Toți diavolii sunt aici. Și iadul e pustiu. Bine, ordinea era asta: „Iadul e pustiu și toți diavolii sunt aici”, dar am vrut să îl respect pe nenea SEO și să nu îl supăr. Revenind la seria scrisă de minunata Louise Penny, Toți diavolii sunt aici este un alt volum din seria dedicată inspectorului Armand Gamache și un nou prilej de a mă alătura colegilor de blog tour.
„Deși atinge o paletă largă de subiecte, Penny se concentrează în principal asupra sacrificiilor pe care le facem pentru cei dragi. Chiar și relația afectuoasă dintre Gamache și fiul lui, Daniel, este pusă la încercare.” – The New York Times Book Review
Înainte să vă spun câteva lucruri despre acest volum, aș vrea să vă asigur că nici mie nu îmi place când sunt traduse volumele într-o ordine nefirească. Măcar pe asta o vom avea completă, știu din surse sigure. Am cele patru volume apărute la noi, dar am tot așteptat cu ele (cu gândul să le am pe toate și să le citesc în ordine). Mi-a fost teamă că nu îl voi cunoaște suficient pe Gamache, că nu mă voi simți parte din universul său și că lectura va merge anevoios.
Iadul e pustiu și toți diavolii sunt aici
Aici, aici? Uneori da, uneori nu. În cartea lui Louise Penny sunt o grămadă de diavoli, toți îmbrăcați la patru ace și toți învârtind interese și orgolii. Din fericire, inspectorul Gamache mi-a fost simpatic și Louise Penny parcă știe să dea farmec fiecărui volum. Personal, nu am simțit vreo fisură în povestea lui Gamache, m-am simțit confortabil, am înțeles cine și ce loc ocupă și am simțit tensiunea prin fiecare por.
„Armand Gamache pare în egală măsură un războinic spiritual și un detectiv. Cititorul rămâne cu pasajele delicate, cu perspectiva umană, cu o aducere-aminte a motivelor pentru care viața merită trăită.” – Wall Street Jounal
Cred că v-am mai spus și altă dată că mie îmi plac romanele thriller/polițiste în care avem scene domestice amestecate cu anchetele de poliție. Îmi place să pătrund în viața personajelor, să le urmăresc deciziile și comportamentul, să le văd puse în diferite posturi și în anumite situații. Louise Penny a creat un echilibru perfect între viața de familie și cea profesională.
Răul lasă urme adânci
Fie vorba între noi, nici nu avea cum altfel în volumul ăsta. Prea personal a fost totul. Armand Gamache sosise la Paris, alături de soția sa, pentru a se bucura de venirea pe lume a nepoțelei lor. Copiii lui Gamache locuiau la Paris, vrăjiți și ei de orașul care îi crescuse și îl alinase și pe inspector.
Cu fiica și ginerele său, Armand Gamache are o relație normală, bazată pe admirație, respect și considerație. Cu Daniel, fiul său, Armand nu reușește să fie pe aceeași undă. Inspectorul îl iubește, cum ar putea să nu o facă, dar Daniel se simte îndepărtat, lăsat în urmă de Jean-Guy, cumnatul său, omul alături de care Gamache împărtășea aceeași pasiune: munca de polițist.
„Penny este remarcabilă în descrierea vieții interioare, fie că e vorba de un criminal sau de un fiu plin de resentimente. Cei care abia se întâlnesc cu seria, dar și fanii învederați, vor citi această carte cu emoție și nerăbdare.” – People Magazine
Rețeaua răului și oamenii care o țes
Deși vizita asta ar fi trebuit să fie motiv de sărbătoare, mai ales că Parisul le-a oferit tuturor momente de neuitat, totul se complică tare mult atunci când un apropiat de-al lui Gamache suferă un accident.
Ar fi putut fi trecut accidentul în rândul celor nefericite, absolut întâmplătoare. Dar Stephen Horowitz, nașul lui Gamache, nu este un om obișnuit și, în urma vizitelor la apartamentul acestuia, e tot mai clar că accidentul fusese premeditat și bine pus la punct.
Gamache crede în Stephen. Și îi dedică acestuia cele mai importante și mai decisive momente din viața sa. Dar descoperă că și Stephen l-a mințit. Acesta sosise mult mai devreme la Paris, avea un apartament scump închiriat într-un hotel, locuri goale în agendă și vizite despre care nimeni nu știa. De ce se comporta așa bătrânul? Ce plănuia să facă?
Toți diavolii sunt aici – câți vor fi prinși?
Prins între loviturile din propria familie și ancheta pe care simte că nu o poate stăpâni complet (și asta pentru că era foarte departe de casă), Gamache trebuie să rămână cu mintea în stare alertă. Lucrurile nu se liniștesc deloc în Paris. Apare un cadavru și ancheta se complică din ce in ce mai tare. În ce se băgase Stephen și cine îl dorea eliminat?
Ancheta a prins contur sub ochii mei și mi-a displăcut numai faptul că s-a tot întins și simțeam că îmi pierd interesul. Plus că, autoarea a folosit tot felul de termeni pe care eu nu îi cunosc (și aici mă refer la abrevieri din rândul unor instituții/grupări).
„Cărțile lui Penny sunt întotdeauna un motiv de sărbătoare, iar aceasta este minunată din toate punctele de vedere.” – Booklist
De recomandat?
Clar, recomand acest volum! Mă bucur că am putut pătrunde în universul lui Gamache, acum nu mă mai tem de celelalte volume de acasă. Vreau să știu mai multe, să îl urmăresc pe inspector și acasă, în Quebec.
Toți diavolii sunt aici a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Dacă sunteți curioși și de alte păreri, vă invit pe blogurile colegilor mei: Falled, Literatura pe tocuri, Cărțile mele și alți demoni, Ciobanul de Azi; Analogii, Antologii; Citește-mi-l.
Autor: Louise Penny
Nr. de pagini: 624
Titlul original: All the Devils Are Here
Limba originală: engleză
Traducere de: Ioana Văcărescu
Anul apariţiei: 2022
[…] Cioata, Arci – Literatura pe tocuri, Madalina – Cartile mele, Biblioteca lui Liviu, Anca si Cartile, Ciobanul de azi si Marius Andrei -Analogii […]