Recenzii

Un apartament la Paris – Guillaume Musso (recenzie, editura ALL)

Cu Guillaume Musso nu sunt la prima întâlnire. Am aproape toate romanele lui, dar am citit doar vreo două. Știu că mi-a plăcut și am zis că îi voi căuta toate celelalte scrieri. „Fata din Brooklyn”  este povestea care m-a convins, „După șapte ani”  reprezintă cea de-a doua întâlnire cu autorul. 

”Un apartament la Paris” promitea o poveste irezistibilă despre soartă și micuțele coincidențe ce răstoarnă buturugile mari. Prima parte a cărții nu a fost pe placul meu. Acțiunea construită stângaci, replici repezite, personaje răutăcioase și impulsive. Din a doua parte, lucrurile se mai schimbă puțin. Nu, nu l-aș fi recunoscut pe Musso în cartea asta. Ideea din partea a doua mi s-a părut una foarte bună pentru un thriller psihologic. O mână mai fermă și mai iscusită ar fi construit un thriller de cinci stele, după părerea mea. 

47084962_2237045076562195_11341556929789952_o.jpg

Musso se axează pe poveștile de viață, dar condimentează un pic acțiunea prin accentele de thriller/roman polițist. Eu așa l-am perceput. Nu schimbă tiparul nici de data aceasta, dar, așa cum am menționat mai sus, ideea din romanul de față mi s-a părut mai puternică și mai bine expusă. 

Un apartament la Paris – o poveste de viață

Personajele principale, ah, fir-ar ele de personaje, mi-au scos vreo câteva fire de păr alb. Necizelate. Brute. Ok, au avut amândoi un trecut mai dur. Ea mai mult. Dar, totuși! Așa limbaj? Atâta agresivitate în exprimare? Nț, nț! 

Madeleine, fostă polițistă și patroană de florărie, vine să își petreacă sărbătorile de Crăciun în Paris. Fugea de decepțiile din viața ei, de neîmplinirile care o rodeau pe interior. Își dorea să fie mamă, se apropia vertiginos de 40 de ani. Închiriază un apartament drăguț, fostul atelier al unui pictor renumit. Acolo simte că poate uita de urâțenia Parisului și de greva din transporturi care o întâmpină. Apropo, autorul mi-a cam spart toate baloanele mele roz de săpun în care păstram aroma Parisului. Eh, orașul romantismului! Îmi doream să îl vizitez, dar acum stau pe gânduri. Am văzut o altă față a Franței și nu mai sunt așa visătoare. 

Gaspard este autor. Piesele lui de teatru sunt apreciate și puse des în scenă. Cum fiecare artist are excentricitățile sale, Gaspard nu poate scrie dacă nu vine la Paris. Nu că ar fi avut nevoie de izolare. Trăia ca un pustnic. Nu avea celular, internet sau televizor. Da, se pare că existăcși astfel de oameni. Măcar în cărți. 

Dintr-o întâmplare dirijată de destin sau de vreun îngeraș năstrușnic, cei doi protagoniști ajung să închirieze același studio. Și dacă frumusețea locației nu îi face mai buni și nici nu îi apropie, soarta tânărului pictor Sean Lorenz este cea care o face. 

Asta este partea care mi-a plăcut cel mai mult. În primele pagini, detaliile pot fi ușor plictisitoare. Eu nu le găseam rostul. Dar, cu cât aflam mai mult despre pictor, cu atât eram mai curioasă. Viața lui pare să fie plină de nuanțe închise. Culorile reci sunt cele care îi descriu cel mai bine viața. 

Sean Lorenz fusese un graffer micuț. Umplea pereți și vagoane cu graffiti. Se îndrăgostește de Penelope și asta echivalează cu saltul lui în lumea artistică. După ce pictează 21 de versiuni ale lui Penelope, evident, pe vagoane, Sean ascultă de sfaturile soției sale și începe să picteze pe pânză. Tablourile lui se vând din ce în ce mai bine, dar asta atrage și un soi de faimă nedorită. Penelope este răpită. Dar îl avea și pe copilul lor cu ea. 

Episodul acesta este cel care le distruge viața pentru totdeauna. Cine le făcuse rău? Ce se va întâmpla cu Sean și familia sa? 

Când totul pare să se lege, povestea este aruncată în aer de o supoziție. Totul capătă alte valențe și romanul îmi devine din ce în ce mai drag. Musso nu are o mână fermă. El pare așa de gingaș, aproape că nu îl pot crede în stare de situații atât de reci. Dar m-a surprins. Și nu era Musso dacă nu punea și ceva emoție în final. 

Mi-a plăcut cartea. Nu mă pot pronunța în raport cu celelalte povești ale sale, dar luând în calcul cele două romane pe care le-am citit, mie mi se pare o îmbunătățire în stilul lui. Nu prima parte. Pe aia mi-o șterg din minte. Personajele nu m-au convins, situația din prezent nu este la fel de interesantă și de precisă precum este cea din trecut. Nu că în a doua parte mi-ar fi fost totul clar sau că nu mi-ar fi schiopătat și pe acolo povestea, dar a fost mai bună. 

Romanul a apărut la Editura ALL și poate fi deja achiziționat de pe site. Pe Guillaume Musso îl puteți cunoaște mai bine dacă citiți rubrica „despre autor”. Romanul se poate cumpăra de aici. 

Ați citit cartea? Ce părere aveți despre ea? 

Autor: Guillaume Musso
Editura: ALL
Nr. pagini: 432
Traducator: Liliana Urian

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *