Tot albastrul cerului – Melissa Da Costa, recenzie

Tot albastrul cerului mi-aș fi dorit să-l cuprind și să-l ofer acestor doi oameni: unul care nu-și dorește să uite, altul care ar vrea să uite tot ce a trăit în viața sa.

„Nu vedea decât un singur fel în care putea continua să trăiască: să uite, să uite că o iubise. Așa că repetase aceste rugăciuni. Dacă aș putea să uit totul… Astăzi, i-ar plăcea să plângă precum un copil, singur, sprijinit de un copac. Nu-și mai dorește să uite. E prea târziu.”

Ce frumos a gândit autoarea imaginea asta în oglindă, nu vi se pare? Cărțile de genul acesta vin exact ca o îmbrățișare. La început, e foarte posibil să te simți un pic incomod. Dar te așezi mai bine, îți faci loc, te lași îmbrățișat și înveți să lași acolo emoții și bucăți din tine.

Amintirile – adevăratele comori

Vă spun de la început: pentru cartea asta aveți nevoie de răbdare. Este o poveste care are nevoie de timp pentru a înflori și pentru a vă aduce aminte că prezentul este tot ce avem. Am avut momente în care mi-am dorit mai multă acțiune, dar mi-am dat seama tot eu că această carte nu avea nevoie de grabă. Avea nevoie de abandonarea tuturor așteptărilor, de atenția și dragostea mea.

Cuplul acesta insolit de călători și-a încheiat călătoria în poveste și și-a început-o în sufletul meu. Cărările tot cei doi le-au pregătit și mi-au permis să fiu alături de ei în punctele de cotitură sau în intersecțiile care puteau răsturna totul. Nu am avut ca și ei un rucsac în spate, nici încălțări. Dar m-am simțit parte din echipajul lor, i-am văzut și stângaci, și dornici, și vrăjiți de ceea ce trăiau, și speriați de tot ce urma să vină.

Tot albastrul cerului – locul în care rănile își dau mâna

„Să nu ne irosim viața. Toți avem tendința să o facem. Eu o să încerc să mă gândesc la viitor. Și tu ar trebui să faci la fel.”

Am știut de la început că nu va fi o călătorie ușoară. Ghimpii unei boli erau pe cale să devină și mai puternici și destinul lui Émile, un tânăr de doar 26 de ani – diagnosticat cu Alzheimer precoce, va fi frânt fără drept de apel. Émile se comportă tipic omului care simte că viața îi face o nedreptate: se înfurie, se ascunde sub o carapace dureroasă și încearcă să își răspundă la întrebările: de ce eu?, de ce eu?, de ce așa? Apoi, convins că toate aceste frământări nu vor aduce vreun rezultat benefic, Émile hotărăște să trăiască fiecare clipă care i-a mai rămas.

Nu putea face asta sub privirile pline de compasiune ale familiei sale. Nu putea să trăiască în jurul lor și să se întrebe când îi vor dispărea amintirile, când se va transforma într-o simplă prezență și cât de greu le-ar fi celor dragi să asiste neputincioși la degradarea stării lui de sănătate. Părinții voiau ca el să participe la un studiu clinic. Asta le-ar fi dat șansa altor pacienți ca și el la alte tratamente probabil. Dar lui? Lui ce i-ar fi adus în plus? Așa că, Émile decide să facă cea mai îndrăzneață mutare din viața sa: să plece într-o ultimă călătorie, cu rulota cumpărată pe furiș.

Un anunț dat în ziar îi aduce și o mică bucurie: cineva, o fată, voia să îl însoțească pe acest ultim drum. El nu ascunsese nimic despre boala sa și se îndoia de faptul că ar fi fost cineva gata să accepte micile episoade de rătăcire sau tot ce venea la pachet cu Alzheimerul lui. Dar soarta pare să fie de partea sa.

O călătorie interesantă

Joanne are ea însăși nevoie de o evadare din cotidian. Deși are o constituție fragilă și pare să se ascundă în spatele hainelor negre și a pălăriei imense pe care o poartă mereu, Joanne este cel mai potrivit partener de călătorie pentru Émile. Este tăcută și nu pune întrebări. Este pregătită și pentru o seară lângă rulota și pentru o drumeție lungă, pe un traseu abrupt.

Liniștea lor nu i-a ținut la depărtare. Din contră. Le-a dat timp să traseze marginile discuțiilor, să prindă încredere și curaj pentru a se destăinui unul altuia. Nu neg că traseele lor sunt pline de farmec, nici faptul că satele în care au campat păreau desprinse din vreun tablou feeric, pictat cu cele mai potrivite și mai calde tonuri. Dar adevărata lor călătorie a fost cea de introspecție, cea în care au făcut loc amintirilor dureroase să iasă la suprafață și bucuriei să inunde din nou plexul solar.

„Mi-ar plăcea să reușesc într-o zi. Tot trăind în trecut, cum zici tu, sau cu frica de viitor, ajungem să uităm că există frumusețe în tot… sau aproape în tot… Când ești copil, o faci în mod natural, nu?”

Tot albastrul cerului – căutări și descoperiri

„Dar uneori lăsăm sentimentele să ne doboare. Iubirea, adevărul ar trebui întotdeauna să ne facă să ne simțim mai importanți. Niciodată invers.”

Călătoria lor este punctată pe hartă, dar este punctată și în carnețelele cu coperte negre, în sufletul lor și în amintirile pe care le vor purta în gânduri atât timp cât le va fi permis. Émile și Joanne învață să descopere lumea mare, dar se și descoperă unul pe altul și tandrețea răzbate peste toate locurile, peste rânduri și cuvinte.

Joanne este o femeie puternică și am iubit-o de la primul rând. Îi creionasem deja un portret robot și așteptam ca să fie suficient de pregătită pentru a ne lăsa, pe Émile și pe mine, în mijlocul amintirilor ei. Nu știu câți oameni ar fi făcut pentru Émile ceea ce a reușit ea să facă. Dar mi-aș dori ca lumea să fie plină de oameni ca ea: altruiști, sensibili, iubitori.

Tot albastrul cerului – speranță, bucurie, prezent

Tot albastrul cerului este ca o călătorie din aia care îți aduce bătături dureroase la călcâie. Dar știi sigur că, tocmai aceste bătături sunt martorii drumurilor parcurse, a minunățiilor surprinse și a amintirilor înglobate în capsule care vor rezista dincolo de vreme.

Melissa Da Costa ne poartă prin prezent și trecut cu o putere nemaipomenită de a ne face parte din poveste, de a ne analiza și de a ne întreba cum facem să uităm și să irosim prezentul. Mi-a plăcut mult povestea! Așa cum am spus și mai sus, a fost o călătorie care s-a desfășurat lent, uneori mult prea lent, dar timpul era tot ce mai cerea Émile. Și putem să-i luăm asta unui om care-și uită propriile amintiri?

Romanul Tot albastrul cerului a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici. Eu îl recomand!

Autor: Mélissa Da Costa

Nr. de pagini: 672

Titlu original: Tout le bleu du ciel

Limba originală: franceză

Traducere de Liliana Urian

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Anul apariției: 2023