Ultima vale verde este un roman extrem de emoționant și de înduioșător. Și ar fi fost și dacă nu l-aș fi citit în perioada asta. L-am ales întâmplător, uitasem descrierea și nu mai știam unde are loc acțiunea. Din teancul de cărți necitite – care crește precum voinicul din poveste – am ales să merg pe mâna lui Mark Sullivan și am simțit o lovitură în moalele capului. Au „țipat” la mine cuvintele și parcă citeam un articol dintr-un ziar contemporan. Război, Ucraina, o familie cu doi copii, fuga din calea morții, goana din bătaia armelor.
„Unele secrete nu trebuie împărtășite. Unele amintiri sunt menite să fie uitate.”
Cred că sunt extrem de puțini oamenii care nu sunt afectați zilele astea de tot ceea ce se întâmplă în lume. Deschid televizorul și văd lacrimile din ochii mamelor, disperarea din ochii oamenilor care doresc să își păstreze acel acasă construit cu trudă și muncă. Aud zgomotele sirenelor care anunță atacurile aeriene, aud scrâșnetul metalelor și bubuiturile bombelor. Și mă doare atât de tare sufletul… Eu le aud de aici, la televizor, și simt cum se înfioară fiecare centimetru de piele și de suflet. Nu vreau să știu cum simt ei, cum e să trăiești în groază și teroare, speriat și baricadat în colțul din propria ta lume.
„Nu cerem decât încă o zi în siguranță, Doamne, poate una mai ușoară decât ieri, mai departe de război.”
Ultima vale verde – un nou acasă și un mai bine
Deși am citit mai multe romane istorice și Sub un cer sângeriu – celălalt roman scris de Mark Sullivan – mi-a rămas în gânduri, Ultima vale verde este romanul pe care nu-l voi uita niciodată. M-am gândit dacă avea rost să mă încarc și mai mult emoțional vorbind, dacă nu cumva, de data asta, realitatea îmi este de ajuns. M-am gândit să renunț la carte, să o las pe pauză și să îmi las gândurile să viseze la o vale verde, la o rază de speranță și la o poveste dureros de dulce.
„… misiunea noastră în viață e să răzbim, să fim blânzi, să lăsăm mereu trecutul în urmă și să nu ne cramponăm prea tare de viitor. Dacă e neapărat nevoie să te uiți în urmă, încearcă să găsești frumusețe și lucruri bune pentru tine în fiecare cruzime care ți se face. Dacă e neapărat nevoie să te gândești la viitor, încearcă să nu ai așteptări. Încrede-te în Dumnezeu să te îndrume.”
Așa cum am spus, am citit mult romane bazate pe evenimente reale, gravate în istoria lumii și în amintirile supraviețuitorilor. Războiul era ceva de care speram să nu aud, era suficient să citesc în cărți despre el. Acum, atât de aproape de mine, războiul este realitatea atâtor oameni. Războiul lasă urme, curmă vieți, dărâmă orașe, lasă cratere în străzi și în istoria lumii.
„Poate că oamenii se pot schimba. Poate că, dacă trăiești destul de mult, oamenii reușesc să te și surprindă.”
Emil și Adelina Martel – o iubire ruptă din povești
Să fugi de un dușman. Și să te afli la mila altuia. Dezrădăcinat, alungat, obligat, închis, lovit, traumatizat, lipsit de demnitate și de importanță. Cum să îți mai găsești calea, de unde să mai iei puterea pentru a merge mai departe? De la familie? De la soție, de la copii? Din încăpățânare? Din dorința de a nu lăsa răul să triumfe?
„ Avea ea astfel de curaj și de hotărâre în vine? Oare Emil avusese dreptate? Singura modalitate de a ajunge la libertate era printre ploile de gloanțe și bombe?”
Povestea soților Martel este o poveste care ar putea fi unică în lumea romanelor de ficțiune. Dar poate fi povestea celor care fug din propria țară pentru a-și salva copiii. Poate că nu voi fi capabilă să scriu un articol coerent. Și asta pentru că mi s-au amestecat atât de mult planurile, pentru că am avut nevoie de atâtea momente de pauză pentru a trage linie între ficțiune și realitate.
S-au confundat în mintea mea momentele și mă gândeam cum vor fi poveștile de peste câțiva ani, poveștile inspirate din războiul din anul 2022. Să mă iertați că am amestecat atât de mult lucrurile, am simțit mai mult nevoia să mă descarc, să las gândurile astea să zboare, să îmi părăsească pieptul și să nu mai zumzăie acolo la nesfârșit.
O viață grea, o dulce eliberare
De ce spun că Ultima vale verde s-a confundat cu realitatea zilelor noastre? Mark Sullivan folosește războiul ca fundal pentru povestea sa și ne plasează alături de trupele care se retrag sau se pregătesc să își demonstreze puterea. Nu războiul este „motivul” de care m-am agățat. Deznodământul a fost, credința aia că nimic nu este pierdut atâta timp cât rămânem uniți în fața răului.
Am sperat la un final fericit pentru familia Martel. Am primit de la ei lecția iubirii, a empatiei, a mulțumirii și a conștientizării celor mai importante lucruri pe care un om le deține.
„Familia noastră înseamnă acasă. Câtă vreme suntem împreună, indiferent unde suntem, suntem acasă. Nu contează dacă suntem la fermă sau în frumoasa vale verde, câtă vreme suntem toți la un loc.”
Familia aceasta luptă de la prima la ultima pagină pentru visul ei, pentru a rămâne în siguranță, pentru a primi un răgaz pentru iubire și pentru a fi împreună. Au existat pasaje pe care le-am citit cu sufletul făcut mii de fărâme. Încercările lor m-au durut pe mine, luptele lor au trezit în mine revoltă și neliniște. Mă întrebam de unde mai găsesc puterea pentru a spera, de unde mai găsesc dorința și curajul de a se ridica împotriva piedicilor primite de la viață.
Ultima vale verde – când nici războiul nu este mai puternic decât iubirea
Povestea asta nu este o altă carte despre război. Povestea asta despre o familie care luptă, care visează și care speră. Este despre locul pe care îl numim acasă, despre dreptul de a avea un acasă netulburat de bombe și soldați. Este despre credința unei mame și puterea unui tată, despre dragostea care poate înfrânge condițiile din lagăr și caracterele urâte pe care iluzia puterii le poate contura.
Mi-a plăcut foarte mult și m-aș bucura să știu că povestea asta va ajunge în cât mai multe case!
Ultima vale verde a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Autor: Mark Sullivan
Nr. de pagini: 624
Titlul original: The Last Green Valley
Limba originală: engleză
Traducere de: Ionela Chirilă
Anul apariţiei: 2021
