Un plan imperfect sfârșesc prin a avea de fiecare dată când intru pe Libris. Îmi spun întotdeauna că o să arunc doar o privire, dar adun titluri în coș de parcă viața mea ar depinde de asta. Ce să fac? Vina nu îmi aparține! Cu atâtea noutăți atrăgătoare, cu autori care funcționează ca un magnet, campanii și promoții, cine ar rezista? Așadar, planul perfect de acasă sfârșește prin a fi planul imperfect de pe Libris.

Un plan imperfect
Un plan imperfect

Un plan imperfect, romanul publicat în imprintul Armada, mi-a atras atenția încă de când a fost anunțat. Nu a avut nevoie de prea multe cuvinte: dacă pui thriller, suspans și mister în aceeași propoziție, mă ai drept victimă sigură!  Nu pot rezista deloc în fața poveștilor care implică familiile, polițele neplătite, dorințele de răzbunare și moștenirile conflictuale. Iar romanul lui Nathan Oates părea să le reunească pe toate. Puteam rata ocazia asta?

„Nathan Oates dezvăluie, cu măiestrie si suspans, umbrele relațiilor de familie și secretele întunecate ce pândesc sub aparențele unei vieți liniștite. Printr-un stil hipnotizant și o intrigă intensă, romanul explorează fragilitatea încrederii și granițele subtile dintre artă, adevăr și pericol.” – Marian Coman

Un plan imperfect – în cine poți avea încredere?

Am citit descrierea înainte de a așeza cartea în coș, ar fi fost și culmea să nu o fac. Însă, având în vedere că jonglez în fiecare zi cu postările și cuvintele, am uitat tot (sau aproape tot). Nu am mai citit descrierea înainte să mă lansez în această incursiune intimă în sânul familiei profesorului Gill, am vrut să fiu surprinsă. Dezvăluirile, scenariile și evenimentele s-au prăvălit peste mine deodată, lăsându-mă dezorientată sub greutatea lor.

Acesta a fost momentul în care am fost conștientă de faptul că, dacă avea să exploateze firul la maxim, Nathan Oates mi-ar fi putut servi o poveste extraordinară, situații neprevăzute și întorsături care să mă năucească total. A făcut asta? Hm, nu prea. A avut bază bună, o premiză pe care ar fi putut construi un caz solid, punctat de alegeri dificile și dedesubturi periculoase. Însă, pe parcurs, am simțit că întreaga construcție se prăbușește. Caracterele personajelor au devenit ușor plicticoase, acțiunile lor nu mai aveau zvâcul de la început, ba chiar mi-au părut previzibile și banale.

„De ce îi era teamă? Fiindcă, dacă era să spună lucrurilor pe nume, chiar îi era teamă. Îi fusese, adică, în trecut. Nu, de fapt, îi era frică și-acum. Poate că Matthew nu-și amintea incidentul. Ba nu, bineînțeles că și-l amintea: avea… unsprezece ani. Nu era un copilaș. Ceea ce făcea ca totul să fie și mai grav. Ceea ce făcea din gestul lui – cel puțin, în mintea lui Gill – un act diabolic.”

Un plan imperfect – când tensiunea naște monștri

Tragediile unesc familiile, nu? Sau le despart pentru totdeauna? Dacă ar fi să ne raportăm strict la cartea lui Nathan Oates, atunci am spune că tragedia e pe cale să răstoarne complet pe dos liniștea din sânul unei familii obișnuite din Vermont. Era Gill prea suspicios sau Matthew prea periculos pentru binele tuturor?

Gill avea o viață tihnită, o soție frumoasă,  două fete inteligente și prietenoase, o casă mare și o carieră stabilă. Avea și planuri de viitor, atât pentru el, cât și pentru fetele sale. Preda un curs de scriere creativă la o universitate destul de importantă, se chinuia să termine cartea care ar fi trebuit modificată și predată de mult timp. Gill avea și o soră, cândva iubită și apreciată, acum doar tolerată, percepută drept snoabă și ținută la distanță.

Ai fi tentat să spui că Gill era doar invidios pe succesul lui Sharon, dar nu era doar asta. Sharon se schimbase mult, e drept. Dar nu banii îl făcuseră pe Gill să o așeze pe lista antipatiilor personale. Cândva, când îi invitase pe Gill și pe membrii familiei sale să se bucure de opulența unei vacanțe de lux, o întâmplare scindase pentru totdeauna dinamica familiei: fetiță mai mică a lui Gill căzuse în piscină. Din fericire, Gill intervenise la timp, însă suspiciunea care planase lui Matthew, el însuși pe-atunci un copil, nu se spulberase niciodată.

Un plan imperfect – nevoia de bani și pericolul unei tutele

Gill se interesase ocazional de singurul său nepot, însă nu putem spune că fusese cu adevărat implicat în viața acestuia. Când părinții băiatului se sting pe loc în urma unui accident rutier nefericit, Gill primește telefonul care-i dă viața peste cap: Matthew mai avea un an până devenea major și tutela îi fusese încredințată lui, unchiului absent.

Inițial, animat de resentimente și nesiguranță, Gill refuză. Însă promisiunea unei sume lunare consistente și conștientizarea faptului că Matthew era singur pe lume schimbă ușor lucrurile. Până la urmă, cele câteva luni care lipseau până la împlinirea vârstei de 18 ani aveau să treacă repede, nu? Ei se alegeau cu câteva zeci de mii de dolari, Matthew avea suficienți bani pentru a-și întreține singur stilul de viață de la New York. Tot ce aveau de făcut era să-l monitorizeze atent și să nu-l lase prea mult în preajma celor două fete.

Matthew, adolescentul de acum, era diferit față de copilul prost crescut, cu replici acide și atacuri la adresa celor din jur. Era această atitudine una studiată și înșelătoare sau se schimbase atât de mult în urma tragediilor din viața sa? Asta nu înseamnă că Gill își va slăbi vreun pic frâul. Era extrem de suspicios la adresa nepotului său și eu eram prinsă între dorința de a fi în tabăra sa și nevoia de a demonta toate aceste suspiciuni îndreptate asupra băiatului. Era posibil să fie atât de malefic și de calculat?

Un plan imperfect – nevoie de dreptate și de adevăr

Dacă până la un punct am crezut că am de-a face cu imaginația prea debordantă a lui Gill, povestirea scrisă de Matthew m-a făcut să mă îngrozesc de-a dreptul. Finalul a fost potrivit pentru poveste, însă a lăsat loc pentru și mai multe întrebări. Dacă tot am ajuns până aici, aș vreau să spun că nu-mi place deloc fontul mic al cărților care apar în ultima vreme la Nemira. Fontul îngrămădit îmi dă o stare de anxietate. Apreciez grija pentru cititori/mediu/costuri finale. Însă, recunosc că un font prietenos m-ar ajuta mai mult să mă conectez cu povestea.

Un plan imperfectNathan Oates – este disponibil pe site-ul Libris.

Autor: Nathan Oates

Editura: NEMIRA

An aparitie: 2025

Nr. pagini: 280

Colectie: Armada

Literatura: Americana

Titlu Original: A flaw in the design

Traducator: Raluca Lefter

Lasă un răspuns