Librăria cărților interzise vă așteaptă pe Libris. Din fericire, găsim o varietate de titluri pe rafturile lor: apariții mai noi sau mai vechi, cu coperte sobre sau colorate, cu autori consacrați sau la început de drum. Și da, chiar și cărțile interzise pe care le găsiți menționate la finalul acestui volum: Să ucizi o pasăre cântătoare, Ura cu care lovești, O mie opt sute nouăzeci și patru, De veghe în lanul de secară, Șoareci și oameni, Jurnalul Anei Frank, Preaiubit, Speak: cuvinte nerostite, Portocala mecanică, Culoarea purpurie, Căutând-o pe Alaska etc.

Deși sunt conștientă de libertățile mele, de drepturile și privilegiile pe care le am într-o țară democratică, nu m-am gândit niciodată la cât de frumos și de înălțător este să îmi pot pune în coș titlurile mult dorite. Nu mi-am imaginat nici măcar o singură clipă o realitate în care cărțile să fie interzise, scoase de pe rafturi, oprite din circulație.
„Mitch își cheltuise și ultimul ban ca să-i construiască un templu care să-l facă etern: o librărie frumoasă, situată la doi pași de gară…. Mii de zori și de apusuri înghițite prin geam, așezat pe o banchetă, departe de confortul unui fotoliu de salon, dar, cum îi plăcea lui să spună: <Cu mine cărțile călătoresc.>”
Librăria cărților interzice – puterea cărților de a crea punți peste suflete
O declarație de dragoste față de cărți, care îți reaprinde dorința de a citi și a iubi. Dar care și arată un crâmpei din cum ar fi viața într-un stat totalitar, acolo unde guvernul ar putea adopta legi peste noapte, ar închide oameni în spatele gratiilor și ar pune cărțile în același taler cu cele mai periculoase lucruri.
Cum ar arăta o lume fără cărți? Cum ar arăta o lume în care librarii ar ajunge la închisoare pentru că nu au scos la timp de pe rafturi romanele interzise? Cum ar arăta o lume în care nu ni s-ar permite să citim, să căutăm, să învățăm, să dăm piept cu atâtea și atâtea lecții?
„Mama, care era legătoare de cărți, și tata, care citea tot timpul. Mi-a transmis pasiunea lui, m-a învățat să călătoresc în lumi imaginare și să întâlnesc ființe care umplu orice singurătate. Avea mania de a împrumuta din frazele lor; credeam că o face dinadins, dar acum mi se întâmplă și mie fără să-mi dau seama. Nicio altă meserie nu m-ar fi făcut atât de fericit. Am devenit librar ca să împărtășesc cu alții ceea ce simt când pătrund într-o carte. Să dai peste idei noi, să traversezi epoci, să descoperi civilizații, să înțelegi mentalități care-ți sunt străine, asta înseamnă – … – să prelungești magia copilăriei. Să citesc înseamnă să mă deschid spre lume.”
Librăria cărților interzise – de la constrângere la răzbunare
Marc Levy se numără printre scriitorii mei preferați. Poveștile sale au întotdeauna un crâmpei special de pasiune. Ascuns într-o poveste de dragoste, într-o pasiune consumatoare sau într-o lecție de viață, crâmpeiul acesta conferă poveștilor lui Levy o aură aparte.
Obișnuită cu altfel de povești, mai centrate pe întâmplări emoționante și istorii de dragoste, recunosc că am fost surprinsă de acest roman. Și nu am știut decât atunci când am citit notele de la finalul cărții că legea menționată în carte chiar există, că a fost adoptată de guvernatorul Floridei pe 25 martie 2022, și permite oricărui rezident al statului să ceară retragerea unor cărți din programa de studii, din bibliotecile școlare și publice accesibile minorilor. 1477 de cărți au fost interzise numai în primul semestru al anului școlar 2022-2023. Iar legea HB 1467 a fost imediat preluată de alte state conduse de republicani conservatori: Texas, Missouri, Utah, Carolina de Sud și lista crește.
„Îmi spunea că e de ajuns o clipă de lașitate ca să-ți pierzi demnitatea, că viața cere multă atenție, iar cei care și-au pierdut omenia poartă în ei o durere cumplită de care trebuie să se vindece. Că tocmai ăsta-i rolul cărților, să fie remedii contra fricilor, prejudecăților și urii.”
Librăria cărților interzise – mici lupte și alianțe neașteptate
Mitch fusese crescut cu dragoste pentru cărți, în mijlocul poveștilor și al exemplelor culese din ele. Cu puținii bani pe care îi are, bărbatul deschide o librărie din dorința de a-i cinsti memoria tatălui său, omul care citise și trăise fiecare carte cu o pasiune ieșită din comun. Când îi ajunge la urechi legea adoptată de guvern, Mitch știe că trebuie să lupte pentru cărțile sale, pentru cititorii care priveau micuța librărie ca pe o a doua casă. Alături de oameni de cuvânt, Mitch organizează seri tematice, în subsolul librăriei sale, acolo unde studenții și cititorii se întâlneau pentru a discuta despre cărțile interzise.
Cu toate măsurile de precauție, Mitch este descoperit, arestat și închis pentru cinci ani într-o închisoare statală. Aici, în ciuda firii sale liniștite, Mitch este lovit în nenumărate rânduri, aflându-se deseori la cheremul gardienilor despotici. Eliberat după cinci ani, părăsit de așa-zișii prieteni, Mitch se întoarce acasă. Aici, dincolo de pânze de păianjen și praf, îl așteaptă cărțile, prietenii săi de nădejde. Și o dorință acută de răzbunare pe procurorul care anchetase cazul său.
În mijlocul acestui nou val de amar și nesiguranță, Mitch o întâlnește pe Anna, cea care s-ar putea dovedi femeia visurilor sale. Mânată de propriile dorințe, dar și de pasiunea pentru citit, Anna devine rapid centrul lumii librarului nostru. Însă, după cum avem să aflăm curând, ba chiar înaintea lui Mitch, Anna are pitiți în dulap câțiva scheleți. Iar unii sunt mai amenințători decât poate anticipa bietul nostru librar.
Librăria cărților interzise – o poveste cât o mie de pagini
Mi-a plăcut povestea și m-am bucurat de fiecare rând parcurs. Autorul a reușit să transmită frumusețea cărților, minunata lume a cărui locuitori suntem noi, cititorii. Dar și dorința de a nu lăsa această magie a lecturii să dispară. Dacă vreți să aveți ceva important de făcut mâine și în fiecare zi a vieții voastre, pe lângă toate lucrurile de care trebuie să vă ocupați în fiecare zi, atunci vă rog să duceți magia lecturii mai departe. Nu lăsați să dispară cuvântul scris. Introduceți în rutina voastră câteva minute de citit. Fiți exemplu pentru cei din jur, pentru copii, pentru prieteni. Nu lăsați interesul să înflorească decât atunci când cărțile ar putea ajunge pe lista activităților interzise.
Librăria cărților interzise – Marc Levy – este disponibilă pe Libris.
Editura: TREI
An aparitie: 2025
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 x 24 mm
Nr. pagini: 288
Colectie: Fiction Connection
Literatura: Franceza
Titlu Original: La Librairie des Livres Interdits
Traducator: Irinel Antoniu
Regiune: Europa de Vest










