Un băiat ca toți ceilalți este unul dintre cele două romane pe care le-am comandat recent de pe Libris. Nu i-am putut rezista lui Lorenzo Marone și nici recomandărilor prietenelor încântate de noua carte a scriitoarei Guzel Iahina. Apropo, fetelor, ați trimis părerile astea ca o cascadă! Vă dați seama că nu faceți decât să îmi dați peste cap lista de lecturi? Sau asta este vreo poliță pentru toate dățile în care v-am ispitit? Vă rog să vă imaginați voi acum cine stă cu gândul la cartea cealaltă, acum că aceasta este terminată și pusă pe raftul lecturilor de suflet. Atât vă spun.

Un băiat ca toți ceilalți
Un băiat ca toți ceilalți

Lorenzo Marone m-a cucerit cu Tentația de a fi fericit. Îmi aduc și acum aminte de senzația aia dulce-amară pe care cartea mi-a lăsat-o în suflet, de umorul lui Cesare și de pofta lui de viață. Am citit apoi „Mâine poate am să rămân” și am fost sigură că acela a fost momentul când Lorenzo Marone și-a asigurat, sigur și pentru totdeauna, un loc pe panoplia autorilor mei preferați. Dintotdeauna.

Un băiat ca toți ceilalți – goana după super eroi

Vestea apariției unei cărți noi e întotdeauna un motiv de sărbătoare, mai ales când ești în stare să citești și bonul de cumpărături al autorului ei. Numai că, pentru mine, bucuria asta funcționează ca un bumerang. Explozia de fericire se transformă instant în implozie și simt cum semnele de întrebare și nesiguranțele mele încep să își întindă ramurile.

Am întâlnit autori buni și autori care nu au reușit să își joace cuvintele pe corzile sufletului meu. Am întâlnit povești care au rămas cu mine o vreme sau care m-au părăsit imediat și povești care au lăsat o urmă foarte puternică pe interiorul meu. Așa a fost prima carte a lui Lorenzo Marone.
A strălucit, m-a vrăjit, m-a făcut să râd și să plâng, s-a asigurat că și-a scrijelit pe zidurile mele toate mesajele pe care le avea de transmis.

Obișnuită să primesc mult, să mă emoționez și să fiu stoarsă de toate trăirile pe care un om le poate experimenta, m-am aruncat fără regrete în brațele poveștii din Mâine poate am să rămân. Am deschis toate supapele sufletului, am tras aer în piept și m-am pregătit să fiu sedusă. Nu a fost exact așa cum mă așteptam. Sau poate nici eu nu i-am dat voie să fie. Era prea vie urma lăsată de cealaltă carte.

Vieți normale, dar nu vieți mai puțin importante

Acum, la mult timp după ce mi-am pierdut pașii pentru ultima oară în Napoli, orașul lui Lorenzo Marone, eram pregătită pentru altă poveste emoționantă. M-am abandonat lecturii, speram ca timpul să fi îndulcit relația dintre mine și Cesare, speram să fiu gata din punct de vedere emoțional să primesc altă lecție de viață.

Dar am simțit de la început că farmecul primei lecturi va dăinui mereu în mintea mea. Este exact ca parfumul preferat, ăla care îți stârnește amintiri și senzații de la primul puf. A fost de ajuns să îi simt amprenta lui Marone, să vizualizez străduțele aglomerate ale orașului.

Am auzit spunându-se că durerile îți rămân pe chip și-ți fură zâmbetul, dar eu cred că sunt mult mai ușor de recunoscut renunțările. Ele sunt cele care deformează trăsăturile, făcându-le deseori să devină răutăcioase, ele, cele care își iau de fiecare data o bucățică de piele.”

Are și povestea asta notele ei de vârf. Are citatele ei pe care am simțit nevoia să le citesc de două ori (pentru a le imprima mai bine în mintea mea). Are momentele ei în care mi-am simțit sufletul strâns într-un pumn de uriaș. Are clipele ei în care mi-am retrăit copilăria și m-am obligat să mă întorc în anii aceia pentru a mă întreba dacă eu căutam sau credeam în supereroi.

