Vox
Recenzii

Vox – Christina Dalcher, recenzie

Vox este romanul în care femeile nu au voie să vorbească. Au un contor-brățară la mână care numără fiecare cuvânt. Nu au voie să șoptească, să vorbească prin semne, să studieze, să lucreze, să citească, să dețină telefoane mobile sau calculator cu acces la internet. Au doar câteva canale Tv, dar și acolo există restricții și emisiuni care propagă noul curent mondial. Dacă depășesc numărul alocat de cuvinte, brățările trimit șocuri electrice în corpul lor,  care nasc dureri de nesuportat.

Poți să îi iei multe omului – banii, locul de muncă, stimularea intelectuală… Poți să îi iei chiar cuvintele, fără să îi schimbi totuși esența. Însă dacă îi iei prietenia, vorbim despre cu totul și cu totul altceva.

Vox
Vox

Vox este un manifest al echilibrului. Eu așa l-am perceput. Tăcerea poate fi asurzitoare, dar în liniște se pot naște monștri sau se pot ridica oameni care să lupte împotriva regimului. Atunci când impui limite atât de stricte, când încerci să readuci femeile la tiparul vremurilor de mult apuse, când crești indivizi cărora le este teamă să gândească în afara granițelor, nu te poți aștepta la evoluție. Mă tot întrebam în timp ce citeam dacă este posibilă o așa lume. Poate nu partea cu cuvintele, dar sunt sigură că există alte reguli, la fel de stricte și de injuste.

Vox – tăcerea poate fi asurzitoare

Ce aș face eu dacă mi s-ar nega dreptul la cuvânt? M-aș ofili. Nu aș putea să strig tare versurile melodiei preferate, nu aș putea să citesc povești fetelor mele, nu aș putea să le spun câte-n lună și în stele. Sunt sigură că mi-aș păstra suficiente cuvinte pentru a le putea spune „vă iubesc” sau „noapte bună”. Dar cum aș mai răspunde zecilor de întrebări din partea lor? Cum ar fi să urmăresc ecranul brățărilor pentru a mă asigura că fetele nu și-au depășit norma? Cum ar fi o lume fără idealuri, fără oameni vocali care să strige pentru drepturile lor? Groaznic!

Așa este viața și pentru Jean. Dar ea mai are memoria, aminitirile din altă viață. Sonia, fiica ei de șase ani, nu mai are nimic. Nu își aduce aminte cum este să vorbești liber, să cânți sau să te joci. Jean fusese doctor, studia alături de o echipă un ser pentru afazie. Acum nu mai avea dreptul ăsta. Trebuia să stea acasă și să aibă grijă de copii și casă. Sonia nu mai avea dreptul să studieze altceva în afara de matematică. Numai de matematică aveau nevoie fetele pentru a îngriji o gospodărie.

Cuvintele sunt importante

Jean urăște noul val de fundamentalism religios și extremism naționalist. Nu înțelege cum spală atât de repede acest curent mințile tinerilor. Chiar și soțul ei pare să se mulțumească cu această nouă lume. Ea nu vrea, nu poate și nu știe cum să își potolească focul  din interior. Nu vrea o astfel de lume pentru Sonia, nu vrea să fie martora unui alt val de schimbări, poate mai drastic decât ăsta. Simte că urăște resemnarea soțului său și pornirile atât de radicale ale fiului său mai mare.

„Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic” spune Edmund Burke. Și o mână de oameni este pe cale să schimbe istoria. Iar Jean își poate aduce contribuția ei.

Datorită performanțelor din domeniul său de activitate, Jean este recrutată temporar pentru a lucra din nou la serul contra afaziei. Erau directive care veneau direct de la Casa Albă. Avea să fie plătită pentru asta, dar cel mai important lucru pe care îl primește este scoaterea brățării odioase. E tentată să spună da, dar oamenii noii legi nu vor să înlăture și brățara Soniei. Și ăsta este momentul în care mama Jean se dezlănțuie. Din iubire pentru fiica sa, Jean își dorește să rupă limitele. Și e sigură că nu este singura are gândește așa.

Vox – o distopie electrizantă

Vox este romanul de debut al Christinei Dalcher. Nu aș fi ghicit. Acoperă toate unghiurile, are grijă să nu lase nimic neexplicat. Personajele îți transmit emoțiile lor și Jean este analizată până în cel mai mic detaliu. Îi înțelegi ura, revolta și poziția. Autoarea are grijă să expună și efectele asupra societății, dar și pedepsele pentru cei care erau prinși că încalcă legile. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost finalul, un pic prea grăbit pentru gustul meu. Aș fi vrut să vină mai ușor, autoarea să insiste puțin asupra detaliilor.

„Nu poți protesta față de ceea ce nu vezi că se întâmplă.” Trebuie să rămâi conectat la lumea din jurul tău. Să te aliniezi cu ceilalți, să fii empatic și deschis. Altfel, riști să fii îngenuncheat.

Mi-a plăcut mult romanul. Chiar mi-era dor de o distopie atât dinamică, de interesantă! Am văzut că mai sunt cărți cu un subiect asemănător, mulți spun că seamănă foarte tare cu Povestea slujitoarei, dar pentru mine a fost prima carte cu tema asta. Și a reușit să mă prindă în vraja ei. Este accesibilă, alertă, destul de actuală și nici nu simți când întorci paginile.

Romanul a apărut la Editura RAO, poate fi achiziționat de aici. Merită citit!

An aparitie: 2019

Autor: Christina Dalcher

Nr. pagini: 416

Traducere: Graal Soft

 

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *