Zeii tangoului – Carolina de Robertis Recenzie

Synopsis:
Când ajunge din Italia la Buenos Aires, în 1913, Leda are șaptesprezece ani, o valiză și o vioară. Rămasă fără soțul promis, trebuie să-și construiască o viață într-o altă țară. Sedusă de ritmurile tangoului, vrea să facă muzică. Dar tangoul este o lume a bărbaților. Viața scandaloasă și întunecată din cabarete și bordeluri se împletește cu farmecul muzicii, așa că eroina care înfruntă tabuuri și prejudecăți are nevoie de o nouă identitate…
În Zeii tangoului descoperim un roman plin de erotism despre pasiune și căutare unei vieți autentice.
”O carte ambițioasă și îndrăzneață…O poveste provocatoare despre sexualitate, violență, sărăcie, noroc și izbăvire.” San Francisco Chronicle
Îmi place muzica. Îmi place dansul și mă încântă să știu istoria fiecărui dans în parte. Deși am uneori două picioare stângi când vine vorba de vreun dans nou, îmi place să simt vibrația și starea în care mă poartă ritmurile necunoscute. Dintre toate, tangoul mi se pare cel mai intens, cel mai plin de pasiune, de erotism, de priviri tensionate, de senzualitate. Este dansul în care trupul vorbește.
Când am văzut această carte și i-am observat și titlul…mi-am zis că trebuie să o citesc. Intuiam că îmi va purta pașii pe ritmurile nebune ale tangoului, că voi păși într-o sferă plină de senzualitate, de incitare și de pasiune. Nu am bănuit nicio clipă că pașii îmi vor fi purtați pe străzile Argentinei chiar la începuturile acestui dans. Tangoul a apărut în Buenos Aires, strada Caminito fiind cea mai reprezentativă în istoria lui și cartierul La Boca fiind ”focarul de infecție”. La început, tangoul era un dans tolerat numai în bordeluri și în lupanarele deschise pentru distracția marinarilor. Mișcările lui erau privite ca fiind nepermise pentru vremea aceea: corpurile se atingeau prea mult iar membrele dansatorilor se întrepătrundeau. Când venea vorba de vreo figură nouă, bărbații dansau între ei, erau mult prea senzuale acele mișcări pentru a fi exersate cu vreo femeie. Treptat, curentul s-a extins, tangoul a emigrat și în Europa iar înalta societate dorea să danseze pe ritmurile pasionale cântate mai întâi la vioară, chitară, ca mai apoi să apară și pianul, bandeneonul, ba chiar și solistul vocal.
Deși tangoul pare încărcat de pasiunea argentiniană, el poartă câte un pic din fiecare naționalitate care conviețuia în conventillo (spațiu părăsit de argentinieni în urma infestării cu molimă, apoi ocupat de imigranții din diverse state). Ritmurile dansului răsunau mai ales duminica, ziua în care toți se comportau ca o familie. Mergeau la biserică, serveau masa, apoi dansau tangou. Erau singurele clipe în care uitau de cât de greu era să locuiești în aceeași cameră cu încă vreo 10 bărbați, asta dacă aveai noroc să fie numai zece, le era mai ușor să uite de spațiile rudimentar amenajate, de munca grea și de plata proastă. Tangoul le transforma trupurile muritoare în suflete nemuritoare prinse în dansul ce părea că emană erotism și senzualitate cu fiecare pas. Se simțeau liberi și înfruntau mai ușor dorul de casă. Se simțeau acasă în mijlocul orașului în care se învârtea lumea întreagă.
Înainte de a vă povesti un pic despre Leda, personajul care face din această carte un bildungsroman, pentru că asistăm la întreaga ei evoluție, țin să precizez că am apreciat foarte tare că am întâlnit povestirea în ramă. Fiecare personaj care va interacționa cu Leda sau va avea un rol cât de mic în viața ei din Buenos Aires, va avea ”momentul său de celebritate”. Aflăm poveștile lor de viață, drumul sinuos către tărâmul făgăduinței și compromisurile făcute în ritm de tangou.
Leda este suma amintirilor și fricilor sale. Viața ei este alcătuită din bucățele de prezent trecute prin filtrul trecutului. De ce spun asta? Leda crescuse într-o familie de italieni, într-un sătuc micuț unde toți erau conduși de latifundiarul Matteo, care era chiar unchiul ei. Leda era apropiată de fiica lui Matteo, Cora. Cora era vârtejul și imprevizibilul din viața ei, era cea care o îndemna către toate lucrurile nebunești, cea care adăuga un pic de condiment vieții sale. Când Cora moare, viața Ledei așa cum o știa ea, se prăbușește. De-atunci căuta răspunsurile tuturor acțiunilor ei în amintirile pe care le avea cu verișoara sa și se întreba adesea dacă și Cora ar fi făcut anumite lucruri.
Când verișorul ei Dante anunță că va pleca în Buneos Aires pentru o viață mai bună, Leda știe să profite de unica șansă ce i se oferea ca să evadeze din sătucul ei natal. Își mărturisește dragostea ei pentru el (la italieni este posibilă căsătoria între rudele de gradul 2) și îi promite că-i va fi soție. Dante este încântat de ofertă și este de acord să trimită după Leda în momentul în care se va acomoda cu noua viață. La 17 ani, Leda devine soția lui Dante (deși mirele nici măcar nu fusese prezent…slujba fusese oficiată) și se îmbarcă pe nava care o ducea în brațele noului soț și a vieții mult dorite.
Doar că în Buenos Aires află că devenise văduvă la fel de repede cum ajunsese și soție, așa că are doar două posibilități: să ceară bani de la părinți șă să revină acasă sau să rămână și să înfrunte propriul destin.
„Tangoul este un ritm de atitudine, incarcat de dorurile imigrantilor din Argentina, de patimile lor nerafinate si de frustrarile lor (…) Stilul Carolinei de Robertis valorifica senzatia fizica si energia sexuala a acestui dans.“
The Wall Street Journal
Îmbătată de iluzia libertății oferită de orașul care pare să nu doarmă niciodată, Leda rămâne, deși nu știa cum avea să se descurce. La început lucrează cu femeile din conventillo, dar știa că asta nu va fi de-ajuns. Iubise muzica de mică, dar îi fuseseră refuzate lecțiile de vioară. Acest instrument se pare că nu era potrivit pentru ea. Dar asta nu o împiedica să viseze, să își dorească să cânte și să treacă sacâzul peste coarde pentru a le menține catifelate și armonioase.
Când descoperă hainele lui Dante în dulap își dă seama că deghizarea era singura metodă prin care putea să rămână în Buenos Aires. Străzile erau prea periculoase pentru femei, de baruri nici nu putem vorbi, așa că trebuia să învețe să cânte și va fi liberă și…bărbat.
”Sacrificiul nu o deranja câtuși de puțin. Îi părea suficient pentru o viață de om să se dedice muzicii așa cum maicile se dedică lui Dumnezeu. Să-i jure credință. Să i se supună. La urma urmelor, muzica era singura care putea face viața suportabilă. Doar prin muzică se simțea…cum să-i spună? Liberă? Fericită?”
Odată cu ea pătrundem în lumea pasionantă a tangoului, în lumea promiscuă a bordelurilor, în rândul femeilor ce practicau cea mai veche meserie din lume. Ambiția și determinarea ei, spiritul autodidact, m-au fermecat fără doar și poate. Dar, acel dar care aruncă totul într-o altă lumină, nu mi-a plăcut faptul că a adoptat cu totul viața de bărbat. Începe să viziteze ea însăși camerele de la etaj unde putea cumpăra cu câțiva pesos compania unei femei și adevărata ei identitate este acaparată de ”bărbatul” care devenise. I-am înțeles deghizarea, altfel nu ar fi avut nicio șansă să cânte și să ajungă unde a ajuns, dar nu am înțeles unde s-a produs ruptura. Văduvă, singură, speriată…era deja mai mult decât putea duce (sunt de acord), dar ar fi putut folosi deghizarea numai pentru muzică. Mi-e greu să cred că orientarea ei sexuală a simțit-o peste noapte.
Putea ea să împace muzicantul cu ”bărbatul” care devenise? Va putea să se ascundă la nesfârșit?
Povestea din prima parte mi-a plăcut cel mai mult. Mi-a fost drag să pășesc pe străzile aglomerate, gălăgioase și colorate ale orașului argentinian. Mi-a plăcut să urmăresc ambiția celor care doreau să aibă un cuvânt de spus în domeniul muzicii, să ascult povești și tangou, să văd viața dură ascunsă dincolo de acoperișurile colorate care împânziseră orașul. Stilul scriitoarei mi s-a părut unul vizual, muzical și extrem de captivant. Recomand cartea celor care vor o lectură diferită sau celor pasionați de tangou!
Mulțumesc mult Editurii Nemira pentru exemplarul oferit! Cartea o puteți achiziționa de pe site-ul editurii.
Despre carte: