21587054_1967581786841860_4729016071164592575_o.jpg
Mi-e sufletul împărțit în două. Am terminat cartea acum câteva clipe și pe de-o parte m-am bucurat, pe de alta…
Aveam nevoie de o carte ușoară, de o poveste lejeră; una care să mă binedispună, să îmi aducă aminte de etapele vieții mele și să îmi hrănească spiritul de romantică incurabilă. Am avut încredere în cartea semnată de A. Stephanie și am rămas impresionată de stilul ei de scriere. Fraze bine construite, cuvinte bine alese – pe scurt un stil ”aerisit” și stropit pe alocuri cu replici pline de umor.
Știu că se încadrează cu succes în categoria young-adult, știu că facem parte din generația pe repede-înainte, dar mi-ar fi plăcut să găsesc în acest roman mai multă sevă, mai multă culoare, mai multă acțiune. Mi s-a părut previzibilă de la un capăt la altul, am intuit ceea ce se întâmplă și am fost supărată cam o treime din carte. Supărată pentru că se vede potențialul autoarei, pentru că are fraze complexe, incisive, dar povestea nu convinge. Asta e părerea mea, asta am simțit și îmi asum ce spun.
Dacă dăm deoparte bad boy-ul, bad girl-ul și poveștile lor cu dramele aferente, anturajul prost ales, putem încă simți emoția și fiorii aceia dulci ai primei iubiri, dar atât. Pentru mine este o carte pe care o voi uita mâine. Am asemănat personajele cu altele întâlnite prin alte romane și nu i-am perceput ca fiind originali, ca aducând acel ”je ne sais quoi” în poveste.
Potențialul era uriaș având în vedere că mai sunt personaje cheie. Aș f vrut ceva mai închegat, ceva ca un ”bang” la final, ceva..nu știu. Poate vina este la mine. Romanele de acest gen nu sunt romane pe care le caut cu înverșunare, sunt mai degrabă romane pe care le caut numai atunci când vreau să mă relaxez citind.
Nucleul poveștii este format din el și ea. El vine din Anglia și este forțat de tatăl său să stea departe de casa lui o vreme. Nu era singur, sora lui mai mică îl însoțea. Cei doi tineri erau uniți de gradul de rudenie dar și de un secret pe care niciunul nu era dispus să îl dezvăluie. El era super protector cu Sky, sora lui, și acum era mai introvertit ca niciodată. Nu dorea să aibă prieteni iar pentru asta vorbea extrem de puțin, a se citi aproape deloc.
Rebecca, aka Bex, era geamăna lui Hailey și de la începutul liceului cele două surori deveniseră tot mai străine și tot mai diferite. Bex se ascundea și ea în spatele ținutelor ei indecente și a machiajului strident. Nu e greu să descoperi că și trecutul ei ascunde secrete despre care nu avea cu cine să vorbească. Bex se izola de oameni, Hailey făcea ”băi de mulțime”.
Perioada lor de tatonare, de cunoaștere, mi s-a părut cea mai dulce din toată cartea. El refuzând să vorbească, ea capabilă să accepte tăcerea numai pentru a înțelege ce o atrăgea către inabordabilul tăcut. Amândoi sunt nevoiți să își lepede secretele rând pe rând pentru a putea înțelege mai bine atitudinea celuilalt. Dar, iar spun :), era loc de mai bine.
Bineînțeles că există și cel care condimentează viețile celor doi protagoniști: Emiah. Un adolescent care devenise victima anturajului. Aici mi-ar fi plăcut să citesc și mai mult…Emiah avea o mamă alcoolică iar rolurile lor se inversaseră: el avea grijă de ea.
Poate vă întrebați ca și mine: unde era mama fetelor când ele păreau că au libertatea la picioare? Nu știu, mai mult plecată la serviciu. Plecată? Mie mi s-a părut absentă cu totul.
Nu este o poveste rea, nu este o poveste pe care să o detești. Este o carte de citit fix într-o perioadă ca asta când începe școala, când unii devin studenți și deși afară este toamnă roiuri întregi de fluturi poposesc pe holurile instituțiilor. Poate ar fi mult mai bine ”digerată” de publicul căreia îi este și destinată. Eu am 31 de ani în curând, m-am îndrăgostit, iubesc și mă bucur de viață, dar cred ca romance-ul are pentru mine altă conotație de-acum.
Eu recomand acest roman fetelor aflate la această frumoasă vârstă, celor care suspină în pumni după băiatul iubit care pare inabordabil, celor care nu mai deslușesc nimic din comportamentul băiatului iubit.
Este o poveste care celebrează dragostea, tinerețea și happy end-urile, așa că va atinge sufletele romantice!
Sunt curioasă să văd ce părere v-a lăsat și vouă!
Mulțumesc mult echipei de la Bookzone pentru exemplarul oferit! Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii.

1 COMENTARIU

  1. Am de ceva vreme cartea în bibliotecă, dar nu am îndrăznit să mă apuc de ea. Aceasta recenzie sigur m-a pus pe jar, chiar acum o să mă duc să mă apuc de carte =)))

  2. Nu știam nici romanul, nici autoarea… Nu știu, mie uneori îmi plac și poveștile clișeice, sunt bune mai ales când sunt în acea perioadă în care îmi e greu să deschid o carte…

Lasă un răspuns