Ultima aniversare – Liane Moriarty, recenzie

Ultima aniversare este un roman care m-a pus pe gânduri. Mie îmi place tare mult Liane Moriarty. Știu că are abilitatea de a despica firul în alte mii, nu în patru. Emoțiile pe care le aruncă în ring, sentimentele cu care jonglează întotdeauna, subiectele de actualitate. Toate astea sun caracteristicile scrierii sale. Cu Ultima aniversare nu prea m-a convins. Prea multă dezorganizare, dacă îmi este permis să spun așa.

Axată pe ideile de bază, pe sentimente și gânduri răzlețe, autoarea își lasă personajele de izbeliște. Am avut impresia că nu au o destinație anume, de parcă și-ar fi căpătat dintr-odată independența și Moriarty încerca să le încorporeze acțiunile în povestea gândită de ea. Sunt prezente personajele, dar absente. Nu are logică, nu? Nu le-am înțeles la timp, nu am știut să privesc dincolo de zidul fericit și strălucitor al aparențelor. Sau poate că ăsta a fost jocul autoarei. Pentru că tot romanul pare un joc de simulare, tip avertisment. Uitați ce se întâmplă dacă vă jucați cu adevărul. Nu sunteți Dumenezei micuți și nu puteți decide destine. Trecutul vă ajunge din urmă.

Ultima aniversare – jocul adevărului

Primele cincizeci de pagini au fost foarte grele pentru mine. Eram în ceață, complet debusolată și nu găseam un capăt de care să mă agăț. Nu înțelegeam copilul cui este Thomas, cine pe cine a abandonat și cine este mama cui. Eram deja într-o stare de agitație. Și autoarea a aruncat și un mister în arenă, să fie lucrurile și mai încâlcite. Misterul acesta este cel care m-a ținut „în ring”. Chiar voiam să știu cum se poate ca doi oameni să dispară pentru totdeauna. Nu că nu s-ar putea, dar cine și-ar lăsa în urmă copilul nou născut, ceainicul pe foc și prăjitura caldă, gata pentru a fi servită? Hmmm, trebuia să aflu.

Povestea din trecut este cea care planează ca o umbră asupra unei familii de pe insula Scribbly Gum. În trecut, mătușa Connie și sora sa, Rose, sunt cele care au găsit-o pe micuța abandonată de părinții ei. Au luat-o acasă la ele, au crescut-o și au așteptat ani de zile ca cineva să vină și să o ceară pe micuța Enigma. Da, da. Așa o botezaseră. Sugestiv nume, din orice punct privești. Dar nimeni nu s-a întors. Viața a continuat pentru Enigma, a devenit mamă și bunică. O afectau întâmplările din trecut sau era perfect așa? Cum ar fi fost viața ei dacă ar fi crescut alături de părinții săi?

Impactul deciziilor

Șaptezeci și patru de ani mai târziu, Connie moare. Dar misterul din jurul fetiței lui Alice Munro nu are aceeași soartă. Asta și pentru că Rose, Connie și Enigma îl alimentau constant. Ba chiar au reușit să construiască o adevărată afacere în jurul acestui caz. Fiecare membru al familiei avea datoria de a se transforma în ghid pentru oamenii care doreau să viziteze casa familiei Munro. Mulți doriseră să afle adevărul, dar nimeni nu avusese sorți de izbândă. Oare Connie și Rose știau? Sau dispariția soților Munro era o enigmă și pentru ele?

Sophie Honeywell este personajul care nu are legătură cu familia noastră, deși ar fi putut să aibă, dar care aterizează fix în mijlocul problemelor lor. Sophie era o romantică incurabilă, citea romane de dragoste și spera la prințul ei. Avusese unul în persoana lui Tom, nimeni altul decât nepotul Enigmei, dar îl expediase chiar înainte ca el să o ceară în căsătorie. Familia lui i-a pus imediat eticheta cu „ingrată și nerecunoscătoare”, dar nu și Connie. Aceasta îi lasă moștenire casa ei de pe insulă. Și acest lucru provoacă o furtună fără precedent în familia Thrum. Nimeni care nu avea legătură cu familia nu rămânea vreodată pe insulă după apusul soarelui și exista și regula adevărului. După ce împlineau vârsta de patruzeci de ani, membrilor familiei li se spunea adevărul în legătură cu dispariția familiei Munro.

Aveau de-a face cu o breșă și fără Connie nu știau să gestioneze situația. Ce se va alege de familie și misterul care plana asupra insulei?

Ultima aniversare – adevărul își cere tributul

De parcă nu era de ajuns lupta pe care o ducea cu familia, Sophie ajunge să fie implicată în planurile lui Grace, alt membru al familiei. Planurile lui Grace sunt strigăte de ajutor. Dar ea nu știe să le dea glas. Țese, țese și așteaptă eliberarea. Nu era nimeni atent la ea? Ce legătura avea Sophie cu toate astea?

Singurul personaj care mi s-a părut că are parte de o transformare adevărată este Margie, mama lui Tom. Sătulă să fie doar persoana grasă din familie, Margie preia frâiele propriei vieți și face câteva schimbări dramatice. Mi-a plăcut de ea și am zâmbit din toată inima când am văzut ce rețea de aparențe a zidit autoarea în jurul ei. Genială mutare!

Ultima aniversare nu este un roman complicat. Dar am simțit că pune în valoare deciziile noastre, modul în care ne raportăm la anumite situații. Și nu mai spun de impactul pe care îl poate avea un adevăr clădit pe terenuri instabile. E uimitor să vezi cum se propagă, an după an, informații care hrănesc foamea de adrenalină din viața unui om. Omul este atras de necunoscut, de mister. Și am impresia că fix pe această nevoie s-a bazat și Moriarty când a scris acest roman.

Nu mi-a plăcut peste tot. Au fost pasaje care m-au pus pe gânduri, care m-au făcut să râd sau m-au debusolat complet. Dar am apreciat ideea și ușurința cu care autoarea fa format familii, a inventat istorii și s-a jucat cu sentimentele. Moriarty are o mână fermă. A trasat destine, le-a dat savoare personajelor sale și le-a construit personalități. Și pentru asta are toată aprecierea mea.

Ultima aniversare a apărut la Editura Trei, colecția Fiction Connection, și poate fi comandată de aici. 

Autor: Liane Moriarty

Nr. de pagini: 480