Toți cei din acest tren sunt suspecți – iată un alt titlu promițător și un alt fragment în avanpremieră ❤️
” O smucitură violentă mi-a zguduit umărul. Căderea s-a oprit. Am privit în sus. În soare se contura silueta Lisei, cu picioarele depărtate și călcâiele înfipte în marginea puțului. Am rămas așa o clipă, cum atârnam deasupra gropii. Din cauza poziției în care stăteam, ea ținea bine contragreutatea, dar nu era îndeajuns ca să mă tragă din puț. Mi-am înfipt genunchii în perete și m-am agățat zdravăn, împreună reușind cumva să învingem gravitația și să revin pe pământ. Mi-am lipit obrazul de sol, încercând să-mi recapăt suflarea. Lisa s-a așezat lângă mine cu genunchii strânși la piept și cu încheieturile proptite pe ei.
— Îți mulțumesc.
— Nu l-am ucis eu, a spus ea încet. Pe niciunul dintre ei, de fapt. Și, pentru că nu-s criminală, nu te-aș fi lăsat nici pe tine să putrezești pe fundul uneia din chestiile astea.
Și-a șters nasul cu dosul mâinii. Părul i se ciufulise de tot din cauza urmăririi.
— Însă presupun că nu crezi nimic din toate astea.
M-am rostogolit pe spate, încă luptându-mă să-mi recapăt suflul. În ceafă mă înțepau pietre ascuțite. Asta lipsește în scenele de acțiune din romane ca acesta; câteodată, toată lumea implicată simte nevoia să ia o pauză.
— Ba, de fapt, exact asta cred, i-am replicat ridicându-mă în coate. Și știu și ce ți-a făcut. În Edinburgh, în 2003. Acel presupus flirt nu s-a întâmplat. Te-a violat.
— Nu s-a…
Credeam că se pregătește să nege, dar apoi ceva i-a scheunat în gât.
— Nu s-a oprit.
M-a privit drept în ochi.
— Am încercat. Chiar am încercat. McTavish le-a spus tuturor că am vrut și eu. Eram o tânără novice plină de speranță, el era tipul mai mare, care dăduse lovitura. Era foarte dificil să mă creadă cineva. Toți s-au gândit că fusesem fascinată de el. Nu așa au stat lucrurile.
— Este în regulă.
— N-am spus niciodată, nimănui. Dar Majors fusese la bar înainte să ne împrăștiem care pe unde. Sunt aproape sigură că acolo, undeva, în sufletul ei, știa că era ceva în neregulă. M-am dus la ea, am implorat-o să mă susțină. Dar n-a zis nimic din același motiv pentru care nici eu n-am mai spus nimic, până la urmă. Tu n-ai cum să înțelegi. Vreau să fiu cunoscută pentru arta pe care o creez, pentru cuvintele mele și pentru vocea mea, nu pentru eticheta pe care vreun bărbat a întipărit-o pe mine.
A oftat.
— Desigur, la început am vrut să spun public ce s-a întâmplat. Chiar dacă era doar cuvântul meu. Voiam dreptate. Am încercat să-l dau jos de pe mine și l-am zgâriat pe obraz, așa că aveam ADN-ul lui sub unghii. Dar îți vine să crezi? S-a făcut o nenorocită de eroare și mi-au etichetat greșit analizele. Până au reușit să le găsească, nu mai puteau fi folosite în instanță, pentru că nimeni nu știa cât de viciate fuseseră. Wyatt m-a amenințat, a spus că o să-mi îngroape cariera și pe atunci credeam că n-am de ales, așa că am semnat un acord de confidențialitate. Erau și niște sume de bani la mijloc. Dar, cinstit vorbind, discutam de cuvântul meu împotriva cuvântului lui, iar semnarea mi-a părut singura cale de ieșire. Și… aveam nevoie de bani.
A încleștat maxilarul.
— Cum ți-ai dat seama?
— Din câteva motive. Wyatt ți-a publicat prima carte și apoi te-ai îndepărtat brusc de el, ceea ce mi-a dat un indiciu că v-ați certat. Normal că nu voiai să lucrezi cu bărbatul care îi permisese lui Henry McTavish să scape după ce făcuse ce făcuse. Dar mi-a devenit și mai clar odată ce s-au așezat și celelalte piese la locul lor. Agenta mea, Simone, a fost pentru o vreme asistenta lui McTavish. Omul avea un anume… hai să-i zicem ton în interacțiunile lui cu femeile.
— E și ăsta un fel de-a o spune.
— Era de-a dreptul un libidinos jalnic, dacă preferi așa. Dar lucrul ăsta e subiectiv. La fel ca faptul că tu și Majors ați refuzat să vă susțineți una alteia acuzațiile, după ce s-a petrecut în Edinburgh. Ați fost acolo împreună, la urma urmelor. În mod sigur fiecare dintre voi a văzut ceva ce putea s-o ajute pe cealaltă.
Lisa însăși îmi spusese asta: Că doar nu era în boxa martorilor. Fără Majors, Lisei îi lipsea personajul martor.
Iar când a rămas și fără dovezile fizice, n-a mai avut nicio șansă la un proces penal.
— Majors ar fi putut fi a doua voce, să schimbe povestea cuvântul-tău-împotriva-cuvântului-lui, dar nu ți-a venit în ajutor. Un an mai târziu, și-a dat seama că McTavish îi furase povestea, iar singura dovadă venea exact din acea noapte. Tu ai asistat la discuție când Majors i-a spus lui McTavish povestea. Ea te-a abordat, însă la momentul acela semnaseși deja propriul acord de confidențialitate. În plus, trebuie să fi fost prea rănită ca să-i susții povestea. Am dreptate?
— N-o învinuiesc.
Lisa a aruncat o pietricică în puț, privind-o cum dispare în întuneric. N-am auzit-o lovind fundul gropii, ceea ce a făcut să mi se strângă stomacul.
— Nu prea a avut nici ea de ales. I-ar fi distrus cariera. Iar eu ar fi trebuit să încalc acordul de confidențialitate ca s-o susțin pe ea. Dar m-a durut, da. Așa că am ales să n-o ajut nici eu. De câte ori am văzut asta.
A clătinat din cap.
— Lumea nu poate tolera două femei de succes, puternice, aflate în același loc, așa că a trebuit să ne urâm una pe cealaltă, a trebuit să fim în competiție. Așa văd treaba oamenii ca Wyatt. N-am nimic cu ea, doar că… i-am lăsat pe Wyatt și Henry să învingă. Chiar dacă, în momentul acela, nu știam că asta fac.”
Romanul va fi disponibil la Editura Trei.
