Ultimul cadru – S.J. Watson, recenzie

Ultimul cadru mi-a permis să merg din nou „la întâlnire” cu S.J. Watson. Vrăjită de Înainte să adorm, abia așteptam să pătrund din nou hățișurile lui Watson. Pentru că mă pregătise deja, stilul lui nu m-a mai luat prin surprindere. Dar nici nu am mai avut parte de scânteia primei întâlniri.

Greu, foarte greu m-a prins cartea asta. Cred că nu a fost momentul ei. Trimiteri către trecut, o poveste care se desfășoară între un atunci și un acum, minciuni, droguri, sex cu minore și ambiții personale. A tras prea mult autorul de poveste. Abia la final mi-a plăcut și cred că primele 300 de pagini au fost construite in jurul aceleiași idei plictisitoare. Ce s-a întâmplat atunci cu Sadie și Daisy? Ce s-a întâmplat cu Zoe? Ce se întâmplă acum cu Kat și Ellie?

Autorul nu a mai știut să întrețină starea de tensiune. Am așteptat doar să o termin, nu să mai descopăr ce și cum. O politețe forțată, o femeie care nu își aduce aminte de cine a fost, dar care vrea să știe adevărul. O idee simplistă, neexploatată și o poveste care avea nevoie de mai multă tensiune. M-a dezamăgit îndreptarea lui către zona de Young adult. Așteptam un roman matur, complicat și plin de întrebări sau răsturnări de situație.

Ultimul cadru – viața între lumini și umbre

Sunt cărți pe care le aduc repede acasă și le așez la vedere, numai din dorința de a le citi cât mai repede. Și asta se întâmplă deseori cu romanele scrise de autori care mi-au atras atenția în trecut.

V-am spus deja de nenumărate ori că thriller-ul este genul meu preferat și, din nefericire, din cauza asta văd peste tot răufăcători în stare „latentă”. S.J. Watson m-a fermecat cu Înainte să adorm. Știu că mă făcuse atunci să mă îndoiesc de toată lumea. Devenisem un cititor nesigur și confuz, fix „prada” dorită de Watson.

„Înspăimântătoare și încărcată de suspans și amenințări, cartea duce cititorul într-o comunitate care are mai mult decât suficiente secrete de ascuns.” – Daily Mail

De data aceasta, Ultimul cadru mi-a adus o poveste pe care am dibuit-o cam de la primele pagini, niște personaje pe care am simțit că nici măcar nu le-am cunoscut și un subiect căruia i-a lipsit touch-ul acela care l-ar fi putut face deosebit.

I-am suspectat pe toți de la început, era clar că în comunitățile micuțe există cele mai mari secrete. Și cele mai mari presiuni. Nu te poți pierde în mulțime, toți sunt cu ochii pe tine, toți știu cine ești și ce ai făcut. Și adevărurile pot fi foarte greu de ținut sub cheie.

Lupta între trecut și prezent

Povestea ne este prezentată pe două planuri și autorul subliniază ideea unei istorii care se repetă. Dar care era mobilul acestei istorii? Existau participanți sau elemente comune?

În urmă cu zece ani – Blackwood Bay era un orășel liniștit. O adolescentă se sinucide și uneia i se pierde urma. Părinții și cunoscuții fetelor nu le credeau capabile de aceste acte extreme. Dar nu asta fac toți? Nu își maschează părinții propriile momente de neatenție, propriile eșecuri?

Știm cu toții că adevărul suferă transformări și vina se pasează de la unul la altul. În ceea ce privește cele două fete, părea că nimeni nu voia să deschidă acest subiect dureros. Locuitorii acceptaseră soarta fetelor și viața își urmase cursul.

Prezent – Numai că Alex, o producătoare promițătoare, este trimisă să realizeze aici un documentar despre rutina vieții din idilica așezare. Ideea era ca localnicii să trimită filmulețele lor cu întâmplări normale și Alex să le unească într-un film reușit.

Numai că nu ai cum să vii într-un orășel marcat de tragedii și să nu vrei să afli adevărul despre acestea. Mai ales când se pare că soarta lui Daisy și Sadie – fetele dispărute în urmă cu zece ani – pare că se pregătește să se repete. Și Alex are o nevoie obsedantă de a afla adevărul… oricât de dureros ar fi.

Cine le voia răul fetelor? Care era miza și care era adevărul despre trecut? Rămâne să aflați voi!

Ultimul cadru – când adevărul iese la lumină

Așa cum v-am spus și mai sus, Ultimul cadru ar fi avut nevoie de încă puțină tensiune. Elementele psihologice le-am apreciat, dar au venit prea târziu și au fost puse în scenă prea rapid.

M-am simțit confuză în cea mai mare parte a lecturii. Și nu pentru că mi se oferea o cantitate prea mare de informații. Ci doar pentru că mă obosea alergarea continuă după David, Gavin și fantasmele trecutului. M-a obosit teribil Alex. A pornit prea multe ipoteze și nu s-a concentrat pe niciuna. Am încercat să înțeleg decizia autorului, dar la cât de supărată am fost pe carte…

Nu pot să spun că a fost o pierdere de vreme, dar aș fi vrut mai mult. Watson poate și știe să nască situații care să te lase fără suflare.

Ultimul cadru a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici.

Autor: S.J. Watson

Nr. de pagini: 480

Titlul original: Final Cut