Ultimul copil este primul volum al dilogiei Johnny Merrimon și mi-a oferit o suită de emoții, toate acaparatoare, vii și mult mai intense decât prevăzusem inițial.
„Cu aluzii din Salinger și Dickens, este un roman tulburător care te prinde și nu-ți mai dă drumul.” – Daily Mail
Știți genul ăla de poveste care te lovește de la primele rânduri? Ultimul copil este una dintre ele. Am simțit de la început cum durerea mi s-a încolăcit pe suflet și s-a adunat toată într-un nod complicat, nod pe care l-am simțit tot timpul strângându-se în pieptul meu. Am avut nevoie de o pauză pentru a mă pregăti emoțional pentru tot ce avea să vină peste mine. Acțiunile s-au tot compactat și s-au răsucit, s-au încolăcit ca niște șerpi puternici pe soarta personajelor și pe emoțiile mele.
Ultimul copil – dragoste și căutare
După ce șocul inițial a trecut și durerea a început să se estompeze și să-și înfigă mai adânc rădăcinile, a rămas logicul, au înflorit întrebările și prejudecățile. Deși îmi propun mereu să tratez ficțiunea ca pe ficțiune, să nu mai transpun acțiunile de acolo în mediul real și să încerc să îmi dau seama dacă pot fi posibile, nu reușesc să fac asta. Le preiau pe toate. Fie că sunt stări, emoții, întâmplări. Și le trec prin toate filtrele mele. Le port, le îmbrac, le lipesc de mine ca pe o a doua piele.
Deși scheletul poveștii rămâne același schelet trist, mâncat pe dinăuntru de răul lumii și putrezit de atâta nepăsare, unele întrebări legitime mai sparg din starea aceea apăsătoare. Și a fost ok și așa. Le-am simțit ca pe niște valve de evacuare, ca pe niște supape care mi-au permis să nu mă identific prea tare cu cineva, să nu mă amestec atât de tare încât, emoțional, să fiu sfărâmată în mii de bucăți.
„Hart scrie din nou un roman elegant, care-ți rămâne în minte, memorabil. Eroii lui au o profunzime emoțională pe care rareori o au personajele acestui gen literar, iar proza expresivă plină de grație scoate poveștile sale din granițele genului și le aduce pe tărâmul Literaturii, cu majusculă. O lectură obligatorie pentru cititori pasionați de orice gen literar.” – Booklist
Când rolurile se schimbă
” – Încerc să te ajut, Johnny.
…
– Să știi că oamenii mai fac din astea.
– Care oameni? a izbucnit el cu amărăciune.”
Johnny Merrimon o să vă impresioneze dincolo de lacrimi. E un puști empatic, serios, matur și extrem de responsabil. Johnny avusese cândva o viață perfectă: o familie minunată, un cămin, o soră geamănă care îi semăna în tot.
Deși are doar treisprezece ani, Johnny poate să spună că a trăit experiențe cât pentru alte zece vieți. Sora lui a dispărut de un an de zile, luând cu ea lumina din ochii mamei, viața lor de dinainte și copilăria lui Johnny. Acuzat de mamă și măcinat de vină, chiar și tatăl băiatului plecase de acasă și își lăsase familia să se prăbușească în groapa adâncă a durerii și a disperării.
Deși el însăși poartă scutul durerii și jumătate din el lipsește, Johnny nu-și permite să lase armele jos. Asistă neputincios la degradarea mamei sale și o vede alunecând tot mai rău pe panta viciilor, a abuzurilor și a relațiilor toxice. Katherine Merrimon – mama lui Johnny – era prea rănită și prea prinsă în plasa durerii sale pentru a reacționa la stimulii realității. Mai avea un copil din gemenii primiți de la Dumnezeu. Johnny avea nevoie de dragoste, de siguranță și protecție. Katherine era însă prea prizonieră în bucla pastilelor, a alcoolului și a relației cu Ken, bărbatul pe care Johnny îl învinuia pentru tot.
Disperare, dragoste și căutări continue
Deși detectivul Clyde Hunt îl asigura permanent pe Johnny că poliția făcea tot ce-i stătea în putință pentru a o găsi pe Alyssa, căutările băiatului nu încetează un singur minut. Toate informațiile pe care le aveau din ziua în care Alyssa fusese văzută ultima dată erau puține, dar Johnny își făcuse și el singur o anchetă. Poate că polițiștii aveau experiență și alte mijloace moderne de cercetare. Însă Johnny avea un as în mânecă: dragostea pentru sora și mama lui. Pe Alyssa o voia acasă, pe Katherine o voia ca înainte. Se săturase să o vadă prinsă între cearceafuri, apatică și cu mintea plecată aiurea.
Deși știe că se aventurează pe un tărâm periculos, acolo unde el însăși ar putea fi rănit, Johnny nu se poate opri din cercetat. Simte că datorează asta familiei sale. Și este tot mai presat de timp și de gândurile sale pentru că mai dispare un copil. Simte deja că nu este o coincidență și că zona asta, plină de pedofili, criminali și răufăcători, este un vortex plin de rău, moarte și durere.
Însoțit de cel mai bun prieten al său, Johnny Merrimon se aventurează în ceea ce devine cursa pentru siguranța propriei vieți. Un loc uitat, încărcat de o istorie violentă și de rău, un uriaș evadat care încearcă să facă pace în propria-i viață, oameni care se ascund în spatele unei imagini perfecte și a unei cariere ireproșabile. Pe toți și toate le întâlnește Johnny în cursa sa către aflarea adevărului. Deciziile grele vin peste el în cascadă și Johnny se trezește prins în cea mai grea încercare a vieții sale.
Ultimul copil – o apăsare continuă și o durere fără margini
Ultimul copil este un roman cu o încărcătură deosebită. Eu mi-am simțit sufletul apăsat, încărcat de durere și de întrebări. Mi-aș fi dorit ca Johnny să fi fost un pic mai mare. Rolul lui mi s-a părut uneori prea greu de dus și deciziile lui mult prea mature. Clyde Hunt nu m-a convins pe deplin. A avut ceva care nu mi-a convenit, însă nu prea mi-e clar ce anume.
Ultimul copil este o lectură vie, tăioasă și extrem de intensă. O găsiți la Editura Trei, chiar aici.
Autor: John Hart
Nr. de pagini: 576
Titlu original: The Last Child
Limba originală: engleză
Traducere de Mihaela Apetrei
Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Anul apariției: 2023
