Toate florile Parisului – Sarah Jio, recenzie

Toate florile Parisului este un roman care ne spune povestea a două femei pe care le despart câteva decenii, dar care trăiesc aproape același destin. Amândouă caută modul în care își pot vindeca rănile, amândouă doresc să uite evenimentele neplăcute care au adus tristețea în viața lor.

„Fiecare dintre noi are suferințe pe care le duce. Unele mai mari decât ale mele, altele mai mici. Am învățat cu multă vreme în urmă că nu are nici un rost să te lași copleșit de suferință. Toate rănile se vindecă, chiar și cele mai adânci.”

Nu sunt la prima întâlnire cu autoarea Sarah Jio și așteptam cu nerăbdare această nouă poveste. Destine înlănțuite și Anotimpul regăsirii au fost două povești pline de sensibilitate și emoție. Eram sigură că voi primi aceeași doză de bucurie și de lacrimi. Dar nu a fost la nivelul așteptărilor mele. Mi-a plăcut modul în care a ales să își lege poveștile una de cealaltă, traversând perioade diferite și episoade care pot lăsa traume adânci. Dar mi-a fost prea ușor să dezleg tainele poveștii din prezent și nu am apreciat modul abrupt în care autoarea a renunțat la prezența personajelor sale.

În nota scrisă la începutul cărții, Sarah Jio ne mărturisește dragostea ei pentru Paris, pentru străduțele lui cochete și cafenelele pline de miros îmbietor. Cumva, am simțit că s-a axat foarte mult pe ceea ce ținea de oraș și a scăpat un pic frâiele poveștilor. Am mai dat peste niște amănunte care mi-au ridicat mari semne de întrebare, dar am decis să le primesc așa cum au venit, fără să le analizez prea mult.

Toate florile Parisului – dans printre clipe

Sarah Jio se inspiră pentru Toate florile Parisului din subiectul care pare să nu își epuizeze niciodată doza de suferință și de dramatism. Eu nu vreau să dispară niciodată romanele care urmăresc evenimentele istorice reale. Sunt de părere că au rămas multe voci neauzite, multe tăceri prea grele. Sarah Jio își plasează povestea din trecut în Parisul aflat sub ocupație nazistă, dar nu insistă foarte mult pe viața francezilor și a condițiilor de viață ale acestora. Urmărește traseul familiei unui umil florar de origine evreiască.

Povestea lui Celine este extrem de dureroasă și mi-a adus aminte de Se numea Sarah. Doar că Sarah Jio nu pare să se străduiască prea tare pentru a-și face povestea credibilă. A „gonit” un pic prea tare după momentele dureroase și mi-a părut pierdută printre detalii.

 Trecut – Celine era mama singură și se străduia să își ducă existența într-un oraș călcat în picioare de cizmele soldaților naziști. Originile sale evreiești sunt descoperite și atrage astfel atenția unui ofițer neamț lipsit de scrupule. Singurul ei punct de sprijin rămâne dragostea pentru Luc, omul pe care îl iubește în tăcere de mulți ani.

Celine este un om curajos, prea curajos de multe ori. Sfidează regulile impuse și asta nu îi poate aduce nimic bun. Este capabilă de orice sacrificiu pentru familia ei micuță și m-am întrebat de câteva ori de unde a avut puterea de a răbda atâtea momente dure. Povestea ei vă va emoționa, sunt sigură. Și poate că veți simți în final la fel ca mine: dezamăgire. Autoarea o scoate rapid din poveste, fără a ne oferi prea multe despre viața care o aștepta. Și nu mi s-a părut corect. Aș fi vrut mai mult accent și pe micuța Cosi, personaj care are un rol important în situația emoțională de la sfârșit.

„Viața ei a salvat-o pe a mea și a dat lumii mele un nou înțeles. Ca răsplată, i-o colorez pe a ei în tonuri de bucurie și fericire. Unde este întuneric, eu fac lumină. Unde sunt griji, eu aduc alinarea.”

Parisul sub ocupație nazistă

Pentru că sunt mare iubitoare de romane de ficțiune istorică, aș fi vrut să primesc mai multe detalii despre Parisul aflat sub ocupație nazistă. Despre viața de zi cu zi, despre schimbări, despre modul în care francezii s-au împotrivit. Pot să înțeleg că nu ăsta a fost tiparul autoarei, dar le nominalizez numai pentru că a șchiopătat și când a venit vorba de emoții și de poveștile de dragoste creionate.

„La vie est un sommeil, l’amour en est la reve.” – Viața este un somn, iar dragostea îi este visul.- Alfred de Musset

Toate florile Parisului – dragoste învinge

Povestea din prezent ne-o aduce în prim plan pe Caroline, femeia pe care o cunoaștem pagină după pagină. Caroline se trezește într-un spital din Paris, dar nu își aduce aminte de nimic din viața de dinainte de accident. Apartamentul său îi era străin, găsea obiecte care îi sunt necunoscute și nu era sigură că își dorea înapoi vechea viață. Mai ales că, după părerile celor din jur, nu fusese mereu o prezență agreabilă. Era sigură că avea în trecutul său momente de cumpănă și nu era gata să primească loviturile lor încă o dată. Dar scurte flashback-uri apar și Caroline se simte mai nepregătită ca niciodată.

În casa sa găsește câteva scrisori semnate de Celine, o tânără franțuzoaică. Ce legătură există între cele două femei? De ce soarta le adusese laolaltă?

Una peste alta, povestea mi-a plăcut, dar nu a fost remarcabilă. Mai ales pentru modul abrupt și neșlefuit în care s-a terminat. Dacă nu ați citit și celelalte două romane scrise de Sarah Jio (au apărut la noi în Colecția Cărți romantice), vă rog să le dați o șansă. Merită!

Toate florile Parisului a apărut la Editura Litera și eu am cumpărat-o de la chioșc, dar voi o puteți găsi deja în librării. 

Gen: Fictiune

Coperta: brosata

Data aparitie: 2020

Pagini: 320

Colectia: Blue Moon

Traducere: Mihaela Magdalena Dumitru