Zedekiah este cea mai nouă poveste scrisă de Dama de Treflă. Publicată de editura Bookzone și prezentă foarte des pe rețelele sociale în ultimele zile, povestea aceasta mi-a atras atenția instant. Deși descrierea părea să-mi ofere o călătorie potrivită pentru mine, instinctul îmi spunea să stau departe de această poveste, să o las să treacă pe lângă mine.
Trebuie să vă spun că am fost prinsă de la început între dorința de a o avea și teama de a o citi. Am mai citit cărți scrise de Dama de Treflă și am spus că are un stil de scriere care se mulează perfect pe emoțiile mele, pe muchiile sufletului meu. Lasă cuvintele să înflorească, să aline, să consolideze și să vindece răni de care erai conștient sau pe care nici nu știai că încă le mai porți.
Aceste două volume m-au speriat numai pentru că am știut de la început că voi fi permanent în afara zonei mele de confort. Vârsta personajelor, istoriile de iubire specifice tinereții, obstacolele și banalitățile pe care numai o minte tânără le poate cuprinde. Toate mă țineau la distanță. Însă, încăpățânată și curioasă cum sunt, am început să le citesc chiar în ziua în care au ajuns la mine.
Zedekiah – mai este loc pentru iubire în sufletele sfărâmate?
” – Iubirea umple toate fisurile acelea pe care le ascundem pe dinăuntru, ne ajută să ne ținem laolaltă când am avea toate motivele din lume să ne destramăm. Iubirea e un liant.”
De la Dama de Treflă am învățat că Te iubesc se spune în șoaptă. Și cred că li se potrivește cel mai bine acest îndemn lui Zedekiah și Zaylee. Amândoi cu un trecut dureros, amândoi cu nevoia de a striga lumii toate lucrurile pe care le purtau pe dinăuntru. Dar niciunul capabil să-și spargă armura pornind din interior, amândoi ascunzându-se în fața unor replici repetate până au ajuns să le fie mantră și realitate.
Nu mai avea niciunul nevoie de declarații strigate în toate cele patru zări, nici de cuvinte pompoase aruncate prin mesaje sau rețele sociale. Amândoi aveau nevoie de o iubire răbdătoare, fluidă, capabilă să intre prin toate crăpăturile căscate de alții, să aducă laolaltă cât mai multe bucăți din sufletele lor sfărâmate.
Punți spre trecut sau fuga către viitor?
Nu am citit Axel și mi-a părut rău că nu am făcut-o. I-am simțit prezența în viața lui Zedekiah și cred că ar fi trebuit să îi cunosc povestea. Există aici un ghem compact, plin de noduri și culori, un ghem de deznădejde, furie, durere, tristețe, care-i aduce pe toți laolaltă. Un ghem pe care autoarea ține să-l desfacă lent și să ne poarte pe noi pe firul lui, mai lin sau mai plin de noduri, mai colorat sau mai plin de noroaiele lăsate de urmele bocancilor purtați de alții.
Nu o să vă zugrăvesc povestea asta în cele mai senine culori și nici nu o să vă spun că am adorat-o de la un capăt la altul. Nu a fost așa. M-am simțit pe dinafara întregului ansamblu. Nu cunoșteam pe nimeni, nu mă simțeam din poveste. Dar poate că exact acest lucru a fost cel care m-a ajutat să îi văd mai bine, mai clar, mai detașat. Nu o să vă spun nici că am digerat apelativele folosite, dar le-am simțit ca fiind ale lor, ca făcând parte din felul lor de a fi. Nu o să vă spun nici că m-am bucurat complet de toate paginile, consider că putea fi totul structurat într-un singur volum.
Zedekiah – bucăți de lume și de suflet
Dar o să vă spun că povestea asta ar trebui să ajungă în mâinile potrivite, că ar putea schimba relații, perspective, vieți. Și o să vă mai spun că i-am simțit încărcătura emoțională, tensiunea și greutatea.
Iubirea toxică nu e iubire. Iubirea nu este iubire dacă trebuie doar să rupi bucăți din tine pentru a hrăni orgoliile, ambițiile și nevoile celui de lângă tine. Iubirea nu-i iubire dacă pui capul în pământ, dacă te temi permanent de reacțiile celuilalt, dacă pe talerul suferinței ai mai multe dureri decât zâmbete. Iubirea nu-i iubire dacă te alungă, te cheamă, te primește, te depărtează din nou. Iubirea nu-i iubire dacă trebuie să o păzești permanent, dacă trebuie să renunți la tine, la visuri, la replici.
Zedekiah – o lume făcută bucăți
Dama de Treflă știe cum să dea glas emoțiilor care zumzăie în pieptul oricăruia dintre noi. Și știe și cum să construiască de la zero o poveste în care ambele personaje țin pe rând frâiele unui destin, chiar dacă asta înseamnă că-și rănesc singuri propriile mâini, propriile inimi.
Mă bucur că a găsit vocea, timpul și calea pentru această poveste și mă bucur că a reușit să strecoare printre destinele acestor personaje și replicile pe care eu le citesc întotdeauna cu sufletul acoperit de fiori și așteptare.
Nu a fost exact genul meu de poveste, dar asta nu înseamnă că nu-i pot aprecia forța, mesajul, importanța, puterea. Zedekiah este o frântură de lume, o bucată de iubire alcătuită din cioburi prea mici și prea diferite pentru a reda ceva nemaipomenit. Dar e iubire, așa cum este ea. Sunt doi oameni, așa cum sunt ei. Iar astea cred că pot fi motivele principale pentru care să vă pierdeți pașii în această poveste. Și pentru toate citatele alea care fac pielea să se înfioare.
Zedekiah a apărut la Bookzone și pachetul este disponibil aici.
