Zâmbetele nu fac zgomot. Și nu au făcut nici cele stârnite de autoarea Enrica Tesio cu povestea sa. Dar mi-au umplut inima de bucurie. Am zâmbit de multe ori. Am zâmbit amar, am zâmbit în colțul gurii, am zâmbit cu ochii și cu toată fața. Am zâmbit când adulții au exagerat, când copiii au scos micile lor perle amuzante. Când măștile de adult au coborât sau când am citit scrisorile de la Moșul. Ce, nu v-am spus? Avem un Moș Crăciun, o scriitoare care îl „omoară” și un întreg comitet de mămici furioase.
„… pe vreme de pace facem promisiuni pe care războiul le risipește.”
Până să vă povestesc un pic despre poveste, aș vrea să vă povestesc un pic despre această primă întâlnire cu Enrica Tesio. Am fost cucerită de stilul de scriere, de prospețimea poveștii, de paragrafele pe care le-am citit îndelung, în care m-am regăsit și am căutat tobogane către propriile-mi amintiri. Nu știu cu cine i-aș compara stilul de scriere. Știu doar că se pricepe de minune să-și ducă de nas cititorul, să așeze emoțiile fix acolo unde este nevoie de ele și să ofere umeri pentru plâns (dacă e nevoie de ei).
„Memoria ține oamenii în viață, dar de fiecare dată când îmi amintesc, parcă mor și eu câte puțin. Se spune că viața e prea scurtă, dar nu este adevărat: moartea este prea lungă, nu se termină niciodată.”
Zâmbetele nu fac zgomot. Dar sunt faruri în tăcerea altora
Am ajuns la cartea asta absolut întâmplător. Am dat peste o reclamă pe o rețea de socializare, am văzut că este o noutate marca Act și Politon, că are 50% reducere și o taxă pentru transport care nu-mi alunga placerea de a comanda. Pentru că altcineva îmi arătase altă carte de la ei, am avut suficiente argumente pentru a plasa o comandă pe site. Am ales doar aceste două cărți și am știut că una dintre ele va fi lectura mea de Crăciun.
Pentru că Enrica Tesio îl implică și pe Moșul, dar și pentru că povestea are loc în preajma Crăciunului, a fost simplu să aleg. Nu o să vă mint. Am plecat la drum fără așteptări, mizând totul fie pe cartea „surpriză plăcută”, fie pe „eșec total”. Dim fericire, grație unui subiect elastic, a unui dinamism pe care nu-l anticipasem deloc, povestea s-a strecurat în sufletul meu și mi-a colorat o mulțime de zâmbete. A fost și ușor să facă asta. De ce? Pentru că autoarea a amestecat cuvinte frumoase, emoții puternice, legături spectaculoase și un cadru ofertant.
„Îți ia o viață să ajungi să ai încredere în tine, să crezi în corpul tău, în gândurile tale și, apoi, dintr-odată, bătrânețea sau boala își urmează cursul și trebuie să înveți să nu te mai încrezi în ochi, în memorie, în mâini.”
Zâmbetele nu fac zgomot – pierderi și acceptări
„Există dureri pe care timpul nu le vindecă. Zicala cum că timpul ar fi un medicament este adevărată doar pe jumătate: este un medicament care nu te vindecă, poate doar să reducă la tăcere simptomele bolii. Timpul, cel mult, este un anestezic.”
Antonia nu traversează cea mai bună perioadă a vieții sale. Este singură, mama ei a murit, fostul ei soț e pe cale să aibă un copil cu altă femeie, fiica ei are o mulțime de întrebări și de nemulțumiri, trebuie să își promoveze noua carte, Crăciunul bate la ușă. Pe scurt: este copleșită de sarcini și dureri.
Dacă aveați impresia că asta e tot, vă rog să mai așteptați o clipă. Deși poveștile ei pentru copii au un succes teribil, nimic nu va mai conta după ultima ei apariție în fața unor elevi din școala primară (culmea, aceeași școală unde învață și fiica ei). Stresată, obosită și îngândurată, Antonia face o greșeală de neiertat: spune că nu există Moș Crăciun.
„Azi-dimineață s-a întâmplat ceva foarte grav: un adult, o mamă, o femeie, a spulberat visurile fiului meu și ale multor altor copii ca el. Antonia Baldi l-a ucis pe Moș Crăciun sub ochii noștri. Un singur lucru este cert: dacă ea tratează fantezia copiilor noștri ca pe un gunoi, și noi îi vom trata cărțile ca pe un gunoi. #BoicotOctavia #BoicotGraffianti.”
Vă dați seama ce urmează de aici… Dacă unii copii ar putea-o ierta după ce ar fi găsit ciorapii plini de cadouri, nu la fel stă treaba cu mamele furioase, cele care se folosesc de orice mini scuze pentru a transforma totul într-o traumă uriașă. Începe, după cum era lesne de înțeles, linșajul mediatic al femeii care a îndrăznit să afirme public că nu există Moș Crăciun. Și nu vreau să deschid această discuție, nu e locul aici. Dar am eu niște teorii personale, care ar putea să schimbe un pic perspectiva „condiționării” copiilor.
Zâmbetele nu fac zgomot
Pentru că e Crăciunul și nimeni nu pare să aibă timp pentru cel de lângă el, Antonia nu știe cum să gestioneze situația iscată. Îl ia pe Gerunziu, motanul mamei sale, și se refugiază în casa acesteia. Evident, în disperarea ei de a calma spiritele, Antonia nu dă explicații nimănui. Ai crede că s-a transformat în vreun soi de struț, care își vâră adânc capul în nisip și așteaptă să treacă furtuna.
Aici, în casa mamei sale, Antonia își deschide porțile sufletului și ne lasă să-i cunoaștem povestea. E drept, primim o mână de ajutor de la Ricardo, avocatul Antoniei, singurul om care îi dă voie să vorbească înainte de a o acuza. Și nu, nu era plătit pentru asta..ba chiar se oferise să o ajute pro bono.
Povestea Antoniei este una emoționantă, cu dedesubturi pe care nu le-am prevăzut și momente în care mi-am dorit să îi ofer o îmbrățișare. Nu era deloc un om rău, aș spune că era chiar victima propriilor dureri, a propriile sentimente și lupte.
„Umplem totul cu povești, este modul nostru de a fugi de moarte și de întuneric.”
Zâmbetele nu fac zgomot – greșeli care vindecă
„Poate că toate aceste greșeli sunt de folos, cumva.”
Și au fost. Au ajutat-o pe Antonia să aibă timp pentru ea, să caute în interiorul său, să se vindece și să se încreadă. Să iubească, să ierte, să meargă mai departe.
Deși aș fi putut paria că voi înscrie cartea în categoria „poate”, că tot sunt la modă filmulețele cu aceste calificative, Enrica Tesio a știut să transforme povestea într-un da categoric, în genul ăla de poveste pe care aș citi-o la nesfârșit. Recomand! (Și merge și pentru perioada de după Crăciun. Sau oricând simțiți că aveți sufletul încărcat.)
Romanul este disponibil la Act și Politon.
An apariție: 2024
Traducere: Roxana Panaite
Număr pagini: 236
