Toți cei din familia mea au ucis pe cineva. Cum reacționezi în fața unei astfel de mărturisiri? Eu am fost foarte curioasă să aflu dacă este adevărat sau dacă autorul doar își dorește să atragă cititorii în acest vârtej periculos. Cât de mare o fi familia pe care Benjamin Stevenson o pune în mijlocul ringului de luptă? Care or fi motivele crimelor și cine o fi fost pedepsit? Întrebări, frământări și gânduri, toate reunite într-o stare de nerăbdare.

Vă dați seama că abia așteptam să citesc mai mult, să aflu dacă aveam de-a face cu crime „pe bune” sau expuse doar metaforic. Și nu mă așteptam să fiu surprinsă, vă spun cu toată sinceritatea. Am simțit de la primul rând că voi citi o altfel de poveste, una care pare să îmi pună la picioare mai toată dinamica acțiunii și mă lasă mai apoi să decid dacă vreau să văd plasa de minciuni și modus operandi din spatele întregului ansamblu.

Toți cei din familia mea au ucis pe cineva
Toți cei din familia mea au ucis pe cineva

Toți cei din familia mea au ucis pe cineva. Cine a fost pedepsit?

Toți sunt suspecți. Dar care e criminalul?

„…familia Cunningham nu ne prea înțelegem între noi. N-avem decât un singur lucru în comun: toți am ucis pe câte cineva. Fratele meu, sora mea vitregă, soția mea, tata, mama, cumnata mea, unchiul meu, tatăl meu vitreg, mătușa mea. Chiar și eu. Când e găsit în zăpadă primul cadavru, e clar că doar un Cunningham ar fi putut comite crima — și eu trebuie să dovedesc.

În familia mea sunt mulți criminali. Dar un singur ucigaș…”

Benjamin Stevenson are și așa un subiect extrem de interesant și de captivant. Dar duce la alt nivel povestea asta și strecoară în scrisul său experiența pe care o are din sfera comediei și a stand up-ului. Nu mă așteptam o secundă să râd în hohote la o carte care are atâția criminali pe centimetrul pătrat. Lucrurile sunt extrem de serioase, vă asigur. Dar replicile sunt pline de glume, ironii fine și trimiteri care pe mine m-au făcut să zâmbesc tot timpul.

Pe cei din familia Cunnigham ar fi trebuit să îi privesc pieziș și să îi condamn de la primul rând. Dar mi-au fost simpatici și nu vă pot explica motivul real. Mi se pare că au fost toți departe de tot ce înseamnă monotonie, rutină și familii normale. Deși acțiunile lor sunt definitorii și ar putea doar să caște prăpastii uriașe între ei, am avut permanent impresia că tocmai faptul că au fost capabili de rău i-a ținut pe toți aproape, într-un nucleu de minciuni și crime.

Reuniune de familie sau polițe de plătit?

Familia Cunnigham închiriază niște cabane la munte cu ocazia reuniunii de familie. Nu era o reuniune obișnuită, Michael venea acasă. Pedeapsa lui cu închisoarea se încheiase și acum se întorcea fiul rătăcitor. Ultimii ani ai familiei Cunnigham fuseseră construiți pe o „bombă” personală. Ernie, fratele lui Michael, fusese martorul principal în procesul împotriva acestuia și, practic, condamnarea i se „datora” cumva lui.

Ernie se simțea măcinat de vină și știa că nu va fi bine primit în sânul propriei familii. Mai ales că nu fusese tocmai sincer. Deși fusese un fel de complice la infracțiunea comisă de Michael, Ernie scapă nepedepsit și păstrează o geantă cu bani, geantă pe care o ascunsese de oamenii legii și de membrii familiei sale. Era conștient că Michael și-ar fi dorit înapoi banii, dar și că acesta ar putea să își plătească polițele restante. Dar chiar să îi ia și soția lui Ernie? Atât de mult îl ura pe acesta?

„Dacă vreți să citiți ceva diferit, alegeți Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, un roman foarte inteligent și cu totul experimental (…) una dintre cele mai așteptate cărți ale anului.” – WEEKEND AUSTRALIAN

Toți cei din familia mea au ucis pe cineva. Apare primul cadavru…

Cei din familia Cunnigham îl așteaptă pe Michael. Tensiunea plutește în aer, frigul mușcă adânc din obraz și din suflete. Apare primul cadavru și poliția începe deja ancheta. Nici nu era nevoie de prea multă muncă. Sigur criminalul era unul din rândul membrilor familiei Cunnigham, doar erau recunoscuți pentru trecutul tumultuos și pentru înclinația lor către pericol și dezastre.

Să nu credeți că întregul fir narativ începe de aici sau din ziua în care Michael a comis prima infracțiune. Nu, nu. Trecutul infracțional al familiei Cunnigham începuse cu multă vreme în urmă și secretele înfloriseră încă de atunci. Deși nu-i poți găsi scuză unui om care ucide, vă spun că, în cartea asta, nu au ucis toți cu sânge rece. Există împrejurări care au forțat limitele normalului și alegeri premeditate ale celui care a ales să ucidă și să pedepsească.

Deși sunt mândră de mine atunci când reușesc să încolțesc rapid criminalul, de data asta nu am încercat de la început să îl caut. Când am pornit în căutarea lui și am pus cap la cap propriile indicii, am crezut că îl voi găsi și îl voi pune la colț. Nu am fost nici măcar pe aproape de el și de adevăratele sale intenții. Na, nu cred că m-aș fi potrivit în sânul familiei Cunnigham.

Toți cei din familia mea au ucis pe cineva. Din acuzator în apărător

Poliția deschide ancheta primei morți suspecte și are un singur vinovat: Michael Cunnigham. Deși doar fusese eliberat din închisoare și își petrecuse ultimele ore pe drum, spre reuniunea de familie, Michael își recunoaște vina și îl roagă pe Ernie să rezolve cazul înaintea poliției.

Ernie se simte dator fratelui său și obligat să pună pe tapet toate fărădelegile din sânul propriei familii, rol deloc comod. Toți aveau schelete în propriul dulap și nu este deloc ușor să lase măștile să cadă, rând pe rând.

Așa cum am spus, primele pagini au fost extrem de captivante, plăceri vinovate strecurate în sufletele cititorilor. Lucrurile se complică treptat și dezvăluirile năucesc tot publicul. Veți vedea voi…

Toți cei din familia mea au ucis pe cineva a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici. 

Sfat: citiți cartea înainte să vedeți mini seria adaptată de HBO. (Va fi disponibilă în curând).

Autor: Benjamin Stevenson

Nr. de pagini: 480

Limba originală: engleză

Traducere de Mihaela Apetrei

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Anul apariției: 2022

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns