Umbra mamei a fost un roman cocon. Cald, familiar, comod, încărcat cu stări și senzații pe care nu știu dacă le voi putea surprinde corect. Sunt romane care ajung la mine în momente cheie, în clipe care ajung să fie bornele unui drum pe care nici nu știam că sunt gata să îl încep. M-am regăsit printre rânduri, m-am căutat în acțiuni și în personaje, în cuvinte și-n jumătățile de fraze lăsate în aer sau în urma pașilor.
„O carte uluitoare, plină de surprize… Am adorat-o.“ — Dinah Jefferies
Deși simțeam nevoia să ajung la finalul călătoriei, mânată fiind de setea de adevăr și de explicații, cu romanul ăsta mi-am dat răgaz să rămân pe loc. Să absorb cuvintele, să dezgrop mesajele, să ascult cuvintele personajelor, dar mai ales tăcerile lor. Să le prind privirile încărcate de regret și dor, să le ofer îmbrățișări și cuvinte potrivite de pus în chenarul pe care-l credeau gol. Poveștile de genul acesta, care parcă ies din carte și îți dau mâna, sunt cele de care nu m-aș sătura niciodată. Sunt poveștile care îți impun un alt ritm, care stabilesc tempoul după care inima va trasa dansul emoțiilor, care nu scrijelesc cuvinte mari pe suflete, dar au grijă să își lase amprenta.
Umbra mamei – întrebări fără răspuns
Nikola Scott știe să facă disecție pe suflet. Oricât de încărcat, de trist, de abătut, de gol sau de plin ar fi el. Îl caută de răni, de întrebări, de nevoi, de gânduri și de regrete. Le scoate pe toate la lumină. Și le exorcizează folosind un ritm propriu. Uneori mai plin de durere, alteori secătuit de înțelesuri. Dar un ritm constant, pulsatil și necesar.
Mai este și un roman al căutării, al cunoașterii, al generațiilor care fac pace și care pun punct după o poveste lăsată în așteptare. Un roman vibrant, care oferă răspunsuri tuturor întrebărilor, care răstoarnă scenariile creionate pe fugă și lasă timp iertării, cuvintelor și mărturisirilor sincere.
„Un secret de familie fascinant. Convingător scrisă și cât se poate de captivantă.“ — Inside Out
V-am spus de multe ori că îmi plac mult poveștile care își deschid larg porțile trecutului, mai ales dacă o fac ajutate fiind de cineva din prezent. Ori de câte ori un personaj simte să caute răspunsurile în trecut, să deschidă lacătele grele de pe cutiile pline până la refuz de praf și amintiri, am impresia că eu îi iau locul. Că eu sunt cea care găsește punctul de plecare, că eu răvășesc jumătate de lume pentru a-mi găsi identitatea, că eu sunt cea care își găsește un corespondent într-o persoană care și-a purtat luptele în altă epocă, în alte timpuri și în alte condiții.
Trecut, prezent și ce încape între ele
De data aceasta, și nu știți cât de fericit mi-a fost sufletul, amândouă poveștile mi-au plăcut la fel de tare. Dacă gândurile mi se înghesuiau spre destinul lui Elizabeth Holloway, sufletul zumzăia în vecinătatea familiei greu încercate de viață și de doliu. În mijlocul familiei lui Elizabeth, în ciuda grijii și dragostei sale, secretele se înlănțuiau mai rău decât firele viguroase de iederă. Sufocau totul în calea lor, închideau speranțe și așteptări.
” – Uneori, a spus ea cu glas blând, încă uitându-se în altă parte, în special noaptea, când e atâta liniște peste tot, am acest cumplit sentiment de regret pentru toată viața asta pe care n-am ajuns s-o traiesc. Pentru toate lucrurile pe care le-am ratat.”
Addie nu se simțise niciodată comod acasă, mai ales în relația cu mama ei. Avea cariera dorită de ea, simțea că este în locul potrivit, că pasiunea pentru patiserie rămasese la fel de vie precum fusese în urmă cu câțiva ani. E drept, nu putea concura cu ceilalți doi frați ai săi. Dar dacă ea era fericită, ai ei de ce nu puteau accepta? Avea atât de multe întrebări pentru mama ei. Cândva, atunci când încă se mai putea bucura de micile gesturi ale mamei sale, lui Addie îi lipsise curajul.
Acum, când realiza cât de mult tânjea după obiceiurile mamei sale, Addie nu mai avea cui să-i adreseze întrebările, în sufletul cui să sape după confirmări sau dragoste. Mama ei murise subit. Un accident nefericit, o moarte sfâșietoare și nedreaptă. Deși aveau deja de luptat cu golul lăsat în urmă, cei din familia lui Addie realizează că Elizabeth avea multe lucruri neterminate, lucruri pe care le păstrase extrem de bine ferite de ei toți.
Umbra mamei – dor și dragoste
Addie simțea că povestea mamei sale nu este încheiată. O văzuse întotdeauna preocupată de ceva, nostalgică după un sentiment pe care cei de acasă nu i l-au putut oferi în toți acești ani. Atunci când începe să caute printre lucrurile sale, Addie habar nu avea că adevărul se ascundea chiar la suprafață, incredibil de aproape și de gata să fie apucat. Desigur, Addie descoperă doar câteva indicii, suficiente cât pentru a o face dornică să afle mai mult, să caute în trecutul mamei sale, în vara care-i schimbase pentru totdeauna viața lui Elizabeth Holloway.
Nu se apuca însă ca o parte din trecutul mamei sale să îi bată la ușă, nici să fie atât de frapant, de direct și de abrupt. Dacă tatăl și sora sa privesc această nouă descoperire cu scepticism, Addie simte nevoia să adune piesele, să caute răspunsurile potrivite și oamenii care să i le ofere.
Așa cum v-am spus, Umbra mamei este un roman care va pluti multă vreme peste gândurile voastre. Cu o poveste care se dezvăluie treptat și se sedimentează în propriul timp, Umbra mamei încălzește suflete și le prinde în această horă a inimii și a adevărului. Eu i-am oferit cinci stele poveștii, poate și mânată de emoțiile pe care le-a stârnit pe dinăuntrul meu, poate și convinsă de drumul Golgotei îndurat de personaje. Cert este că vă recomand cu tot dragul povestea!
Alte detalii:
Umbra mamei a apărut la Editura Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei. Dacă sunteți curioși să îi aflați povestea, vă invit să-l cumpărați de aici.
Titlu: Umbra mamei
An apariție: 2024
Ediție: I
Pagini: 424
Colecție: Raftul Denisei
Domeniu: literatură
Autor: Nikola Scott
Traducere şi note: Carmen Paţac
