Vrăjitoarea – Camilla Lackberg (seria Fjallbacka, #10) (recenzie, Libmag)

Dacă ești în căutare de o serie bună, una care să îți alunge somnul și să te determine să îți pui o mulțime de întrebări, ei bine, asta e seria potrivită. Nu numai că te face să simți fiori pentru că nu credeai că o femeie, o proaspătă mămică (asta aflăm la sfârșitul acestui volum) poate să născocească asemenea cazuri, dar și pentru că totul este incisiv, traumatizant și migălos construit. O imaginație bolnavă sau o sclipire de geniu? Te întrebi și nu știi către ce parte să înclini. 

În scrierile acestei autoare avem contraste. Rece și dur, corect, tranșat grosier când vine vorba de cazurile despre care alege să scrie. Cald, prietenos, emoționant când vine vorba despre scenele domestice pe care le conturează atât de natural, de familia mare și stângace pe care a alcătuit-o în cadrul secției de poliție, dar și de undele pe care le propagă în jurul lor cazurile de omor care cad exact ca pietrele în apă. Se duc la fund, dispar, dar nu înainte de a declanșa mișcările acelea circulare care au rolul de a destabiliza și cutremura orice întindere de apă.

Seria Fjallbacka urmărește viața din micuțul orășel cu același nume. Un cadru idilic, locuitori care nu ascund nimic, toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Dar, o serie de crime zguduie liniștea aparentă și secția de poliție este asaltată de plângeri și telefoane. Deși cazurile sunt diferite de la roman la roman și toate își găsesc rezolvarea până la urmă, seria are continuitate datorită vieților personajelor principale. Patrik Hedstrom este polițist și, deși nu este el șeful secției, cam el este cel care trebuie să rezolve cazurile. Bertil Mellberg, șeful secției, este tipul lăudăros, mândru și care se crede bun la toate. Este o apariție și este ușor de simpatizat când nu îți vine să îl strângi de gât. 

Patrik se îndrăgostește de Erica și construiește alături de ea familia după care tânjise întotdeauna. Erica este un autor de nădejde în anchetele poliției. Ea este scriitoare și își alege subiectele în funcție de cazurile reale rezolvate de Patrik. Cercetează, adună informații și vrea să dea dreptul la replică tuturor. Toți au un rol în cartea ei, de la victimă la agresor, de la familia criminalului la familia îndurerată care deplânge dispariția fulgerătoare a unui membru drag. În mintea mea, Erica este una și aceeași cu autoarea. Când descrie procesul de scriere al Ericăi, am impresia că se descrie pe ea, că o însuflețește pe Erica cu unele trăsături de-ale ei. Și asta îmi place teribil de mult! 

Ce îmi mai place la scrierile Camillie Lackberg este faptul că ea nu ne prezintă un caz și atât. Nu trasează linii ascuțite și nu fragmentează acțiunea, nu o face previzibilă deloc. Aduce în lumină sentimente vechi, frici, vinovății, secrete de familie, face paralele cu cazuri din trecutul îndepărtat sau apropiat. Te duce de nas până spre sfârșitul romanului și nu îți lasă prea multe indicii. Deși știu că am totul în față de la început, deși simt că pot desprinde fire și crea scenarii, mă trezesc la ultimele pagini zicând: „Nu! Nu se poate așa ceva! Cum ai făcut asta? Da de ce așa?”. 

Deși criminalii săi acționează cu sânge rece, autoarea nu merge doar în direcția aceasta. Am văzut expuse subiecte sensibile. Traume din copilărie, relația mamă – copil, nepăsarea. Pe toate le adună autoarea și țese în jurul lor povești care te țin prizonier în ciuda numărului considerabil de pagini. 

În Vrăjitoarea, m-a lăsat fără cuvinte. Citeam, mă opream să mă întreb cum și care ar fi fost motivele. Când eram aproape sigură de ceea ce creionam, poc! îmi demola toate teoriile. 

În acest roman, cuvintele cheie sunt „frica”, „vinovăția”, „răzbunarea”, „refugiați”. 

În urmă cu 30 de ani, micuțul orășel fusese zguduit de o crimă odioasă. Se presupunea că două adolescente au omorât o fetiță de 4 ani, fetița cu care adorau să își petreacă timpul. Deși recunosc crima, își schimbă ulterior acuzațiile. Cu toate astea, cazul este închis rapid. Una dintre fete este luată de Serviciile sociale, cealaltă rămâne în sânul familiei. Marie, fata luată în centre de plasament, ajunge vedetă de film, Helen rămâne acasă, se căsătorește cu un domn în vârstă și se mută în casa în care locuise pe vremea când micuța Stella fusese ucisă. 

În prezent, Marie revine acasă pentru niste filmări și coincidență sau nu, o fetiță de 4 ani care locuia alături de părinții săi în ferma unde locuise Stella, dispare și ea. Este găsită moartă, dar cine ar fi fost capabil de așa ceva? Și de ce?

Totul se complică datorită urii rasiale de care Suedia părea tot mai plină. Erau asaltați de imigranți sirieni și, pentru unii locuitori, ei erau capabili de tot ce era mai rău. În tabăra de refugiați izbucnește un incendiu, incendiu care le va distruge viețile unora. 

Interesant este că, paralel cu ancheta în cazul Neei, fetița dispărută și ucisă, aflăm detalii despre cazul Stella dar si despre un caz de pe vremea când vrăjitoarele erau ucise și arse pe rug (1600-1700). Ce legătură au? Descoperiți voi, eu nu spun nimic! 

Trecutul nu lasă urme doar în viața lui Helen și a lui Marie. Ambele au copii adolescenți și niciuna nu bănuiește măcar trauma pe care o simt cei doi. Sunt uniți de o traumă comună și pare că se înțeleg reciproc mai mult decât sunt ei înțeleși și acceptați acasă. Adolescenți nesiguri și confuzi, care au convingerea că în mâinile lor stă dreptatea și datoria de a face pace cu trecutul. 

817 pagini de adrenalină, secrete, momente emoționante, întrebări și personaje care ajung să facă parte din sufletul tău pentru totdeauna. 

Mulțumesc mult prietenilor de la Libmag pentru acest roman minunat! Cartea o puteți cumpăra de aici. Eu v-o recomand cu tot dragul! Nu uitați că pe Libmag există cărți pentru fieare stare de spirit!