau copacii bătrâni, pline de ramuri, istorii și secrete. Ei au văzut multe, au păstrat tăcerea și au ascuns în scoarța lor evenimente marcante. Cu timpul, în ciuda cicatricilor care se mai simt sau se mai văd, scoarța a crescut și a acoperit tragedia.
Liz Moore a livrat un roman lucrat, construit cu migală și atenție. Mi-a plăcut foarte mult faptul că nu și-a concentrat întreaga poveste pe evenimentul tragic, că a mers mult în spate, acolo unde stau ascunse motivele, întrebările, supozițiile. Glasul pădurii este unul dintre puținele romane în care accentul nu cade pe victimă, ci pe conjuncturile, rădăcinile și firele care au adus personajele în acest punct. Știu că avem multe romane în care traumele sunt puse pe tapet, în care temele psihologice ne aduc în lumină răni nevindecate. Dar Liz Moore construiește diferit povestea sa. Pune în scenă toate personajele, le dezvăluie cu răbdare rolul și implicarea în povestea din jurul familiei Van Laar. Merge înapoi pe firul cronologic până unde dă de lovitura care a cauzat atâtea fisuri în stratul de perfecțiune al familiei Van Laar.
„Un roman genial și captivant, un mister epic, o saga de familie și un ghid de supraviețuire. Liz Moore ne arată cât de ușor e să te pierzi într-o pădure reală și simbolică, deopotrivă, și ce trebuie să faci dacă vrei să ieși la lumină. Am adorat-o!” — Miranda Cowley Heller, autoarea cărții „Castelul de hârtie”
Glasul pădurii – o anchetă și o familie plină de secrete
„Felul în care creștem – adică felul în care ne-au crescut părinții noștri – ne-a pregătit să considerăm că e treaba noastră să fim absolut corecte în tot ce facem. Dar asta nu e treaba noastră, Iepuraș. Nu pricepi? Putem avea propriile noastre gânduri, propriile noastre vieți interioare. Putem face absolut ce vrem, cu condiția să învățăm să nu ne mai pese atât de mult de ce crede lumea.”
Familia Van Laar era o familie cunoscută. În august 1975, dar și în anii anteriori, o mulțime de legende se născuseră în jurul acestei familii. Dacă erau cunoscuți pentru stilul de viață opulent și pentru petrecerile magnifice, membrii familiei Van Laar ajung să fie cunoscuți și pentru tragediile legate de moștenitorii familiei.
În urmă cu mulți ani, deși uitaseră mulți de acest eveniment, moștenitorul alintat Bear Van Laar dispăruse în pădurile de pe munții Adirondack. În august 1975, la mulți ani de la nefericitul eveniment, Barbara Van Laar, altă moștenitoare a faimoasei familii, dispare din tabăra familiei. Era oare o simplă coincidență sau cineva voia ca lăstarii familiei să nu ajungă la maturitate?
Glasul pădurii – secrete, derapaje, trădări
Dispariția Barbarei Van Laar este doar vârful unui aisberg construit din minciuni, abuzuri, secrete, trădări și conspirații. Mie mi-a plăcut mai mult Alice, mama Barbarei, un personaj care a plutit prin propria-i viață ca o frunză purtată de un vânt prea puternic.
Liz Moore oferă publicului său un roman dens, încărcat de informații și adevăruri dureroase, de personaje controversate și tăceri care ar putea face lumină. Însă, așa cum ne-a demonstrat viața, unele lucruri sunt mai bune atunci când sunt păstrate sub tăcere, la adăpostul pădurii.
Glasul pădurii a apărut la editura Bookzone și este disponibil aici.
Număr pagini: 576
Editura: Bookzone
Autor: Liz Moore
Anul publicării: 2025
Traducator: Mihaela Apetrei
Titlul original: The God of the Woods
