Viscolul copiilor este un roman cu o poveste tulburătoare. L-am găsit pe Libris și am fost sigură că trebuie să vina acasă, alături de celelalte romane scrise de minunata Melanie Benjamin.
Soția aviatorului, romanul care mi-a deschis apetitul pentru poveștile scrise de această autoare, și-a făcut loc în sufletul meu. A lăsat aici o urmă adâncă și, din când în când, mă tot întorc la emoțiile de atunci, la povestea aceea cutremurătoare pe care sigur nu aș fi aflat-o dacă Melanie Benjamin nu ar fi scris-o. De ce spun asta?
Pentru că nu a fost o poveste de ficțiune. A fost povestea de dragoste și de viață a cuplului aerului. Știam vag câteva informații despre ei, cred că dintr-un documentar sau așa ceva. Dar Melanie Benjamin a făcut un lucru extraordinar: a dat emoție, viață, căldură unei povești reale, a împachetat-o cu blândețe și duioșie și ne-o oferit-o nouă.

Viscolul copiilor – o nenorocire nu vine niciodată singură
Mă bucur că am citit cartea acum. Acum când afară e cald și vântul nu suflă turbat prin ungherele lumii, când fulgii de zăpadă nu se învârtoșesc spre pământ, când gerul amarnic nu mușcă din obraji și florile de gheață nu și-au început înflorirea pe geamuri.
Și tot mi-a fost frig. Mi-a înghețat sufletul, emoțiile s-au spart în mii de bucăți și mâinile mă dureau de cât de tare strângeam cartea. M-am și speriat auzindu-mă spunând: „nu, nu, nu” sau „haide, încă puțin”.
E singur omul în fața naturii, e singur și neputincios. Când natura mamă se dezlănțuie, poți doar să speri că vei supraviețui. Luptele sunt uneori prea mici și fără vreun rezultat pozitiv.
Moarte, frig și neputință
Melanie Benjamin caută subiecte reale, evenimente marcante din viața unei nații sau a unui om și brodează pe marginea lor puțină ficțiune, numai cât e nevoie pentru a asigura fluiditatea poveștii. Cred că asta mă emoționează de fiecare dată și mă determină să îi aleg poveștile. Bine, după Soția aviatorului mi-a fost teamă să mai citesc altceva. Doar i-am adunat acasă cărțile.
Cu Viscolul copiilor, Melanie Benjamin revizitează un eveniment despre care nu știam nimic. Viscolul din 1888 a măturat Marile Câmpii din centrul Statelor Unite și a pricinuit un număr mare de pierderi de vieți omenești. Vitregia naturii a uimit o lume întreagă și imigranții din zonă au intrat, fără voia lor, în cartea de istorie în dreptul tragediei americane.
Deși viscolul este punctul culminant al poveștii sale, Melanie Benjamin este atentă și la relațiile dintre personajele sale, la evoluția și la sentimentele lor. Se maturizează, se îndrăgostesc, se transformă. Și noi, cititorii poveștilor sale, ne bucurăm de acest parcurs și de această evoluție.
Copii care îngrijesc copii
Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte? Melanie Benjamin a dat șansa fiecărui personaj să strălucească: și celui care are o situație mai bună, și celui care se luptă să supraviețuiască, celui care greșește, celui care reușește, celui care luptă și celui care abandonează.
Viața este așa, plină de oameni diferiți, cu alegeri și destine diferite. O mică scânteie de noroc este cea care va face diferența dintre noi. Scânteia aia care se află în mâinile marelui păpușar care regizează totul.
Mi se pare atât de relevant titlul ales de Melanie Benjamin. Au murit mulți oameni atunci. Oameni de toate vârstele, animale și vietăți. Adevărata magnitudine a viscolului s-a văzut abia primăvara, când cadavrele au început să apară. Dar au murit copii. Mulți. Și pe umerii altor copii a stat salvarea unora dintre ei.
De pildă, Raina. Deși avea doar șaisprezece ani și trebuia ea însăși să își continue școala, Raina era profesoară la o școală din sat. Locuia în casa celui care îi oferise postul, alături de soția și copiii acestuia. Ea însăși confuză și necoaptă la minte, Raina va trebui să dea testul maturității. În calea viscolului, aflată la mila furtunii și în voia sorții, Raina face un lucru nebunesc: leagă copiii unul de altul și pleacă spre un refugiu cald și sigur. Dar oare va ajunge cu ei la destinație?
Alt destin, alte alegeri
Gerda, sora Rainei, era și ea profesoară. Gerda era îndrăgostită și își iubea elevii. De aceea, întocmai ca și Raina, și ea e răspunzătoare de soarta lor. Și Gerda ia decizii și ajunge să fie judecată pentru ele.
De Gerda mi-a fost cel mai milă. Relația dintre ele a fost așa, un dulce-amar, și am sperat ca lucrurile să se așeze.
O întâlnim aici și pe micuța Anette, o copilă sărmană, vândută de propria mamă. Familia Pedersen este cea care o cumpără și o exploatează pe copilă. Cum să iubească cineva un copil vândut de propria mamă? Pe deasupra, Anette avea și urme de vărsat pe față. Era murdară și retrasă. Cum să o lase minunata Ana Pedersen în apropiere de copiii ei? Dar tocmai Ana va primi o lecție cât pentru zece vieți.
Tare mult mi-a plăcut de Anette! Mi-am dorit să o îmbrățișez și să îi dau putere. M-am regăsit de câteva ori în ea și asta m-am și bucurat, m-a și speriat.
Viscolul copiilor – o carte dureroasă
Viscolul copiilor este o carte dureroasă, de citit pe îndelete și pe bucăți. Povestea este una care vă poate afecta emoțional, dar eu vă rog să o citiți și să lăsați speranța vie în sufletul vostru.
Mi-a lăsat și ea urme în suflet și am suferit alături de personajele sale. Am închis cartea cu un surâs amar, am plâns pentru un personaj și m-am bucurat pentru altele. C-așa e viața, plină de bucurii și tristeți.
Viscolul copiilor – Melanie Benjamin – poate fi cumpărată de pe Libris.
Categoria: Romane istorice
Categoria: Literatura Universala
Nr. pagini: 336
Traducator: Irina Bojin
An aparitie: 2022