De la copilărie la maturizare

Mimi este cel care strălucește cel mai tare în acest roman. Deși autorul a inserat în aceasta operă de ficțiune și o bucată de realitate, eu nu am simțit că i-a oferit acesteia suficientă atenție.
Știam de jurnalistul Giancarlo Siani, jurnalist publicist la Il Mattino, omorât de Camorra în fața locuinței lui. Știu sigur că am citit câteva detalii despre acest caz într-un alt articol dedicat acestei grupări mafiote. Și m-am bucurat să găsesc numele jurnalistului în acest roman. Mă gândeam că voi afla detalii sau păreri argumentate de la oameni care au învățat să se ferească și să trăiască în teroare.

Din nefericire și din punctul meu de vedere, autorul nu a reușit foarte bine să îl pună în lumină pe Giancarlo. Da, îl însoțește și ajută pe Mimi, băiatul nostru care dorește să devină bărbat. Îi oferă acestuia atenția, prețuirea și prietenia sa. Dar toate aceste lucruri au fost împrăștiate în poveste, din loc în loc, și mai mult ca o justificare.

– Eu sunt ziarist, e altceva. Trebuie să scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul meu, trebuie să capteze semnalele, să am privirea atentă, trebuie să știu să spun oamenilor ceea ce ei nu știu, să-i informez, să le spun adevărul, în așa fel încât să poată apoi estima, să poată alege. Și trebuie să-i și ajut, acolo unde e posibil.
– Vezi că aveam dreptate? Ajuți oamenii și nu te temi de nimic. Ești un supererou!
– … important e să ne amintim întotdeauna că suntem oameni și nu dispunem de nici o putere, că nu suntem infailibili, că greșim și deseori ne plătim scump greșelile. Să te simți invincibil nu e ceva bun, pentru că te face să comiți greșeli, să subestimezi semnale, să nu-ți dai seama de precaritatea lucrurilor.” 

Mimi – când visurile depășesc posibilitățile

Mimi este cel pe care îl însoțim pe drumul maturizării. Născut într-o familie cu posibilități financiare precare, Mimi a avut parte de ce este mai important în viață: sprijinul părinților săi.

Nu tot timpul îi înțelegeau setea de cunoaștere și nu mereu i-au înțeles determinarea asta cu care se încăpățâna să își împingă limitele, dar nu i-au tăiat aripile. Tatăl său învățase să își ducă viața liniștită în ghereta de portar. Dar câte visuri încăpeau acolo? Câte oportunități pierduse? Și la ce viață își condamna copiii?

Mimi știa că viața lui ar începe cu adevărat dincolo de granițele impuse de societatea din care făcea parte. Era doar un copil, dar jinduia să ajungă departe și știa că are nevoie de modele. Dar, în goana asta serioasă, este timp de aventuri cu Sasa, prietenul lui bun, de dragoste și de povești cu primii fiori care dau târcoale sufletului.

L-am însoțit pe Mimi și când a nins „ninsoare”, și când și-a pierdut prietenii sau când a aflat că viața este compusă din momente și mai triste decât cele trăite până atunci. Chiar el ne poartă prin povestea vieții sale. Se întorsese acasă, în locul în care începuse totul și în care timpul își lepădase amintirile. 

Un băiat ca toți ceilalți – un roman despre puterea speranței

Iată că m-am luat cu scrisul și am pierdut noțiunea timpului. Vă recomand romanul ăsta atunci când picați în stări de melancolie sau când vi se face dor de copilărie. Este o lecție de curaj, despre speranță și importanța părinților în viața copiilor.

Un băiat ca toți ceilalți – Lorenzo Marone – poate fi cumpărat de pe Libris.

An aparitie: 2021

Autor: Lorenzo Marone

Colectie: Raftul Denisei

Editie: Necartonata

Editura: HUMANITAS

Nr. pagini: 304

Traducator: Gabriela Lungu

 

 

 

Lasă un răspuns