You cannot copy content of this page
Recenzii

Teoria inocenței – Florentina Pandelea (recenzie, Celestium)

Am scris, șters și rescris în mintea mea de nu știu câte ori această recenzie. Recenzie sună pompos. Nu sunt om de litere, nici critic literar. Sunt doar un cititor care consumă cărți cu poftă, din dorința de a evada, de a trăi alte și alte vieți. O viață precum a personajului din „Teoria inocenței” nu vreau să trăiesc. Nu am reușit deloc să fim pe aceeași lungime de undă și nu am putut rezona cu alegerile ei.

Dacă mi-a făcut plăcere să descopăr un alt autor care are potențial? Da. Dacă mi-a plăcut povestea? Ideea nu e rea, dar se simte nevoia acută a unui editor bun la această editură. Editorul nu corectează doar greșeli, el îndrumă, vine cu idei noi, aruncă altă perspectivă asupra a tot ce este creionat deja. În cartea de față, sunt multe scăpări de logică, minusuri pe care o mână profi ar fi putut să le elimine.  

38868974_2162921307307906_7794788626268684288_o.jpg

Pentru că nu sunt prima care a citit cartea, știți deja câteva detalii despre ea. Eu voi puncta în stilul meu lucrurile care mi-au plăcut sau nu. Înainte să mă acuzați că mă dau iar rotundă și fac eu ce fac și scot și păreri negative, vă spun că asta sunt eu și așa voi proceda întotdeauna. Și vă mai spun că am discutat cu autoarea în timp ce lecturam romanul și am punctat gradual tot ce întâlneam. A recunoscut și ea minusurile, le știe, le simțise, dar nu le-a remediat. Apreciez poziția Florentinei Pandelea, nu mulți știu să primească și un punct de vedere mai puțin laudativ. Și dacă vă întrebați și „da, de ce nu scrii tu o carte dacă ești așa deșteaptă?”, iată răspunsul meu: îmi place că sunt de partea aceasta a baricadei, consider că nu aș îmbunătăți piața de carte de la noi din țară și nu cred că am ceva de spus în acest domeniu. 

Teoria inocenței – un roman despre inocență?

Așadar, să purcedem! Sophie este personajul principal al acestui roman. Despre ea aflăm că va suferi o transformare bruscă, o maturizare forțată la care o supune nimeni alta decât viața ei. Deși s-a dorit a se creiona ca fiind un personaj inocent, mie nu mi s-a părut deloc așa. Are o naivitate specifică vârstei, avea aproape 18 ani, dar nu este inocentă și nici prostuță. Primele capitole sunt, din punctul meu de vedere, pline de detalii inutile. Toate acele informații puteau fi introduse punctual. Nu m-a deranjat faptul că acțiunea nu a fost încadrată temporal și spațial, dar aș fi vrut mai multă atenție la elementele poveștii. 

Sophie a crescut într-o familie monoparentală, tatăl ei dispărând odată cu aflarea despre procrearea acesteia. Deși mi-a dat impresia că locuiește la o aruncătură de băț de mama ei, Sophie își petrece anii de liceu în cămin. Nu am înțeles de ce a autoarea a ales să facă asta. Relația mamă – fiică ne este prezentată ca fiind una foarte apropiată, dar eu nu am simțit-o deloc așa. Este rece și mi se pare searbădă. 

Proaspăt întoarsă din vacanță, Sophie se întâlnește cu prietenii ei. Toți sunt neschimbați, dar Robbert nutrește alte sentimente pentru frumoasa Sophie. Evident, ea îi răspunde instant la sentimente. Se pierde în săruturi adânci cu el până ce apare Hunter. Hunter era mâna dreaptă a lui Hugh Craig, nimeni altul decât noul iubit al mamei sale. Ați ghicit, Sophie se simte atrasă și de Hunter. Era puternic, avea ochi albaștri și părea mai viril decât zece Robbert la un loc. 

La liceul respectiv, își face apariția și Matthias. Numai că nu mai este adolescentul care îi dădea meditații la matematică, ci chiar profesorul ei de matematică. Sophie amestecase sentimentele de admirație cu cele de iubire și relația lor se rupsese atunci. Aș fi vrut să fie mult mai clar precizat motivul rupturii lor. Pentru câtă importanță declară Matt că a avut adolescenta Sophie în viața lui, mi se pare că s-a trecut prea brusc peste toate. Matt locuiește tot acolo cu logodnica lui, care asistă pasivă la episoadele de „du-te, vino să o consolezi pe aia mică” ale acestuia. Era profesor, nu? Vorbim de o conduită morală de acum.

Teoria inocenței – dragoste sau imaturitate?

Deși se declară ștearsă și se consideră urâtă, în jurul lui Sophie roiesc bărbații. Apare și un domn misterios care îi trimite bilețele, flori și mesaje telefonice. Nu este tot. Micile atenții le găsea Sophie chiar în camera ei. Ba mai mult, într-o conversație de-a lor, află că este supravegheată video și audio de individul care se semna simplu: „P”. El îi mărturisește că este gelos și posesiv și că vrea ca ea să îl iubească dar nu înainte de a-i demonstra ei cât de mințită era de lumea din jur. Ce aș fi făcut eu? Aș fi fugit mâncând pământul! Putea fi un dereglat mintal, un pedofil. Ce face ea? Se îndrăgostește de modul în care el îi spune „iubito”, se agață de fiecare semn de la el. Apoi, când are un moment de geniu, merge și cumpără un detector pentru camere și microfoane și găsește supraveghetorii ei buclucași. Aleluia, fato!

Povestea ei cu P, alias Paul, mi se pare nefirească. Ar fi trebuit să fie speriată, să se simtă amenințată, să îi spună mamei ei. Deși Eva, mama ei, știe că într-un interval scurt de timp, Sophie a fost cu Robb, apoi s-ar fi insinuat o relație cu Tim, apoi vede scânteile dintre ea și Hunter, când Sophie primește o rochie de la Paul, o rochie elegantă și cercei de aur, singura ei replică este „nu mai mergem la cumpărături pentru cina de mâine”. 

Ideea poveștii nu e rea, dar e mult complicată de niște detalii inutile și se vede faptul că ea a fost scrisă în timp, fără a avea o schiță a personajelor sau a acțiunii. Este diferită de cărțile care au în prim plan adolescenții și, cu un pic mai multă atenție, ar fi fost chiar o poveste greu de uitat. Maturizarea lui Sophie mi se pare neclară și instabilă. Dramele prin care o tot trece autoarea nu mi se par definitorii, ba ar fi putut chiar să o destabilizeze complet. Prea repede trece Sophie de la ură la iubire, prea repede aceptă unele schimbări din viața ei, prea repede lasă garda jos. Da, este imatură, dar unde e maturizarea de care ni se spune în descriere? Mie mi se pare că rămâne aceeași Sophie pisicoasă și dornică de admirație până la sfârșit.

Aș vrea să punctez și greșelile pe care le-am întâlnit în carte. Am înțeles că ele au apărut la trecerea dintr-un program în altul, dar sunt și greșeli care nu țin doar de tehnoredactare. Îmi place stilul Florentinei, are ceva diafan în el, dar i-aș sugera să fie mult mai atentă la logică. Este debutantă, corect, dar unde scrie că nu poate avea o carte bună? Dacă aș fi întâlnit mai puține elemente nepotrivite, aș fi trecut peste ele, dar nu am putut să o fac. Nu înțeleg de ce graba asta pentru publicare. O carte trebuie să stea la maturat, eu așa consider. 

Romanul a apărut la Editura Celestium și îl puteți cumpăra de aici. 

21 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *