Etichetă: poezie

Nevoie - Anca R. De multe ori mă pierd pe drum, Mă las doborâtă de toate, Răbdarea-mi se preface-n scrum Și fac din fiecare zi o noapte. Mă las copleșită de gânduri Și-n mine e zbucium de toamnă Și-aleg să mă pierd printre rânduri Și fricile-ncep să se cearnă. Și sufletul meu își revine treptat Nu are nevoie de lucruri mărețe. Doar de iubire și-un gând curat Și de-un om dispus...

Iubește-mă când sunt tăcută E semn că dau în mine o luptă, Atunci am nevoie acută. Iubește-mă când îți vorbesc Si-atunci când parcă mă grăbesc Așa spun eu că te iubesc. Iubește-mă atunci când râd Să știi că esti la mine-n gând Și chiar în fiecare rând. Iubește-mă când plâng prostește Așa sunt eu, mă port firește Și dacă-s tristă, tu zâmbește. Iubește-mă când uit de mine Și...

Și poate că este cel mai ciudat roman citit, Și sigur cel mai neobișnuit, Dar e ciudat să spun că mi-a plăcut? E uimitor cât de multe poți spune Cu cuvinte puține. Cum poți să redai teroarea Și moartea Și dorul Și dorința de răzbunare Și fiorul. Cu atât de puține cuvinte. Este primul roman de genul acesta Pe care îl citesc. Dar nu va fi ultimul, Am învățat să îl trăiesc. M-am simțit ca într-un film Cu...

Eu nu mai am putere S-alerg prin amintiri, Să șterg de praf unghere, Să dezgolesc trăiri. Am obosit s-astept, Să cerșesc fericire Să vreau să simt iubire, Să am fluturi în piept. S-alerg după himere După visuri deșarte, Să dau ce mi se cere, Să-mi fie numai noapte. Nu pot să mai țin piept Durerii urâcioase, Să trăiesc din regret, Rugând-o să mă lase. Eu nu mai am putere, Am obosit s-astept, S-alerg după himere, Nu pot să...

Mai crezi încă în omenie? În lumea mare, colorată? În bunul simt și-n empatie În caracterul fără pată? Să te trezesc sau să te las Să dormi ușor în continuare? Să faci din vise primul pas Să vezi ce-nseamna să fii mare. Să vezi cum doare omenia, Cum doare să fii alungat! Să vezi cum dăinuie prostia Și omul bun e-ndepărtat. Să vezi cum plâng copiii lumii De dor amar de-ai lor...

Iubesc să citesc poezie. Nu o citesc atât de des pe cât aș vrea sau pe cât aș avea nevoie. Poeziile sunt spațiile unde îmi pot lăsa sufletul să zburde și să simtă. Emoțiile mi se par mult mai puternice atunci când sunt implicate și trăirile celui care le scrie. Mi se par mai veridice, mai aproape de inima...

Și eu Și tu Suntem stângaci Și mai posaci. Și eu mai țip, Tu taci și taci. În rest, e bine Doar eu și tu, Doar tu și eu. Ne oferim mereu De-a-ntregul. Nimic nu-i doar pe jumătate. Cuvinte, zâmbete și fapte. Și când te cert, o fac total Și când mai țip? Nu am egal. Când mă iubești? Al meu e cerul. Și când zâmbești? Topești misterul E clar de-acum pentru-amândoi Și tu și eu am...

Copilărie, aș vrea să-mi cer iertare! M-am tot grăbit, am tot cerut Să cresc om mare.   Copilărie, mi-ai luat în joacă Zâmbete, visuri Și inima nu știe ce să facă.   Copilărie, te port în suflet Da nu mai ai farmec. Îți dau cu egoism câte un zâmbet.     Copilărie, să-mi spui, de ce m-am grăbit? De ce am uitat? Spune-mi, de ce am clipit?   Copilărie, mai lasă-mi genunchii juliți Și rana din palmă De...

De-ai fi tu o ploaie, Aș fi curcubeu. De-ai curge șiroaie, Te-aș stăvili eu. De mi-ai fi furtună, Ți-aș fi paravan. Când norii se-adună, Ți-aș fi eu alean. De-ai fi tu o floare, Ți-aș culege nectarul, Tu mi-ai da savoare, Eu ți-ndulcesc amarul. De-ai fi tu și noapte, Ți-aș fi dimineață, Să îți fiu aproape Pentru întreaga viață. De-ai fi tu iubire, Aș fi toat-un zâmbet Uniți în simțire Și în același cuget.    

Ce-a rămas din mine? Ce-a rămas din noi? Un gol fără tine, Cuvinte pe foi, Lacrimi și suspine, Gânduri alterate, Prea multă mândrie, Prea puține fapte.   A rămas cenușa Timpului ce-a ars, A rămas durere Când linie-am tras. Au rămas doar cioburi Din inima mea, Multe prea multe doruri Și pustiu în ea. Au rămas cuvinte Suspendate-n aer, Și o rugăminte Ca tu să mai stai. Mi-ai negat cuvântul, Mi-ai luat fericirea, S-a oprit pământul, Azi nu mă mai ai. Am luptat cu...