Ziua răzbunării este cel mai nou roman semnat de John Grisham. Se pare că autorul continuă să se reinventeze și este hotărât să facă asta în stil mare. Nu am citit toate romanele sale, dar știu că este recunoscut pentru thrillerele sale juridice. Din nevoia de schimbare sau din dorința de a nu-și irita cititorii, Grisham schimbă „tonul” în scrierile sale. Și rezultatul nu este unul rău, este chiar plăcut să vezi elemente diferite reunite sub o singură cupolă.

Ziua răzbunării este un amalgam. Elemente de thriller, doza optimă de mister, relații de familie, poveste de viață. Nu știi exact unde să îl încadrezi. Te bucuri de poveste și îți dorești doar să afli adevărul. Este un roman total diferit de celelalte. Grisham introduce și note istorice în acest roman. Reușește să trezească interesul cititorului, dar transferă și elementele specifice zonei în care își plasează acțiunea: dragostea pentru pământ, unitatea familiilor, sclavagismul, principiile fixe după care se conduc. Dar partea cu adevărat tulburătoare este partea în care ne sunt relatate momente din cadrul războiului. De la tranșeele din Filipine la viața de prizonier, de la șocul post-traumatic la viața în azilele de boli mintale, Grisham nu își menajează absolut deloc publicul.

Ziua răzbunării
Ziua răzbunării

Ziua răzbunării – amalgam de sentimente

Războiul a afectat oamenii de rând. Poate cel mai mult. Nu erau obișnuiți cu armele și nu erau ușor de modelat. Dar nu se pot împotrivi ordinelor. Lasă în urmă familii, moșii și angajamente. Jură credință și luptă în războaie pe care nu le înțeleg, care nu le aparțin. Pete Banning este erou de război, o titulatură care nu îi poate alunga din minte episoadele îngrozitoare pe care le trăiește pe front. O medalie care nu îi poate șterge cicatricile de pe suflet. Recunoștință primită de la străini, dar avea nevoie de ea? Nu când nu se mai simte bine acasă la el. Și cum face cu tot bagajul sentimental pe care îl va duce pe umeri toată viața? Multe întrebări se vor remarca de-a lungul lecturii. Dar nu toate sunt la fel de importante precum aceasta: de ce l-a omorât Pete pe preotul metodist din districtul său?

Deși elemente cu greutate ne sunt dezvăluite de-a lungul lecturii, nimic nu se compară cu șocul inițial: Pete Banning plănuiește o crimă. Nu vorbim de un om oarecare, așa cum v-am spus mai sus. Apreciat de semenii săi pentru meritele sale pe front, Pete se remarcă și prin abilitățile sale de a menține ferma familiei pe culmi profitabile. Cultiva bumbac, era un om drept și un tată devotat. Lua în fiecare zi de miercuri prânzul cu sora sa, își susținea cei doi copii în terminarea studiilor. Soția lui era închisă într-un azil de boli mintale, dar el reușea să se țină tare. Și ce-l determină să devină criminal cu sânge rece? De ce premeditează un act atât de barbar?

Nu știu apropiații, nu află nici cititorul. Pete nu vrea să spună. Și pare resemnat cu soarta sa, împăcat cu verdictul pe care sigur îl va primi. Și uimește nu numai prin fapta sa abominabilă, cât și prin pregătirile sale făcute anterior. Are indicații clare pentru fiecare, transferă pământul pe numele copiilor săi. Apoi, în ziua mult calculată, îl împușcă pe pastor. Și lasă orfani de tată trei copii.

Crimă cu premeditare – polițe de plătit?

„Nu am nimic de spus”. Aceste cuvinte hotărăsc destinul lui Pete Banning. Dar mă tem că acesta este doar începutul. Nu reușise să vadă dincolo de planurile sale. Și nu are habar de impactul pe care îl vor avea faptele sale asupra familiei mult iubite. Un lanț al nenorocirilor se abate asupra familiei Banning și secrete bine păzite amenință să iasă la iveală.

Pete Banning este un om care nu stârnește niciun dram de antipatie. Nu îl poți acuza. Mai ales după ce citești parte a doua a romanului, partea în care îi înțelegi deciziile, empatizezi cu omul care luptă departe de casă. Pete este un om hotărât, mânat de propriile principii și de dragostea pe care i-o poartă soției sale. Oare ea era mărul discordiei?

După toată povestea pe care Grisham o țese cu atâta răbdare, nu mă așteptam la o explicație atât de fragilă. Pentru a nu o face recognoscibilă de la început, autorul o îmbracă într-un strat prea firav, transparent și fără greutate. Cel puțin așa am simțit eu. Voiam ceva mult mai solid, mai demn de așa poveste de viață.

Mi-a plăcut mult că autorul a ales să alterneze planurile și să ne prezinte și tot ce s-a întâmplat după verdictul primit de Pete în sala de judecată. Și că tot a venit vorba de săli de judecată, Grisham nu se dezminte. Războiul dintre avocați este un deliciu. Mereu mi-a plăcut să urmăresc meciul de ping pong dintre avocatul apărării și cel al acuzării. Doar că, de data asta, cei doi se luptă pentru un om care nu vrea să fie salvat, un om care preferă să își încheie socotelile cu viața.

Ziua răzbunării – recomandare de lectură

Mi-a plăcut povestea, o recomand iubitorilor acestui gen. Veți petrece timp de calitate în compania cărții.

Ziua răzbunării a apărut la Editura RAO și poate fi comandată de aici. 

 

An aparitie: 2019

Autor: John Grisham

Categoria: Carti thriller

Editie: Cartonata

Editura: RAO

Nr. pagini: 496

Titlu Original: The Reckoning

Traducator: Gabriel Stoian

 

3 COMENTARII

Lasă un răspuns