Pe Străinul de lângă mine l-am găsit pe site-ul celor de la Libris. Cum nu i-am putut rezista descrierii, l-am adus pe străin acasă și l-am pus pe noptieră cu nădejdea că nu mă va aștepta prea mult. Era musai să îl cunosc! Cum teancul meu de cărți necitite crește precum voinicul din poveste, Străinul de lângă mine s-a pierdut în hățișul de genuri literare și coperți colorate. Romanul Soțiile mi-a adus aminte de el și am început imediat căutările. Bietul străin! Sau biata femeie?
Străinul de lângă mine este catalogat ca fiind un thriller psihologic. Deși eu nu l-am perceput întocmai așa. Străinul are o poveste bună, o poveste pe care simți cum o creionezi de unul singur de îndată ce prinzi firul și firea personajelor. M-aș fi mirat să nu fi avut deznodământul acela, chiar dacă nu am fost de acord cu finalul final, dacă mi-e permis să spun așa.

Străinul de lângă mine – cât de bine ne cunoaștem partenerii?
Auzim deseori că nu ne cunoaștem niciodată pe deplin partenerii de viață, oricât de lungă ar fi perioada petrecută lângă ei. Străinul de lângă mine întărește această idee. Cu precizarea că, în cazul acesta, avem de-a face și cu o boală necruțătoare.
Cum am spus mai sus, nu mi s-a părut a fi un thriller psihologic. Poate că ar fi trebuit ca autoarea să se axeze mai mult pe boala lui Ed, pe schimbările acestuia și pe jocul dintre demență și realitatea de zi cu zi. Dar este un roman plin de suspans, de întrebări și de nesiguranță. Mi se dezvăluiau date, mi se permitea accesul în intimitatea familiei Naismith, dar o idee nu îmi dădea pace. O simțeam cum încolțește și cum încearcă să acopere toate celelalte trăiri. Credeam că e posibil ceea ce citeam, dar sămânța îndoielii creștea și tot creștea. Poate asta se întâmplă când citești prea multe thrillere. Vezi numai criminali în „stare latentă”.
În numele dragostei
M-am bucurat tare mult de călătoria în care m-a invitat Louise Voss. Mi-a crescut sufletul de mândrie când am văzut că nu mă înșelasem. Dibuisem deja măștile pe care unele personaje iubeau să le poarte. Nu mi-au plăcut însă două aspecte: faptul că Lyna Naismith și-a construit noua viață pe o minciună și și-a urcat abilitățile de polițist în pod. Tot de dragul iubirii. Și explicațiile din final nu m-au convins. Un pic prea multe puncte slabe, puncte care ar fi putut fi lesne descoperite. Dar pot sta în picioare dacă alegi doar să le mângâi cu privirea, nu să insiști asupra lor.
Eu mă întreb deseori care ar fi fost reacția mea dacă aș fi fost în locul unui anume personaj. În locul lui Lynn ar fi fost foarte greu, dar aș fi făcut la fel. S-a căsătorit cu Ed, un bărbat matur și încântător. Au trăit amândoi câțiva ani plini de iubire și de resemnare. Până când, din senin, starea lui Ed se modifică treptat și acesta este diagnosticat cu demență. Tatăl lui Ed suferise de aceeași boală și ambii soți Naismith asistaseră la degradarea treptată a bietului om. Aveau în față acel „tablou” când au primit nemilosul diagnostic. Și Lynn știe că trebuie să îi rămână alături omului iubit.
Străinul de lângă mine – boală sau coincidență?
Starea lui Ed se modifică treptat. De la cuvinte nepotrivite la violență și injurii. Este violent cu ea, dar începe să devină violent cu cei din jurul lui. Nu mai erau doar litere amestecate și cuvinte prost alese, erau cuvinte pline de venin și cuvinte pe care Ed declara că le uită. Parole, consultații sau emailuri. Reproșuri, fapte sau decizii. Pe toate le uita Ed și Lynn simțea cum îi este tot mai greu să țină piept acestei boli.
Viața le este și mai dată peste cap când Mike, cel mai bun prieten al lui Ed, este omorât. Cine era criminalul și care era mobilul crimei? Întrebarea asta era pe buzele tuturor, doar Lyyn era prea ocupată pentru ea. Mai ales că, după ani de tăcere, un fost iubit se întoarce în viața lui Lynn. Acesta știa secretele femeii și minciuna pe care ea își clădise relația cu Ed. Se întorsese karma împotriva ei? Rămâne să aflați!
Străinul de lângă mine – un joc plin de suspans
Am citit cartea cu sufletul la gură. Trebuia să îmi verific ipotezele și să văd dacă mă dovedesc sau nu un anchetator bun. Nu am fost peste tot de acord cu drumul ales de autoare, dar i-am înțeles deciziile mărunte. Se completau perfect cu imaginea de ansamblu.
Străinul de lângă mine este o carte plină de suspans, de suspiciuni și de minciuni. Sunt sigură că vom privi și mai atent lucrurile de acum înainte. Eu recomand cartea. Sunt convinsă că vă va prinde în plasa ei lipicioasă!
Străinul de lângă mine – Louise Voss – poate fi cumpărat de pe Libris.
An aparitie: 2020
Autor: Louise Voss
Categoria: Literatura Universala
Editie: Necartonata
Editura: RAO
Nr. pagini: 432
Traducător: Mihaela Neacșu
M-ai convins! Îmi plac romanele pline de suspans, o sa o iau și eu!