E toamnă peste lume.
E toamnă peste noi.
Dar cine-ar sta s-adune,
Să rabde frig și ploi?
Și cine-ar sta să cearnă
Iubire pentru noi?
Și cine să aștearnă
Pe suflet zeci de foi?
Și cine-ar sta să țeasă
Din fire prea subțiri,
O minunată plasă
De visuri și trăiri?
Și cine-ar sta s-asculte
Un sunet de vioară,
Sau strigătele mute
Ce-mi ies din piept afară?
Ai sta să mă veghezi?
Să-mi faci vise senine?
Iubite, de mă crezi,
Prea toamnă-i fără tine.
O toamnă cu multă inspirație! De la poezia asta, mi-a venit și mie inspirația! Mulțumesc!
Foarte frumos! O dulce „răzvrătire”.
Să ai o toamnă cu împliniri!
As sta sa te veghez
prin suierat de vant,
s-aprind in noapte-un crez
ascuns intr-un cuvant.
O toamna minunata, Anca! Atat de frumoase versuri, incat nu ma pot abtine sa zic si eu o strofa. Ma inspiri! <3
Ce frumos!!! Îți mulțumesc mult, Ana dragă!
Foarte frumoasa! Plina de sentiment.