Fiul perfect sau cum nu pot rezista unei cărți scrise de Freida McFadden. V-am povestit acum câteva zile de lupta din sufletul meu. Marrs și Freida sunt autori care se potrivesc de minune cu gusturile mele literare, așa că au întotdeauna o bătălie de purtat. Bine, asta doar dacă se întâmplă ca titlurile lor să fie traduse aproximativ în același timp.
Și, aproape de fiecare dată, eu sunt cea care pierde. Pentru că nu pot citi două cărți în același timp. Pentru că nu pot să aleg fără să mă simt vinovată. Pentru că mă lansez într-o poveste doar pentru a mă gândi la ce mă așteaptă în cealaltă. Pentru că știu deja că amândoi îmi oferă o doză puternică de adrenalină și mister. A câștigat Marrs acum câteva zile. Dar iată că a venit și rândul Freidei.
De ce ne atrage pericolul atunci când e ambalat în frumusețe?
Fiul perfect – până unde ești dispus să minți pentru propriul copil?
Freida McFadden, așa cum am spus aproape de fiecare dată când am povestit despre cărțile sale, știe să asambleze istorii care te fac să te simți inconfortabil. Care îți dau lumea peste cap. Care îți arată o altă față a realității. Care sapă în mijlocul familiilor și scot de acolo tot ce este mai urât, mai incomod, mai întunecat.
Personajele sale sunt la fel de alunecoase ca ipotezele pe care simți nevoia să le lansezi în mijlocul lecturii. Nimic nu este stabil. Nimic nu este sigur. Nimeni nu este de încredere. Lucrurile se pot schimba radical pe următoarea pagină. Scenariile se pot prăbuși la fel de repede precum castelele de nisip măturate de valuri puternice. De aceea, având deja experiență cu poveștile sale, prefer să nu mă mai gândesc la ce ar putea fi. Aștept, mă bucur, citesc, descopăr și primesc varianta brută a adevărului. Varianta neșlefuită, urâtă și neprevăzută.
De ce par atât de fragili când spun „Mamă, tu mă crezi, nu?”
Fiul perfect – poate fi un criminal. Dar este copilul tău.
Am știut de la început că povestea asta îmi va da lumea peste cap. Ca părinți, sunt sigură că ne-am întrebat măcar o dată care sunt limitele până unde ne-am proteja copiii. Cât de mult am ascunde pentru a-i ține în siguranță? Ce am fi dispuși să facem în numele acestei iubiri? Am face totul pentru copilul nostru chiar și atunci când nu ar trebui să facem asta?
Freida ia toate aceste întrebări și le adună într-un bulgăre care apasă direct în plexul solar. Care îți ia aerul atunci când te aștepți mai puțin. Care te obligă să respiri cu porția, sacadat, afectat de toată presiunea, teama, nevoia de a pune capăt întregului șir de evenimente neplăcute.
„Doamnă Cass, speram ca fiul dumneavoastră să poată răspunde la câteva întrebări despre fata care a dispărut aseară…” Asta poate fi cea mai rea replică pentru o mamă. Dar mai rele sunt gândurile care o apasă pe mama care știe cât trebuie să le păzească pe fetele din viața fiului său. Care știe că semnele de întrebare legate de el au început încă de la grădiniță. Că unii profesori nu au fost vrăjiți de farmecul băiatului inteligent. Că unii au văzut întunericul din sufletul său, aura lui care seamănă cu miezul nopții. Dar ea e mama lui. Ea trebuie să își protejeze fiul. Ea a fost copil la rândul său. Și a așteptat aceeași protecție, aceeași iubire, același suport.
Dar ce se întâmplă atunci când iubirea nu mai este suficientă? Când protecția începe să semene mai mult cu o scuză? Când fiecare gest devine o justificare? Când fiecare amintire se rescrie, doar pentru a păstra imaginea aceea… suportabilă? Când semnalele tale de alarmă par să fie prea exagerate pentru cei din jur? Greșești tu? Greșesc ei? Ce nu spui, ce nu văd?
Fiul perfect – când iubirea nu mai este de ajuns
Nu știu când am întors paginile acestei povești. Nici când am ajuns la finalul ei. Nici când am început să simt apăsarea din mijlocul pieptului. Eram în pielea mamei din poveste. Eram Erika Cass. Eram femeia care încerca să țină strâns frâiele familiei sale. Care se vedea prinsă permanent între nevoia de a-și lăsa copilul să aibă o viață obișnuită și dorința de a-l ține în libertate.
Liam, fiul ei adolescent, era copilul ei preferat. Erika știa că aceasta nu era atitudinea perfectă pentru o mamă. Eu am acuzat-o, apoi am înțeles-o. Nu cred că era vorba de o preferință anume. Ci de o nevoie viscerală de a-l menține în siguranță, departe de gândurile și apucăturile lui bolnave. Erika este permanent în stare de alertă, gata să aranjeze lucrurile și să le împiedice să se întâmple.
Însă, în ciuda măsurilor de protecție, Erika primește vestea care îi dă lumea peste cap: o fată dispare. Iar Liam este ultimul om care a văzut-o în viață. Liam poate fi un criminal. Dar este copilul ei. Cel pentru care și-ar da viața.
Fiul perfect – alegeri și urmări
Așa cum cred că am transmis mai sus, Freida McFadden nu scrie un roman blând. Ci unul care lovește, atacă, obligă la o viață în mijlocul unui haos încărcat de alegeri, iubire, vinovăție și dorința de a proteja. Răstălmăcește gânduri, finaluri, teorii și inimi. Și aruncă permanent în mijlocul lucrurilor o întrebare: iubirea salvează sau orbește?
Nu am prevăzut finalul. Poate doar pentru că nu am fost deloc atentă la ce ar fi putut să se întoarcă pe dos. Pentru că am ales să o urmez orbește și să accept ce îmi oferă. Mi-a plăcut mult, foarte mult povestea și pot să spun că abia o aștept pe următoarea!
Fiul perfect este disponibil la Bookzone, chiar aici.
Număr pagini: 320
Editura: Bookzone
Autor: Freida McFadden
Anul publicării: 2026
Traducator: Mihaela Apetrei
Format: Paperback
Titlul original: The Perfect Son
