Recenzii

Umbra nopții – Raluca Butnariu ***Recenzie

umbra-noptii

Șsssssst! Trebuie să vă spun un secret, dar trebuie să îl păstrați, bine? Raluca Butnariu nu știe nimic încă, așa că trebuie să aflați că “Umbra nopții” este o carte minunată! Da, știu, nici nu putea să fie altfel, dar autoarea se pare că a găsit nu oala cu galbeni, ci oala cu inspirație de la capătul curcubeului pentru că tot ne aduce povesti minunate încărcate de farmec, de dragoste și de savoare. Chiar dacă mă cucerise încă de la prima carte pe care am citit-o, în “Umbra nopții” povestea este mult mai complexă și ne ține în suspans pe câteva zeci de pagini, iar protagonista cărții este exact pe placul meu.
Ei bine, dacă tot ați ajuns până aici o să vă spun și câte ceva despre acțiunea romanului.

*****

Umbra nopții și Rubinul… ce credeți ca sunt? Nu ați ghicit? Sunt agenți secreți britanici care își riscă viața la orice pas, sub protecția anonimatului pentru a recupera informații necesare în războiul dintre Anglia și Franța. Cei doi făceau o echipa pe cinste și mai toate misiunile erau încununate de succes. La drept vorbind nici nu puteau da greș, erau antrenați de lordul Stoneleight, un om deosebit, chibzuit și inteligent.

Ultima misiune care îi purtase chiar în Franța, se presupunea a fi ușoară. Știau ce aveau de făcut, trebuiau doar să preia niște documente de la omul de legătură, ca mai apoi să le readucă în Anglia. Însă Umbra Nopții avea un sentiment straniu că ceva nu era în regulă.  După ce reușesc să preia mesajul, cei doi descoperă că fuseseră atrași în capcană și dați pe mâna poliției franceze conduse de Fouche, un turnător. Pentru că fuseseră antrenați pentru succes și erau mânați de patriotism, Theodor Davenport alias Rubinul, nu ezita când ia decizia de a rămâne în urmă pentru a-i da ocazia Umbrei Nopții să scape. Theo este rănit și refuză cu îndârjire să își pună în pericol și partenerul. Umbra Nopții scapă ușor rănită dar reușește să termine misiunea. Prețul plătit însă fusese prea mare și îi devastase sufletul.

Câteva zile mai târziu, Linus Stoneleight este găsit mort pe străzile Londrei, iar Umbra Nopții știe că moartea lui avea legătură cu moartea lui Theo. Partenerul și mentorul…două pierderi pe care nu le poate asimila. Umbra Nopții are nevoie să plângă.

***

Lordul Stoneleight lăsase în urma 3 copii. Anne- fiica cea mai dragă, sensibilă dar puternică în același timp, Emma- fiica cea mică, care nici măcar nu își făcuse debutul în societate și James care devenise peste noapte cel care trebuie să îi protejeze. Pe Anne însă vestea o pune la pământ, tulburată peste măsură, suferă un accident și rămâne fără vedere.

Michael Davenport, fratele lui Theo, se refăcea prin sălile de bal pline cu femei frumoase după războiul crunt care îi lăsase răni adânci. Moartea fratelui sau mult iubit îi pustiise sufletul, mai ales că nu apăruse niciodată corpul lui pentru a îl înmormânta dar după 4 ani nici speranța că poate era în viață nu îl mai alina. Cunoscut mai mult pentru reputația sa de afemeiat, Michael este perceput ca un răsfățat, un superficial și este poreclit, pe bună dreptate, Armăsarul.
În seara în care o cunoaște pe Anne Stoneleight, sora prietenului său bun, Michael era exasperat. Îi promisese lui James că va veni să o sprijine pe micuța Emma la debutul în societate, dar asta presupunea o întreaga noapte la Almack, “piața soțiilor” unde găseai exact tiparul de femeie de care Michael fugise întreaga viață: plângăcioase, prostuțe și superficiale. Dar când o vede pe Anne și mai este și taxat prin câteva replici directe, Michael îndură pedeapsa serii mult mai bine.

