Trei coroane întunecate – Kendare Blake ***Opinie personală

A fost odată ca niciodată… așa mă simt acum. De parcă am citit o poveste a cărui deznodământ l-am tot așteptat cu pumnii strânși. După ce am fost atât de tensionată pe parcursul lecturii, la final am izbucnit în hohote și am zis ”no way”, unde-i volumul doi?

Cartea am primit-o de la Editura Corint și am rămas impresionată de descriere și de copertă la prima vedere. Am lăsat-o să mă aștepte și când am început să o citesc am fost oarecum dezamăgită, cel puțin primele cincizeci – șaizeci de pagini. Cantitatea de informații, detaliile macabre, locația, numărul mare de personaje, ideea romanului ce promitea originalitate și duritate, m-au cam speriat. Ideea mi s-a părut originală și foarte ofertantă, iar pe parcurs pagină după pagină, m-a cucerit. A fost o lectură greoaie pe alocuri, nu datorită stilului în care este scrisă, ci datorită numărului mare de personaje și a urii pe care am resimțit-o pe toată durata lecturii. A fost o carte mai întunecată decât cele pe care le citesc în mod normal, dar acum sunt hotărâtă să citesc și volumul doi și să descopăr povestea pe mai departe.

Insula Fennbirn era o locație izolată accesibilă numai celor chemați și protejată de o ceață deasă care avea rol și de protecție împotriva celor de afară, ”continentalii”, cât și de barieră pentru cei de pe insulă care ar fi vrut să fugă.

Insula era condusă de clanuri ce purtau numele puterilor cu care erau înzestrați. O societate matriarhală condusă de regine, ele fiind cele importante, căsătorite cu regi-consorți care erau doar niște paiațe, sau niște legături de normalitate cu cei de pe continent.

În fiecare generație se năștea o serie de triplete- viitoarele regine. Problema este că numai una primea coroana la final și era obligată de legile nescrise să le ucidă pe celelalte două. Regina – mama tripletelor- știa ce har primeau fetele la naștere, dar nu putea interveni. Când tripletele împlineau vârsta de șase ani mama lor dispărea alături de soțul ei, iar fetele erau încredințate unor familii din clanurile ce erau înzestrate cu același har.

Katharine era toxică. Asta însemna că era imună tuturor otrăvurilor și că putea ingera cantități de otravă fără a fi afectată. Pe ea am cunoscut-o prima și am fost oripilată de modul barbar în care era crescută de familia Aaron, clanul care dăduse regina precedentă. Consiliul negru, format din membrii acestei familii, era cel care conducea întreaga insulă și care spera să dea și viitoarea regină. Deja puneau la cale strategiile pentru a impresiona insularii la festivalul de la Beltane, din valea Innisfuil, din noaptea în care tripletele împlineau șaisprezece ani.

Mirabella era elemental. Se putea juca cu cele patru elemente ale naturii și putea stârni flăcări violente sau furtuni puternice numai pocnind din degete. Fusese crescută de familia Westwood la Rolanth și protejată de preotesele de la templu. Harul ei era foarte puternic iar frumusețea ei era legendară. Mirabella mi-a fost cea mai dragă dintre toate pentru că era reticentă atunci când venea vorba de uciderea surorilor sale. Avea ocazional niște vise în care erau prezente Arsinoe și Katharine pe care ea le resimțea extrem de vii și de încărcate de emoție. Era sigură că erau amintiri, dar preotesele aveau grijă să o crească cu sufletul încărcat de ură, ba chiar plănuiau ca la Revelare, în noaptea în care ar fi început cursa pe viață și pe moarte, să le omoare chiar ele pe cele două surori regine pentru a nu supăra Zeița în cazul în care Mirabella ar fi refuzat, și pentru a fi sigure că protejata lor va fi Regina Încoronată.

Arsinoe era naturalistă. Mi-a plăcut pentru personalitatea ei puternică, pentru prietenia pe care o avea cu Jules (cea care o pregătea), pentru devotamentul ei față de prietenii săi și pentru simplitatea de care dă dovadă. Mi-a părut tare rău că harul ei se încăpățâna să apară și că nu reușea să atragă un familiar – un animal care devenea o extensie a naturalului pe care îl însoțea- așa cum aveau mai toți apropiații săi. A încercat să folosească magia joasă pentru a nu dezamăgi pe cei care credeau în ea. Dar magia era interzisă și fiecare vrajă avea un preț ce se cerea plătit mai devreme sau mai târziu.

Deși acțiunea se concentrează în jurul tripletelor, nu ele sunt piesele centrale, din punctul meu de vedere. Ura, habotnicia, jocurile de culise, strategiile, alianțele și dorința de a conduce și de a avea ultimul cuvânt, acestea au fost cu adevărat ”vedetele cărții”. Există personaje cheie în fiecare tabără, personaje care sunt gata de orice, nu pentru regină, ci pentru a-și demonstra valoarea și puterea, asta în ciuda legăturilor create între ei și protejatele lor.

La un moment dat am avut impresia că totul devine previzibil, dar fix atunci s-au întâmplat vreo două lucruri care mi-au demontat scenariul. Ce regină va ieși învingătoare dar și ce strategii vor adopta pentru a-și asigura victoria, vă invit să descoperiți singuri!

Sper ca măcar în volumul doi să se întâmple ceva din ceea ce mi-am dorit eu. Doar nu credeți că vă și spun ce…

Le mulțumesc celor de la Grupul Editorial Corint pentru că mi-au dat ocazia perfectă pentru a ieși cumva din zona mea de confort literar și vouă vă spun că găsiți cartea chiar aici, asta dacă nu ați citit-o încă!