Trei ani de singurătate, romanul scris de Claire Alexander și apărut la Editura Litera, mi-a ținut companie zilele trecute. L-am remarcat încă de când i-a fost anunțată apariția în țara noastră și m-am simțit pregătită pentru povestea pe care aș fi putut să o găsesc în spatele unei uși închise bine.
Îmi plac romanele care ies din tipare, care surprind frânturi din destinul unui om oarecare și care-mi permit să trag cu ochiul în intimitatea unui personaj obișnuit. Nu toți oamenii fac lucruri extraordinare în viață, dar extraordinarul se poate ascunde uneori în lucruri banale. Fără să-și dea seama sau să-și dorească neapărat asta, unii oameni reușesc să schimbe idei și destine. Apar pe neașteptate în viețile celor din jurul lor, răstoarnă viziuni și așteptări și își văd mai departe de drum, nestingheriți și parcă mânați de ceva mai puternic decât ei.
Trei ani de singurătate. Sau de viață cu tine?
Meredith Maggs nu a ieșit din casă de 1214 zile. Dar insistă că nu este singură și că nimic din lumea mare nu-i lipsește cu adevărat. Este la un click distanță de toate magazinele preferate, casa îi ține loc și de birou, și de sală de sport. Prietena ei cea mai bună o vizitează des. Îi aduce cu ea și pe cei doi copii ai săi și, măcar pentru o vreme, chicotelile și râsul lor hrănesc pereții casei lui Meredith.
Îl are și pe Fred, motanul său roșcat. Poate lucra de acasă, poate căuta orice dorește pe internet și poate oricând să se bucure de discuțiile telefonice. Dar, peste toate astea plutește cea mai puternică întrebare: de ce nu mai iese din casă? Nu este obligată să stea acolo, nu are vreo dizabilitate care să o împiedice să se deplaseze.
Meredith nu mai iese din casă pentru că așa își dorește ea. Eu am văzut în acest refuz dorința de a se proteja de ceva, de cineva. De vreo durere? De vreun atac? De vreun răufăcător îmbrăcat în haine de bun samaritean? Eram curioasă să aflu și eram pregătită să stau în casa lui Meredith până aveam să înțeleg, să diger și să o îmbrățișez.
Traumele și vectorul durerii
Meredith nu ni se descoperă de la început. Deși se vede în reticența ei o durere mascată cu atenție, Meredith nu vrea să vedem că suferă. Nu renunță prea ușor la zidurile sale de protecție și nu e gata să ofere traumele sale pe tavă. Dacă e ceva ce Meredith Maggs nu merită, atunci judecata celor din jur ar trebui eliminată de pe listă. Meredith nu are cel mai liniar parcurs și de ce-urile își tot ivesc semeț capul din când în când. Și eu am privit-o strâmb, și eu am vrut să mă uit adânc în ochii ei și să o întreb: de ce?
Dar mi-am adus aminte că, pe oameni nu-i putem descompune și alcătui ca să ne semene nouă. Oamenii sunt așa cum sunt. Acționează, gândesc, simt și trăiesc diferit. Și personajele se comportă și ele întocmai. Uneori, dincolo de toată rațiunea și logica noastră, unele se comportă altfel. Aleg ceea ce ar fi mai puțin probabil sau mai puțin veridic. Dar o fac. Și asta conferă poveștii o efervescență aparte.
Meredith Maggs este un vector al traumelor și al durerii. Așa cum v-am spus, nu este gata să ofere aceste informații de tipsii aurite oricui apare în peisaj. Suntem martorii gândurilor ei, ale ancorelor pe care le zărește în viața din prezent și care o aruncă pe nesimțite înapoi, acolo unde copila Meredith avea nevoie de dragoste maternă, îmbrățișări și sfaturi. Ancorele astea nu fac decât să o țintuiască într-o plasă lipicioasă de suferință, răni necicatrizate și frici. Sora și mama ei, cele mai importante femei din viața sa, îi întorseseră spatele și nu crezuseră un cuvânt din mărturia ei dureroasă. Fără dragostea și protecția unei familii, fără cochilia aia alcătuită din înțelegere și grijă, cum să ieși în lume, cum să te simți pregătit să înfrunți piedicile?
Trei ani de singurătate – viața printre traume și frici
Tot ce o desparte pe Meredith de lume este ușa propriei case. Dar ce o desparte de oamenii lumii? De ce, la o vârstă atât de matură, Meredith alege să se izoleze? Era o femeie adultă, avea un loc de muncă bun și capacitatea de a discerne între bine și rău. Asta să-i fi fost limita de anduranță? Să se fi zdruncinat prea tare sufletul ei din temelii?
Eu am intrat în casa ei alături de Tom, un lucrător de la serviciile sociale. Tom venea săptămânal să se asigure că Meredith este în regulă, că nu-și face rău și că, pas cu pas, ar putea să se întoarcă în lume. Știa și el că nu va fi o reinițiere ușoară. Știa că nu erau importante zidurile, erau importante cărămizile din care acestea erau construite. Și, din fericire, în viața lui Meredith apar oameni care să o ajute să le dărâme și să privească dincolo de ele.
Trei ani de singurătate – o lecție de răbdare și grijă
Să nu priviți povestea asta ca pe ceva extraordinar sau ca pe o cursă contra cronometru. Să o luați de suflet, să o primiți cu răbdare și cu mintea deschisă. Nu vă așteptați ca totul să se alinieze perfect din prima și montagne russe-ul emoțiilor să dea curse nesfârșite prin trăirile voastre.
Priviți cartea asta ca pe niște vizite în casa unui om care are nevoie de îmbrățișări, înțelegere, iertare și dragoste. Așa cum am spus mai sus, cartea asta poate fi o lecție de răbdare și grijă. Și un semnal de alarmă: să fim mai atenți la cei din jurul nostru, să nu ne prefacem că n-am văzut sau nu ne pasă. Așa cum fiecare călătorie de o milă începe cu un singur pas, o salvare începe cu prima mână de ajutor oferită.
Trei ani de singurătate a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
Data Apariției : 2 mar. 2023
Autor(I) : Claire Alexander
Numar Pagini : 416
Tip Coperta : Broșată, cu clapete
Format : 130×200
Colectie : Folio
Traducator(I) : Mihaela Serea
CLAIRE ALEXANDER a scris pentru The Washington Post, The Independent, The Huffington Post și Glamour. În 2019, unul dintre eseurile ei a fost publicat în antologia literară premiată We Got This: Solo Mom Stories of Grit, Heart, and Humor. Trei ani de singurătate (Meredith, Alone, 2022) este romanul său de debut. Claire locuiește pe coasta de vest a Scoției împreună cu soțul și copiii ei. Când nu scrie sau nu are grijă de copii, poate fi văzută pe paddleboard, gândindu-se la următoarea ei carte.
Claire Alexander reuseste sa captureze prin Trei ani de singuratate aceste energii secrete ale vietii, prelucrandu-le si transformandu-le intr-o poveste demna de a fi citita. Ultimele sale randuri m-au surprins si m-au atras efectiv, m-au facut sa spun: da, mi-am dat seama acum, acum lesne imi vine sa inteleg.
Trei ani de singuratate scrisa de Claire Alexander este o carte despre emotii si povesti spuse incet, despre energia si apropierea care ne fac sa traim si care ne leaga unii de altii. Permite sa prinzi bine ritmul metric si sa te linistesti. Permite sa-ti tragi sufletul in momentul acesta si sa te bucuri de aceste germeni invaluiti de pace si de liniste. O recomand cu mare drag.