Anne nu vedea, dar nimeni nu ar fi bănuit asta și nici nu o tratau cei din jur ca pe o incapacitată. Anne era directă, amuzantă, inteligentă, poate un pic prea înaltă și prea slabă, dar îl atrăgea pe Davenport într-un fel în care nu mai fusese atras.

Trădătorul din agenție mai face o victimă după ce află că fusese tras pe sfoara. Era inteligent și nu le putea permite să se amestece în planurile lui. Umbra Nopții ținea legătura cu Thomas, șeful agenției, dar acesta nu îi știa identitatea. Comunicau prin mesaje atent plasate iar misiunile i se încredințau tot așa. Cu toate că avea mult de muncă, Umbra Nopții avea o misiune neterminată: trebuia să prinda criminalul care îi omorâse pe cei mai importanți bărbați din viața sa. Așa că îi întinde o capcană Trădătorului așteptând ca acesta să pice.

Insă criminalul nu era prost,  știe cum să omoare doi iepuri dintr-o lovitură, fără sa fie direct implicat. Compune o scrisoare pe care o expediază lui Davenport, indicând Umbra Nopții ca și asasinul fratelui său. Știa ca mânia lui Michael este de neoprit și că va începe imediat vânătoarea.

Michael nu uită nici de atracția sa pentru Anne. Deși era o tânără șarmantă, viața cu ea ar fi fost plină de sacrificii. Lipsa vederii nu era un lucru peste care putea trece așa de ușor. Dar Anne îl ațâță continuu așa că Michael ajutat și de un mic șantaj i se impune ca soț Annei, chiar dacă știe că nu va fi ușor să o cucerească, și mai avea și de trecut prin pumnii fratelui fetei. James nu va asimila prea bine vestea că un afemeiat i-a vrăjit sora.
Relația lor este atât de savuroasă și de bine echilibrată încât vă spun sincer că am izbucnit în râs de nenumărate ori. Replicile lor au fost când dulci, când acide, ciocnirile personalităților, a orgoliilor și tachinările fiind la ele acasă. Anne nu e gata să cedeze farmecelor lui, ea care jurase că niciodată nu se va căsători. Michael încă nu înțelegea ce avea femeia asta, îl întărâta și îl calma în aceeași măsură, iar temperamentul ei era la fel de ușor de strunit ca cel al unei iepe nărăvașe, dar va lupta…o dorea prea mult în viața sa.

”Între noi tandrețea va interveni doar când vom obosi realmente să ne mai sfâșiem. Și abia atunci vom începe cu adevărat să fim fericiți.”

Și ar fi reușit, poate, dacă trecutul lor nu i-ar fi urmărit în permanență ca o umbră. Ea nu voia să renunțe la ce era și ce avea, el nu putea fi de acord cu asta. Gelozia amândurora a dat naștere celor mai savuroase și mai amuzante replici, iar autoarea a știut exact metoda prin care să ne țină conectați la povestea lor.

” Nu urmărise să se însoare atât de curând. De fapt, dacă cineva i-ar fi spus în urmă cu o lună că avea să își ia de nevastă un drac de muiere, s-ar fi tăvălit pe dușumele, prăpădindu-se de râs…. Anne nu era. Dimpotrivă. Ideea de a se mărita cu el îi părea la fel de tentantă ca înghițirea unei cupe pline ochi cu zeamă de cucută.”

Eu muream de nerăbdare să aflu cine era trădătorul și mai ales cine era Umbra Nopții. Nu-i așa că și voi vreți să știți? Eu v-aș mai fi spus, dar trebuie să vă bucurați singuri de povestea fermecătoare pe care a țesut-o cu măiestrie autoarea, trebuie să simțiți deliciul și fiorul nebuniei dulci din idila romantică a celor doi, curajul și avântul care împingea Umbra să accepte cele mai grele misiuni, dar și metoda prin care s-a făcut dreptate.

Mi-a plăcut foarte tare modul în care autoarea a construit personajul feminin. Este diferită, sensibilă și dură, emotivă și iubitoare, orgolioasă și umilă în același timp.

Felicitări Raluca Butnariu! Știu că mai am câteva cărți de citit, dar următoarea pe când apare? 🙂

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *