Bird Box. Orbește
Recenzii

Bird Box. Orbește – Josh Malerman, recenzie, Leda Edge

„Bird Box. Orbește” a stârnit ceva discuții în social media. Eram foarte curioasă să citesc cartea. Am rezistat eroic și nu am urmărit filmul, nici măcar trailerul oficial. Am evitat cartea, am așteptat să treacă valul și m-am scuturat de toate informațiile primite. „Bird Box. Orbește” ar fi putut fi o carte bună. Dar nu a fost. Nu pentru mine. Bine, nu per total. Sunt cam la jumătate. Sunt pasaje care mi-au născut o teamă reală și pasaje pe care le-am simțit scrise în grabă.

Depre „Bird Box. Orbește” nu știu ce v-aș mai putea spune eu nou. Așa că, am decis să insist mai mult pe părerea mea personală. Subiectul nu este unul nemaiîntâlnit. Am găsit ceva asemănător în „Furioșii”, romanul semnat de David Moody. Pe scurt: niște „entități” preiau controlul minților umane și le induc oamenilor stări anormale. Sunt furioși, suferă de crize cu accente suicidale și nu se pot împotrivi sub nicio formă.

În cartea lui Malerman, răul este afară. Nu poți privi în afară, ești în siguranță numai dacă rămâi în casă. Dacă ferestrele îți sunt acoperite și dacă porți o bentiță pe ochi atunci când ieși din casă. Nu m-am lămurit până la final cu aceste „creaturi”. Nu știu de unde au venit, câte sunt, cum pot fi oprite și cât la sută din restul lumii a fost afectat. Nu știu câți supraviețuitori sunt și dacă au făcut ceva pentru a stopa aceste atacuri violente.

Bird Box. Orbește
Bird Box. Orbește

Bird Box. Orbește – lupta pentru supraviețuire

Primele două sute de pagini au fost tensiune în stare pură. La pagina 180 m-am oprit. Era trecut de unsprezece noaptea și îmi era teamă să mai citesc. Când te uiți la un film, efectele vizuale sunt cele care îți stârnesc mai repede trăiri. Când citești, imaginația zboară, dar parcă e mai greu să vizualizezi că este ceva în apă și mișcă pe lângă piciorul personajului. Malerman folosește cuvintele potrivite. Îți râcâie mult mai repede emoțiile. De parcă te uiți în timp real la scena respectivă. Elementele, cadrele, detaliile…toate sunt atât de reale.

Poate tocmai de asta m-a supărat finalul. Undeva s-a rupt ceva. Parcă autorul a purtat bentiță pe ochi. Dând la o parte elementele care sfidează un pic logica, cred că autorul s-a descurcat foarte bine pentru un debutant. Dar este păcat că nu a lucrat un pic mai mult la cea de-a doua parte a romanului. Am auzit că ar acesta ar fi un prim volum, că altele vor mai urma. Chiar și așa, deși nu am văzut nici pe Goodreads specificat, mi-ar fi plăcut ca autorul să plaseze ancore. Cârlige de care eu să mă agăț și de care să depindă acțiunea din următorul volum. Da, finalul deschis lasă loc de un alt roman, dar trebuiau un pic atinse și „creaturile”.

Din punctul meu de vedere, autorul s-a axat mult pe groaza personajelor. Pe spaimă, pe drama din viața lor. Și a uitat de factorul declanșator. L-a lăsat în ceață și a uitat să mai facă precizări. A uitat să facă lumină.

Malorie este genul de personaj prezent, dar pe care nu reușești să îl cunoști în totalitate. Mi-a plăcut ambiția ei, dorința de a supraviețui pentru cei doi copii. Genial mi s-a părut faptul că nu le-a dat nume copiilor. Era ca și cum nega existența lor într-o lume atât de defectă. Dar nu mi-a plăcut seria de coincindențe fericite din viața lui Malorie. De acord, trebuie să fie un supraviețuitor. Dar eu sunt atipică. Nu mă mai uit la filme pentru că nu mai suport modelul: se duce un tip, bate tot, capătă câteva răni și se întoarce acasă ca un învingător. Nu îl ating gloanțele. Nu suferă nicio chestie majoră.

„Cum să se aștepte din partea copiilor să aibă visuri până la stele, dacă ei nici măcar nu-și pot înălța capetele pentru a le privi?”

Malorie supraviețuise patru ani. Patru ani în aceeași casă. Ea și doi copii. Care au mâncat ce? Nu au avut niciodată febră? Nu au avut colici și dureri de dinți? Da, astea pot părea banale atunci când iadul pare să domnească pe pământ. Dar sunt realitățile fiecărei zile. Aș fi preferat ca autorul să o ducă pe Malorie cu un copil mare în adăpost. Un copil care a văzut culori, a auzit cum sună clipocitul apei când înoată cineva. Și care recunoaște sunetul fiecărui animal pe care se presupune că nu l-a cunoscut stând închis.

Poate că poți număra pașii până la fântână. Dar nu cred că poți șofa cu ochii închiși și parbrizul vopsit în negru. Oamenii pot face multe lucruri atunci când instinctul de autoconservare este activat, dar aș fi vrut să rămânem în sfera posibilului. Mi-am propus să fac un exercițiu de imaginație. Să fiu Malorie pentru câteva minute. Să număr mai întâi pașii până la pompa din curte. Și apoi să încerc să ajung la ea. Dacă voi apărea fără zgârieturi pe față veți ști că am reușit.

Voi ce părere aveți despre carte? Ați văzut filmul?

 

Romanul a apărut la Leda Edge/ Grupul Editorial Corint și poate fi cumpărat de aici. 

 

An aparitie: 2019

Autor: Josh Malerman

Editura: CORINT

Nr. pagini: 352

Traducator: Liviu Szoke

 

 

17 comentarii

    • Sasz Tunde

      Am văzut filmul.mi a trezit atâta teama și sentimente întortocheate. Ma uimit puterea ei de a lupta, pentru a ajunge în siguranță în locul unde pot fii protejați dar totodată nam înțeles-o ce fel de iubire avea ea pt copii dacă nici măcar nume nu au primit. Mia plăcut foarte mult, îmi doresc sa citesc și cartea.

  • Maria S.

    Eu am așteptat să treacă valul și se pare că bine am făcut. Nu îmi plac cărțile care mă lasă năucită și nu știu dacă o sa o citesc în curând.

  • Laura Apetroaie

    Am cartea, am avut o tentativă să văd filmul – primele trei minute cred, după care am închis pentru că, romanul mă așteaptă. Am așteptări, dar voi citi atunci când toate așteptările mele se vor topi – sper să se întâmple asta în această viață :).

  • Lavinia Chiranescu

    Da, eu am vazut doar filmul. Foarte bune intrebarile pe care ti le-ai pus. Prin tot ce ai scris am primit o confirmare a ceea ce credeam si eu despre aceste lucruri. Partea buna e ca, cu toate ca nu am citit cartea, din ce ai spus demonstreaza ca filmul s-a tinut bine de carte. Multumesc pentru recenzie!

    • ancasicartile

      Îți mulțumesc și eu pentru vizită! Singura chestie a fost cu Gary, personajul care în film apare ca venind de la casa de nebuni.

  • anasylvi

    Eu m-am ferit atat de carte, cat si de film, tocmai pentru ca am vazut peste tot asta o vreme. Sunt genul de om la care marketingul agresiv nu are efectul scontat, daca vad peste tot ceva am tendinta de respingere. Poate dupa o vreme, cand nu mai apare pe nicaieri, sa vad si eu ce si cum. Adevarul este ca, de obicei, urmaresc ecranizarile dupa ce citesc cartea, nefiind cinefila de fel, dar doar daca am dat 4 sau 5 stele cartii. Am urmarit, de exemplu, “Forma apelor”, “Un barbat pe nume Ove”, “Scrisori din insula Guernsey” si au fost ok.

    • ancasicartile

      Forma apei mi-a plăcut foarte mult (cartea).
      Nici eu nu citesc ce este în tendințe sau cumva privesc tot ce este lăudat cu un soi de scepticism.

    • Laura Apetroaie

      @Ana, fix de asta aștept și eu – prea multă vâlvă mă obosește grav, mă enervează cumplit, mă termină, mă bagă în pauză de lectură pe termen nedeterminat. Mă enervează că nu există o limită, o proporție, cumva o egalitate în promovarea cărților, motiv pentru care mi-am cumpărat cartea – ca să o pot citi când vreau eu, chiar și peste 10 ani :))

  • issabelacotelin

    Filmul, doar. Unele faze emoționante alternînd cu clișee multe și americane. Idilică și bine-meritată pentru spectator grădina în care ajung cei trei în final.
    Cît despre creaturi, am citit pe net că echipa de filmare le crease, sînt undeva într-o poză, deși regizorul zice că le-a șters de pe net și că a renunțat în film în cele din urmă la prezentarea lor. Le-am văzut în poză, după film – chiar nu făceau 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *