Vieti secrete – Tatiana De Rosnay

”Un amestec de roman de dragoste, roman de suspans și dramă psihologică și un gust pentru dramele de familie ai căror eroi sunt prinși în vâltoarea evenimentelor și a sentimentelor.” – Elle 
 

Dacă aș acoperi numele autorului nu aș ghici că acest roman îi poartă semnătura Tatianei de Rosnay. Este un roman sensibil, scris și alcătuit foarte bine dar la mii de leghe depărtare de lumea creată în ”Se numea Sarah”.

Vieți secrete ne vorbește despre luptă, eșec, asumare, iertare și dragoste. Ne vorbește despre secrete păstrate timp de decenii, despre adevărata identitate a celor de lângă noi, despre dragostea care uneori este construită pe prea puține informații. Ne spune povestea a doi copii deveniți adulți cu lipsuri emoționale datorită faptului că nu au înțeles și nu au asimilat pierderea mamei lor. Adulții prezenți în viața lor de atunci au ridicat un zid în fața întrebărilor, le-au ascuns elemente și au anulat orice urmă de-a ei în viața lor. Devine treptat din ”mamă” – Clarisse, de parcă asta ar fi putut anula cumva pierderea ei. Latura psihologică a romanului a fost cea care m-a cucerit instant, mai ales că firul este destul de lent și am avut impresia că la un moment dat ne cam învârteam în jurul aceleiași idei.

Ce secret scandalos ascundea Clarisse? 

În ”Vieți secrete” suntem martorii unor lupte interioare, a eșecurilor pe mai multe planuri și a crucii pe care este nevoit să o poarte Antoine, un arhitect de 40 de ani. Putea să facă planurile proiectelor sale cu ochii închiși, dar eșuase cu ochii larg deschiși la prăbușirea familiei sale. Pierduse de-a lungul anilor tot ceea ce conta pentru el. Prima fusese mama. Apoi relația cu tatăl său. Renumitul avocat Rey era un om dur și rece. Se ascunsese în spatele relației lui cu femeia care luase imediat locul lui Clarisse. Mai avea un copil din această a doua căsătorie, un copil pe care îl adora. Am simțit în respingerea lui față de tot ce însemna perioada Clarisse o rană adâncă și o dezamăgire cruntă. Eram din ce în ce mai curioasă.

Apoi aflăm că Antoine divorțase recent. Își mai iubea soția încă și era dependent de weekendurile petrecute alături de cei trei copii ai lor. Soția îl înșelase și vestea că iubea alt bărbat zdruncinase din temelie încrederea lui Antoine în tot ce însemna el ca bărbat.

Cutia Pandorei despre trecutul și dramele lui o deschide un accident care aproape că-i răpește și sora. Melanie împlinea 40 de ani și Antoine dorea să îi ofere ceva special: o vizită pe insula Noirmoutier, insula pe care petrecuseră ultima lor vacanță de vară în formula de patru. Trecuseră mai bine de 30 de ani de când cineva din familia Rey vizitase insula, de parcă fericirea și mirajul ei de atunci se rupsese iremediabil.

Amintirile despre mama lor nu întârzie să apară și sunt surprinși de toata avalanșa aceea de informații. Habar nu aveau că mai au stocate atâtea detalii și amintiri cu ea. Pe drumul de întoarcere chiar când era pe punctul de a-i destăinui fratelui său o amintire tulburătoare, Melanie are un accident de mașină. Spitalizată și confuză, Melanie uită complet de ceea ce își amintise iar Antoine deși era extrem de curios, renunță la întrebările lui. Melanie era imaginea vie a mamei lor și nu voia să o piardă.

Niște scrisori de dragoste semnate de Clarisse ne sunt prezentate de autoare pe alocuri și au rolul de a stârni curiozitatea și de a declanșa propria noastră anchetă. Ce se întâmplase cu Clarisse și cine era destinatarul scrisorilor? De ce toată lumea refuza amintirea ei? Avea dreptul de a răscoli trecutul? Era adevărul atât de important sau putea distruge viețile celor implicați?

Acțiunea este condimentată de și mai mult suspans și de o poveste de dragoste care îl smulge pe Antoine din adorația lui pentru soția adulterină și îi demonstrează că la 43 de ani viața poate să înceapă. Trebuia doar să găsească singur calea pe care o putea urma pentru a fi tată, fiu și frate.

Autoarea exploatează luptele interioare, dramele și consecințele lor asupra indivizilor și demonstrează cu succes că există modalitatea de a îmbina și anula unele efecte. Este un roman sensibil cu un mesaj puternic. Un roman care îndeamnă la acceptare, dragoste și asumare. Mie mi-a plăcut tare mult în ciuda faptului că nu avem parte de așa multă acțiune. Am apreciat lipsa unei acțiuni intense, m-am putut concentra în acest mod îndeosebi pe traumele sufletești care reprezintă pentru mine punctele cheie ale acestui roman.