Recenzii

Ultimul viking – Oana Arion

Mai întâi de toate vreau să punctez două lucruri, care, știu, se bat cap în cap, dar tot o fac: mor de ciudă!

A. Pentru că nu am citit-o mai demult
B. Dacă știam ca finalul acestui prim volum se desfășoară chiar de Halloween, îmi luam un costum de vrăjitoare, mă așezam frumos pe canapea și mă apucam de devorat, pardon, de citit.

Romanul debutează și se termină cu Victoria, și o scurtă autocaracterizare:

“Eu sunt Victoria Grey, crescută și educată în încântătoarea tradiție sudistă, fiica și soră devotată. Nimic ciudat până aici, nu-i așa? ” ( partea de început)

“Eu, Victoria Grey, o simplă fată care până de curând trăisem parcă în beznă, învârtindu-mă într-o realitate îngustă și banală, aveam un wyvern în baie, un vampir în pat și o groază de amintiri incredibile”
Curioși de cum s-a ajuns aici?

Victoria Grey era o tânără normală. Hotărâtă, ambițioasă și gata să demonstreze familiei că putea să reușească să își atingă visul. Renunțase la siguranța unei cariere de medic veterinar pentru a se aventura în amenajarea și conducerea unei cafenele pe care o cumpărase de la bunicul ei.

După ce pune totul la punct, ajutată de sora ei, Dodo, singura care pune umărul la realizarea visului său, Victoria este la câteva ore distanță de o nouă viață. Da, vă gândiți, va avea loc inaugurarea cafenelei. Da, asta în planul normal.
Dar viața ei va căpăta o turnură interesantă la ceas de noapte.

O replică (“ei nu trebuie să știe “) și o monedă pe care le primește de la un necunoscut rănit pe gangul de lângă cafenea, sunt factorii care îi vor îmbina Victoriei lumina și întunericul, normalul și paranormalul. Fiind martora incidentului nefericit, Victoria va fi interogată de chipeșul polițist Liam, cel care va căuta să o protejeze când înțelege pericolul ce planează asupra ei.

În viața liniștită, ordonată și planificată a Victoriei, apar deodată personaje dubioase, care au ca scop recuperarea monedei. Tânăra afla de povestea țesută în jurul acesteia, după întâlnirea ei cu Arrio, un tânăr superb, cu ochi argintii și puțin….vampir.

Mi-a plăcut nonșalanța cu care Victoria acceptă condiția lui Arrio, dar și pragmatismul cu care privește întreaga situație. Nu lesină, nu tremură, nu se vede “victima națională “.

Apariția celor din tabăra Răului, care doresc să recupereze moneda pentru a-și însuși puterea blestemului care plana asupra tezaurului ultimului viking, aruncă acțiunea cărții în aer și te ține pironit în scaun, cu sufletul la gură.  În lupta lor pentru reîntregirea tezaurului, nu putea sa lipsească Ian, ultimul viking, cel care fusese desemnat de tatăl lui și legat pentru totdeauna de condiția de Nemuritor și de cufărul ce adăpostea monedele.

Bile albe i-am acordat Oanei pentru simțul umorului și fazele amuzante din carte, pentru personajul Victoria care este efervescent și spumos, pe care cred că Oana l-a iubit suficient de mult pentru a-i da o bucățică din pofta ei de viață, din nebunia ei dulce și din sufletul ei. Tot bilă albă primește și pentru faptul că nu s-a înscris în clișeele despre vampiri. A creat o poveste de la zero, te-a făcut sa înțelegi și să trăiești. Nu m-a asaltat cu creaturi cu nume greu de reținut, mi-a “dat” suficient timp să asimilez ce aflasem de curând.

Am citit cartea cu mare drag și este, poate, prima oară când iubesc norii plumburii în weekend, am simțit că intru mai mult în poveste, că e posibil, de după colț să apară vikingul sau vampirul.

Felicitările mele, Oana. Prin mica încheiere ai reușit la fix să trezești curiozitatea pentru volumul doi!

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *