Te urăsc, te iubesc – Sally Thorne (recenzie, Herg Benet)

Aveam atâta nevoie de o carte amuzantă! Una care să mă binedispună și să mă pregătească pentru lista cu lecturile „grele” pe care mi le-am pregătit de una singură. Nu caut să citesc altceva în decembrie. Da, mai includ și povești tematice, dar nu e asta o prioritate sau o regulă. Citesc în funcție de starea mea. Ce vină am eu că frigul de afară mă îndeamnă să citesc thriller după thriller? 

„Te urăsc, te iubesc” este exact genul de carte pe care o asemăn cu un cadou cu cea mai sclipitoare hârtie și cea mai pompoasă fundă pentru a distrage atenția de la conținutul care poate fi unul extrem de …neinspirat. Amuzantă? Nu. Nu am râs deloc. Mi s-a părut chiar enervantă. De la primul rând mi-a fost clar că nu este un joc al urii (The hating game este titlul original) sau de antipatie. Era vorba doar de frustrare născută din atracția sexuală pe care nimeni nu e gata să o recunoască. El este un tip dur, ea este o mignonă simpatică și prefăcută. Nu mi-a plăcut de Lucinda deloc. Mi s-a părut falsă în nouăzeci la sută din timp. Nu mai menționez de cât de copilăros mi s-a părut comportamentul ei. El a fost mai puțin pus în lumină în prima parte a romanului. 

Lucinda și Joshua. Doi oameni la fel de diferiți și de porniți să iasă în evidență. Firmele lor erau cu un pas în groapă. Deși lucrau în același domeniu, firmele erau la fel de diferite precum erau și protagoniștii noștri. Gamins Publishing punea mare preț pe cărțile pe care le tipărea și pe angajații săi. În cadrul acestei firme domnea o atmosferă liniștită, aproape boemă. La Bexley, totul era invers. Angajați sobri, axați pe profit și cifre. După fuzionarea firmelor, se simte încă lupta pentru supremație născută din convingerea că fiecare știa ce este mai bine pentru o afacere de succes.  

Evident, Lucinda și Joshua nu se suportă. Titlul spune tot („long story short”), nu mai era nevoie de scenarii suplimentare. Doar că nu am simțit deloc jocul de ping – pong. Nu tu replici nu știu cum, nu tu ură viscerală, nu tu farse sau bețe în roată. Nu sunt rea, nu asta îmi doresc să văd în jurul meu. Dar în cartea mă așteptam la un joc al urii. Voiam să văd cum se sfâșie, cum îi transformă iubirea. Voiam să îmi doresc să citesc pagină după pagină. 

Povestea de dragoste înfiripată între ei nu m-a convins. Nu de la început. După câteva pagini de „ură”, poc! iubire și gelozie. Hai, mă! Dacă voiam o carte de dragoste, o poveste din aia care să topească fiecare colțișor de suflet, aș fi știut să aleg altceva. Nu spun că este cea mai rea carte, dar nu se leagă deloc titlul cu restul poveștii. Protagoniștii nu m-au convins. Imaturi emoționali (indiferent de faptul că se aduce în discuție o traumă de-ale lui născută din neacceptarea carierei sale de către tatăl care năzuia o continuare a tradiției familiei).

Lucinda mi-a displăcut și abia spre final și-a mai spălat un pic din păcate. Fata care ținea cont de problemele fiecărui angajat, cea care voia să fie plăcută de toată lumea, cea care părea dulce precum căpșunele crescute de părinții ei, tocmai ShortCake asta drăguță să fie capabilă de niște chestii pe care le-aș pune în aceeași balanță cu nesimțirea? Nț, Nț! Nu vrei să fii cea mai cea la birou în fața lui ca după aia să îi cauți prin frigider, sertare și dulapuri ÎN TIMP CE EL ESTE DE FAȚĂ!!!! Personajele sunt stângace, necizelate și imature. 

Joshua are câteva bile albe, deși un tip care dovedea o astfel de stăpânire de sine ar fi putut măcar să încerce să discute cu tatăl său. Am înțeles poziția lui, nu total, dar mă așteptam la mai mult. Aproape că mi-a fost teamă că se transformă într-un psihopat când a spus Lucinda că el îmbrăca cele câteva cămăși ale lui într-o oridne exactă, netulburată de nimic. Eh, imaginația asta!

Cartea nu a fost ceea ce am crezut că va fi. Nu mă îndoiesc de faptul că sunt oameni care ar putea-o îndrăgi mai mult ca mine. Chimia nu funcționează la fel pentru toată lumea și nu ar fi frumos dacă ar fi totul numai lapte și miere. Am terminat cartea, finalul mi s-a părut ok, potrivit pentru o lectură siropoasă numai bună pentru o zi de decembrie. Ceea ce a împiedicat ”dragostea” este faptul că eu aș fi văzut altfel prima parte, meciul dintre ei, parcursul lor. Aș fi preferat o trecere mai lină, mai atent construită. 

Romanul a apărut la Herg Benet în colecția Passport. O puteți cumpăra de aici. 

Descriere:

Nemesis (substantiv):
1. Un oponent sau un rival pe care nu-l poți depăși
sau învinge;
2. Punctul vulnerabil al cuiva;
3. Joshua Templeman.

Lucy Hutton și Joshua Templeman se urăsc unul pe celălalt. Nu doar se displac sau se războiesc. Chiar se urăsc. Și nu au nicio problemă în a-și face cunoscute sentimentele printr-o serie de ritualuri pasiv-agresive, în timp ce stau unul vizavi de celălalt, asistenți executivi ai celor doi CEO ai unei edituri. Lucy nu poate înțelege felul încorsetat, meticulos și lipsit de bucurie în care Joshua se comportă la muncă. Joshua e descumpănit de hainele prea colorate ale lui Lucy și de optimismul ei deșănțat.
Când ajung să se lupte pentru același post în companie, războiul psihologic pe care cei doi îl poartă atinge punctul culminat, iar Lucy refuză să facă un pas în spate în clipa în care jocul lor ar putea să o coste jobul ei de vis… Când tensiunea dintre ei mai are puțin și dă în clocot, Lucy descoperă că poate de fapt nu îl urăște pe Joshua.
Și poate că nici el n-o urăște.
Sau, poate, e doar un alt joc de-al lor.