Viața e prea scurtă – Abby Jimenez, recenzie

De către

noiembrie 10, 2024

122

Viața e prea scurtă pentru a nu te bucura din plin de comenzile plasate pe Libris. Și eu mă bucur de fiecare dată când ajung la mine comorile pe care le găsesc pe site-ul lor, mai ales dacă ele aparțin unor autori necunoscuți pentru mine.

Abby Jimenez s-a strecurat pe rafturile noastre acum ceva timp. Dacă nu mă înșel, dorința i-a aparținut Mariei, dar nici măcar ea nu a ajuns la povestea din Friend zone. Apoi, fără ca măcar să îmi propun, privirile mele au poposit asupra acestui titlu. Evident, mânată de un impuls și de un sentiment pe care îl asociam cu siguranța și liniștea, am pus cartea în coș fără să mă gândesc că există posibilitatea ca poveștile să fie conectate, să avem personaje sau zone comune. Nu știu căror personaje a dedicat Abby Jimenez celelalte povești, știu însă că aceasta a fost completă, amuzantă, plină de replici și de momente spumoase. Că nu mi-a lipsit nimic, că m-am simțit de la început parte din poveste și am așteptat nerăbdătoare fiecare interacțiune, fiecare bătaie în ușă.

„O bijuterie de carte, în care umorul și tandrețea își dau mâna și transmit un mesaj simplu: că viața merită trăită din plin, indiferent de circumstanțe.“ – Emily Henry, autoare de bestsellere The New York Times

Viața e prea scurtă – bucură-te în fiecare zi!

V-ați săturat de citate motivaționale, de adevăruri care, deși sunt mai mult decât evidente, ajung să fie împinse tot mai departe de sarcini, rutină și automatisme impuse de societate? Stați liniștiți, nu le veți găsi aici. Nu așa, expuse și reluate cu aceleași cuvinte, întoarse pe dos și exploatate până ajung să fie doar o masă diformă de cuvinte.

Abby Jimenez nu spune mai mult decât o face în titlu. Între noi fie vorba: nici nu ar fi fost nevoie de mai mult. Viața e prea scurtă. Și noi o înțesăm cu momente lipsite de sens, cu speranțe inutile și cu „nu folosi serviciul ăla bun, e pentru musafiri”. Cu „las pe mâine”, „o să merg anul viitor” sau „plouă, nu am cum să ies acum”. Deși e plină cu momente de cumpănă, cu alegeri încărcate de durere și tensiune, povestea din Viața e prea scurtă subliniază ideea importanței conștientizării efemerității vieții pe acest pământ. Nu avem timp de pierdut. Nu avem timp să stăm pe gânduri. Nu avem timp de irosit. Viața e acum, e astăzi, e aici. E bună și rea, e calmă și repezită, e liniștită și plină de lacrimi, e ură și iubire deopotrivă, e „vin la tine” și „nu mai pierd o secundă în plus.”

Frumusețea poveștii este redată de naturalețea cu care autoarea pare să îmbrace fiecare muchie. Sunt aici familii anormale, copii abandonați, orfani, luptători, lași, oportuniști, tați defecți. Mai găsim scutece murdare, dragoste, boală, renunțări, visuri, începuturi, speranțe, frici și negări. Dar toate vin într-un mod în care nu lezează cititorul, nu-l aruncă dintr-o vale a plângerii în una a disperării. Toate vin de parcă au fost dintotdeauna acolo, e normal să fie așa, va fi bine când totul se va așeza la loc. Pare fără sens? O să înțelegeți voi când veți citi cartea.

Viața e prea scurtă – e loc pentru dragoste?

„Cu niște personaje incredibil de realiste și o proză captivantă, Abby Jimenez surprinde fiorul apariției iubirii fără să se ferească de teme mai profunde. Eliberează-ți programul, pentru că nu vei putea să lași din mână această carte minunată!“ – Katherine St. John, autoarea romanului The Siren

Nu mă așteptam la mare lucru de la cartea asta, trebuie să recunosc. Să ne înțelegem, nu este o mare capodoperă literară. Dar eu nu asta caut, nu am astfel de pretenții. Eu caut cărți care să mă facă să râd, să plâng, să surprind toate culorile care încap între tonurile de gri. Caut cărți care să privească în interiorul meu, care să încapsuleze gânduri din propria-mi viață, care să-mi dea emoțiile peste cap. Eu caut cărți care să-mi placă, nu care să primească premii.

Și cartea asta a reușit să le facă pe toate. M-am regăsit în anumite pasaje, am zâmbit atunci când situația a cerut-o. Mi-am deschis larg brațele și ușile sufletului în fața prieteniei. Am învățat ce înseamnă să fii cu adevărat sincer, cum te poți bucura mai mult de viață și cât de ușor sunt unele limite de depășit, mai ales când noi suntem cei care le (sau ni le) impunem.

Nu am fost întotdeauna de acord cu logica Vanessei – sau a autoarei. Au fost câteva momente în care lucrurile păreau prea forțate pentru a fi adevărate. Dar m-am lăsat dusă de val (și de mărturisiri), m-am bucurat de companie și am sperat la cele mai bune vești.

Viața e prea scurtă

Viața e prea scurtă pentru a vă da eu atâtea detalii despre carte. Glumesc, povestea are mai mult sens când atmosfera e resimțită și trecută prin filtrele personale.

Pe scurt: Vanessa Price este o tânără foarte iubită pe YouTube. Filmulețele ei au o mulțime de vizionări, fundația pentru SLM (scleroză multiplă) adună suficienți bani cât pentru a-i permite o siguranță financiară și un crâmpei de speranță. Vanessa vrea să călătorească în toată lumea – a și reușit să viziteze multe locuri de pe harta ei – și să împartă cu abonații săi frumusețile lumii. Momentan, împinsă de o situație din familie, Vanessa se ocupă de nepoata ei și asta îi ocupă tot timpul, la propriu.

Speriată că moștenește boala care îi răpise deja doi oameni (deși mama ei fusese diagnosticată cu SLM, dar murise din alt motiv), Vanessa și-a jurat că nu va mai iubi și că va trăi viața la intensitate maximă. Nu știa cât timp mai avea pe pământ, dacă avea sau nu boala, ce avea să se întâmple cu ai ei după ce ea nu va mai fi. Peste aceste gânduri vine și Pătrățele Dumnezeiești, chipeșul ei vecin, alertat de plânsetele zgomotoase ale noului născut. Ce se va întâmpla de aici înainte? De la mine nu aflați nimic! Eu stau cu borcanul lipit de peretele lor, doar-doar voi mai auzi ceva.