Vremea plecării – Jodi Picoult (recenzie, Trei)

„Vremea plecării” este un roman molcom, dar are frumusețea lui. Nu m-a atras povestea principală, cea a căutării, m-a impresionat povestea secundară, povestea elefanților. Jodi Picoult se numără printre autoarele mele de suflet. Are un fel aparte de a așterne pe foaie cuvinte. Le îmbracă ușor în emoții și le face să vibreze. 

   „Jodi Picoult scrie cu atenție la detalii și surprinde magistral delicatețea și complexitatea relațiilor umane.” – The Boston Globe

„Vremea plecării” spune povestea unui trecut și a unui prezent. Trecutul este plin de întâmplări, prezentul este plin de întrebări. O copilă de treisprezece ani are nevoie de răspunsuri și ar face orice pentru a le obține. Mama ei o iubise, știa asta, simțea dragostea răzbătând din cuvintele jurnalelor și din puținele amintiri pe care le avea cu ea. Și atunci de ce dispăruse? De ce tăcuse zece ani și nu-i dăduse niciun semn? De ce plecase de lângă ea? Ce o ținea departe de casă?

Jenna crescuse în casa bunicii. Întrebările crescuseră odată cu ea, nu își aducea aminte ce se întâmplase în urmă cu zece ani în țarcul elefanților, dar știa că în noaptea aia, viața i se schimbase pentru totdeauna. Tatăl ei era închis într-o clinică psihiatrică, bunica nu îi spunea adevărul, așa că apelează la orice mijloc pentru a afla răspunsuri. Căutarea ei îi va implica și pe polițistul care se ocupase de cazul din noaptea fatidică și pe spiritista din oraș. 

Vremea plecării – întrebări dureroase, răspunsuri de nesuportat

Când Jenna avea trei ani, ceva groaznic se întâmplă în rezervația condusă de părinții ei. Îngrijitoarea de noapte este omorâtă de loviturile unui elefant, Alice – mama Jennei – este găsită inconștientă, dusă la spital pentru îngrijiri, dar ea se externează în acceași noapte și dispare. Nimeni nu știa dacă mai trăia sau dacă era bine. Era ca și cum orice urmă de-a ei fusese ștearsă pentru totdeauna. De aceea, Jenna o căuta. Și știe de unde să-nceapă, din parcul fostei rezervații.

Scris din perspectiva personajelor, romanul alternează scenele din trecut cu cele din prezent și asta îi conferă o aură de mister poveștii. Însă, nu suficientă cât pentru a antrena mintea cititorului. Ești curios să afli, să știi unde a dispărut Alice și întrebările devin tot mai dureroase, dar treci greu prin toată cantitatea asta de cuvinte. Dacă nu ar fi fost povestea elefanților, poveste pe care o privim prin ochii lui Alice, îndrăgostită iremediabil de aceste creaturi mărețe, romanul m-ar fi plictisit. E drept, nu mă așteptam la răspunsurile primite, acela a fost momentul când am simțit că lacrimile îmi împung ochii. A fost momentul în care totul a fost resuscitat și pus într-o lumină nouă. 

„Nu studiam de fapt cum fac față elefanții pierderii celor dragi, ci felul în care nu fac oamenii.”

Elefanții sunt creaturi uriașe, făpturi care sunt extraordinar de sensibile în ciuda mărimii lor. Îmi plac documentarele despre ei, mai ales după ce am văzut cât de apropiat le este comportamentul de cel al nostru. Priviți prin chii lui Alice, elefanții te cuceresc fără dar și poate. Memoria de elefant nu este doar o construcție, elefanții țin minte tot. Țin minte să omagieze elefanții pierduți, fie că sunt din familia lor sau nu, țin minte mirosuri, chipuri, stări. Sunt de-a dreptul impresionanți! Păcat că sunt tot mai puțini. Vânătoarea pentru fildeșii lor mi se pare un act de barbarie!!

„Vremea plecării” este un roman potrivit pentru atunci când aveți nevoie de liniște și de o poveste altfel. Jodi Picoult rămâne printre autoarele dragi sufletului meu! 

An aparitie: 2017
Autor: Jodi Picoult
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Fiction Connection
Editura: TREI
Nr. pagini: 542
Traducator: Bogdan Perdivara