N-am fost niciodată acolo. Nu știu despre ce vorbești. Nu știu ce se întâmplă cu tine. Nu este adevărat. Nu ești nici măcar aproape de cele întâmplate. Ați auzit măcar o dată una dintre afirmațiile de mai sus, sunt sigură. Și depinde mult conjunctura în care vi s-a spus, tonul pe care vi s-a spus, persoana care v-a spus replica respectivă.

În cartea asta, toate afirmațiile de mai sus capătă sens de condamnare, de acuzație fără drept la replică. Nu știu ce s-a întâmplat, dar luna asta se pare că astrele literaturii mi-au adus în cale numai povești care gravitează în jurul axei psihologiei. Povești cu încărcătură emoțională, cu tente bolnave și lecții greu de digerat. Povești după care m-am simțit tensionată, confuză, murdară și bolnavă.

N-am fost niciodată acolo
N-am fost niciodată acolo

N-am fost niciodată acolo, greșești atât de mult

Cartea asta este despre prietenie, alegeri, toxicitate și linia fină dintre sentimente curate și obsesii. Prietenia este, aproape întotdeauna, guvernată de forța motrice a firii umane: iubirea. Dar prietenia poate fi și paravanul după care se ascund sentimente mai puțin înălțătoare, mai puțin binevoitoare și mai întunecate decât miezul nopții.

„O carte care analizează cu măiestrie prietenia toxică în formă extremă. Ne arată că uneori ar trebui să ne temem mult mai mult de prieteni decât de străini.” – The New York Times Bookreview

Am cartea asta pe noptiera mea de ceva vreme. Și gândurile mele s-au învârtit o vreme în jurul ei, apoi m-am lăsat cucerită de titlurile mai noi care au poposit în biblioteca mea. Sunt sigură că, dacă aș fi citit cartea asta atunci, printre titluri mai ușoare din punctul de vedere al încărcăturii emoționale, impactul ei nu ar fi fost la fel. Acum, când am trăit intens câteva zile alături de personaje măcinate de obsesii, psihoze și dorințe de răzbunare, totul a căpătat alte proporții.

Linia subțire dintre prietenie și toxicitate

Andrea Bartz explorează cu succes teritoriul aflat la granița dintre prietenie și toxicitate, dintre sinceritate și duplicitate. Ne lansăm în relații, fie că sunt de iubire sau prietenie, cu pieptul dezgolit, cu toate armele și creditele pe masă. Credem, ne încredem și oferim asigurări de sinceritate. Dar trecutul, într-o formă sau alta, reușește întotdeauna să pătrundă printre crăpăturile acoperite superficial sau lăsate libere. Și loviturile lui pot destabiliza prezentul, viitorul și tot ce mai încape între ele.

Așa se întâmplă și aici. Avem de-a face cu o nevoie acută de o persoană anume, o nevoie cultivată atent în timp, prin gesturi mai mici sau mai mari, prin apropouri și asigurări. Însă, când lucrurile opace își redobândesc transparența, adevărul începe să își arate cea mai crudă și mai hidoasă fațetă a sa.

„Dincolo de momentele captivante de suspans și intriga cu un ritm impecabil, se află un portret lucid al prieteniei dintre femei care demonstrează cât de magică și intensă poate deveni aceasta.” – NPR

N-am fost niciodată acolo – prietenie sau competiție?

Primele pagini m-au făcut să strâmb puțin din nas și să am o ușoară formă de regret pentru că alesesem anume cartea asta dintre toate celelalte. Însă, mânată de curiozitate și de un gând care mă îndemna să nu renunț, am continuat să citesc. Voiam să aflu deznodământul situației prezentate, simțeam o nevoie viscerală de adevăr, polițe plătite și mărturisiri sincere.

Pe măsură ce am continuat să cunosc mai bine, analizând de pe marginea sigură a întregii situații, am fost încântată și mulțumită de faptul că nu am renunțat. Povestea mustea de competiție, nevoie, acțiuni și legături bolnave, toxicitate și minciuni. Descopeream, fie prin ochii lui Emily, fie prin ai mei, adevărul dureros și ușurința cu care o persoană poate face rău.

Mă întrebam, pagină după pagină, despre traumele pe care un om le poate purta în suflet ani la rând. Despre modul în care traumele sapă, șlefuiesc și construiesc un caracter.

N-am fost niciodată acolo

N-am fost niciodată acolo este povestea unor prietene. Mature, sigure, încrezătoare, extrovertite, extrem de apropiate. Cumva, amândouă trăiesc experiențe similare, experiențe care seamănă moartea în excursiile lor.

Întoarse acasă, fără să povestească un singur cuvânt despre morții pe care îi lăsaseră în spate, cele două femei sunt nevoite să trăiască fiecare cu greutatea adevărului greu de suportat. Însă, pentru Emily, încep să apară primele semne de întrebare. Deodată, acțiunile prietenei sale nu mai par izvorâte din iubire și prietenie. Dintr-odată, în prietenia lor încep să apară fricile, întrebările și sunetele prelungi ale alarmelor.

Dacă ar deschide gura să o învinuiască pe Kristen, Emily ar cădea și ea în tolba prețului ce se cerea plătit. Condamnarea ar veni la pachet cu eliberarea, dar și cu zile lungi petrecute într-o închisoare străină. Care era cea mai bună decizie? Care ar fi cel mai corect preț de plătit și cât poți trăi la granița acțiunilor tale?

N-am fost niciodată acolo – rivalitate sau cauzalitate?

N-am fost niciodată acolo a fost o lectură antrenantă, punctată de mister, decizii greșite, întâmplări nefericite și adevăruri dureroase.

Este o carte cât zece semnale de alarmă, o carte care poate deschide ochi și stabili niste granițe mai clare. Mi-a plăcut, m-a înfricoșat și m-a ținut captivă între paginile sale. Iar asta face o carte bună, nu?

N-am fost niciodată acolo a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.

Titlul original: We Were Never Here

Limba originală: engleză

Traducere de: Dora Constantinovici

Anul apariţiei: 2022

Număr pagini: 432

Lasă un răspuns