Tristețea grădinii de șofran este un roman cu o poveste tulburătoare, plină de capcane și secrete. Cu un ritm dictat mai degrabă de mărturisirile despre trecut decât de metronomul prezentului, romanul și-a făcut loc în gândurile mele și nu am prea putut să stau departe de conacul dărăpănat, de lacul acoperit de ceață și păzit de fantome.
Deși apreciez foarte tare suspansul în cărțile pe care le citesc, încerc să rămân atentă și la stările pe care acestea le trezesc în sufletul meu. Nu degeaba a ales Monica Ramirez acest titlu. Tristețea devine un al doilea strat de piele al cititorului. Există, dincolo de cuvinte, o apăsare, o greutate, un regret. Și toate acestea, că îți dorești sau nu, ajung să fie personale, desprinse parcă din amintirile proprii. Dacă ar fi să aleg o singură stare transmisă, cea mai puternică, atunci aș alege tristețea. Și nu pentru că este o poveste dramatică. Ci pentru că regretul și-a făcut cuib în mijlocul pieptului, acolo unde nu am avut cum să nu mă întreb cum ar fi fost dacă.
„Aproape că puteam percepe frigul, teroarea și singurătatea. Am simțit gheața sub tălpile goale în timp ce Ainslee înainta prin natura distrusă de furtună spre casa iubitului ei și-am văzut cu câtă grijă a așezat copilul pe trepte înfășurat într-o pătură mov pal, aceeași culoare cu cea a florilor de șofran pe care le purtase în păr atunci când el o încoronase ca regină.”
Tristețea grădinii de șofran – iubiri ilicite și secrete bine păstrate
Nu sunt la prima întâlnire cu Monica Ramirez. Însă, spre bucuria și încântarea mea, această poveste a fost diferită față de ce tot ce am citit până acum. Cunoscută și apreciată pentru romanele de spionaj, cu multă acțiune și adrenalină în stare pură, Monica Ramirez dovedește că măiestria pe care o posedă se mulează și pe astfel de tipare: mai emoționante, mai canalizate pe istorii personale și traume sufletești.
Nu i-am citit toate cărțile, asta deși le am aproape pe toate (cred). O vreme – și asta este doar din vina mea – am evitat cărțile sale. Nu pentru că aveau ceva lipsă. Din contră. Ci doar pentru că nu voiam să ajung la saturație. Da, știu că autoarea are grijă să nu suprasolicite un anume gen, că poveștile sale sunt din genuri diferite, parcă anume scrise așa pentru a ne face misiunea mai ușoară. Doar că, din motive personale și din idei preconcepute, am ales să las spațiu.
De ce am ținut să precizez asta? Pentru că nu mă săturam de poveste în timp ce citeam. Și nu-mi venea să cred că am lăsat atât de mult cartea asta să mă aștepte. Îmi era interesant prezentul, cu toate acele posibilități și scenarii. Dar îmi era mai drag trecutul, cu toate acele lacrimi, sacrificii din iubire, trădări și minciuni.
Dacă ați ști de câte ori am simțit nevoia să o impulsionez pe Julia, să o împing de la spate, să o îndemn să caute mai atent în trecut. Știam că trecutul are nevoie de timp pentru a ieși în lumină, că straturile și tăcerile grele au nevoie de timp pentru a fi îndepărtate. Dar inima mea bătea în alt ritm, în ritmul nerăbdării și al exaltării în fața gândului că adevărul era atât de aproape.
Tristețea grădinii de șofran
Tristețea grădinii de șofran își va găsi loc în sufletul vostru, asta e clar. Vrăjiți deopotrivă de semnele de întrebare din viața personajului feminin din prezent dar și de golurile din istoria reginei șofranului, vă asigur că veți pune lumea din jur pe pauză. Veți fi devorați de nevoia viscerală de a umple spațiile din jurul conacului familiei Stokes, pierduți pe coridoare întunecate și în camere care păstrează secrete de nemărturisit.
Eu am fost înfricoșată de apariția fantomatică și de toate detaliile șocante aruncate în scenă de autoare. Dar ele și-au îndeplinit cu succes misiunea. M-au ținut captivă în vortexul adevărului, indiferent de cât de greu mi-a fost să-l privesc în față, să înlătur toate minciunile spuse pentru a consolida pozițiile vulnerabile. Dacă am avut încredere? Da, în toată lumea. Dacă mi-a părut rău? Da, pentru că adevărul a fost grotesc și neașteptat. Dacă am prevăzut anumite etape? Da, dar nu m-a deranjat asta. Am citit, am trăit și am respirat aerul prăfuit, încărcat de mărturii dureroase.
Lumină și adevăr
Julia trăiește mai mult în umbra soțului său, asta deși ea este jumătatea mai talentată a familiei Hall. Afectată de lipsa informațiilor din arborele genealogic al familiei biologice, dar și de relele tratamente din familia adoptivă, Julia parcă nu are curaj să îndrăznească. Trăiește așteptând, mai mereu în umbră, mai mereu atentă la nevoile altora decât la ale sale.
Când soților Hall li se ivește ocazia de a locui în conacul Stokes, reședința unui scriitor renumit, știu că nu o pot rata sub nici o formă. Fondurile lor erau epuizate, iar experiența lui Stokes ar fi putut contribui remarcabil la cartea lui Simon.
Desigur, niciunul dintre ei nu luase în calcul istoria conacului, încărcătura locului și secretele care așteptau să țâșnească din pereții deteriorați. În timp ce Simon se umple de frustrări, Julia simte o legătură specială cu idilicul Sleepy Hollow, dar și cu cea supranumită regina șofranului, femeia care avusese parte de un sfârșit tragic și de o existență dramatică.
Tristețea grădinii de șofran
Romanul scris de Monica Ramirez este ca un tablou plin de detalii, care nu încetează să-și uimească privitorii. Cu tonuri bogate, pline, întunecate și contrastante, „tabloul” vrăjește și își țintuiește în loc publicul.
Nu știi unde să privești mai întâi, ce fir să urmărești și cărui segment să-i rămâi fidel. Cert este că nu te plictisești o clipă. Există o cantitate generoasă de acțiune, personaje interesante și evenimente care îți rup sufletul în două.
Romanul „Tristețea grădinii de șofran” este disponibil acum la Bookforge. Eu vi-l recomand cu tot dragul!
