Etichetă: paladin
M-ai păcălit o dată, Harlan Coben! Și ai făcut-o din nou, fără să îmi dau seama măcar o secundă de adevăratele tale intenții. Fără să intuiesc o clipă că mă vei lovi atât de tare pe final. Oare te-ai inspirat din temperamentul familiei Burkett? Oare ai vrut să aduni traumă după traumă? Să lași moartea să își semene durerea...
Cântul lui Ahile, romanul redevenit popular peste noapte al lui Madeline Miller, cred că a devenit punctul meu sensibil, propriul meu călcâi al lui Ahile. Am primit cartea zilele trecute și, ca și în cazul lui Circe, mi-am luat timp pentru a admira textura de pe supracopertă, detaliile și frumusețea exterioară. Simțeam o nerăbdare în vârful degetelor, o dorință pentru a...
Străinul - romanul scris de Harlan Coben și apărut la Editura Paladin - mi-a dat lista de lectură peste cap. Dar nu regret nimic. Sau s-ar putea să am un mic regret. Și nu are nici măcar o singură legătură cu titlul de față. Regret că nu am și continuarea volumului Băiatul din pădure. Încă aștept să aflu povestea...
Băiatul din pădure, romanul scris de Harlan Coben și apărut la Editura Paladin, mi-a atras atenția încă de la Bookfest. Sunt câțiva prieteni care mi l-au recomandat călduros pe autor și am zis că e musai să îi ascult. Bine, sinceră să fiu, au contat mult aspectul și descrierea. Au funcționat amândouă ca un cântec de sirenă și mă...
Iulie însângerat a fost prima mea întâlnire cu autorul Joe R. Lansdale. Și mi-a plăcut ideea cărții, stilul alert, dar mi s-a părut un pic grăbit finalul. Un pic prea lipsit de esență a fost romanul și pe parcurs. Am simâit mereu nevoia de mai mult. Mi s-a părut tare asemănător cu filmele de acțiune. Eu urăsc filmele care...
„Atingerea” este prima mea întâlnire cu autoarea Claire North. A fost o întâlnire care o să se mai învârtă o vreme prin mintea mea. Întrebările nu și-au găsit toate răspunsurile. Imaginea nu este încă suficient de clară în mintea mea. M-am lăsat vrăjită de un subiect care este destul de nou pentru mine. Dacă mă gândesc mai bine, nu...
Întâlnirea cu Dexter Morgan – Vise întunecate, Dragul și devotatul Dexter – Jeff Lindsay
Anca Rucăreanu - 6
Soțul meu este un mare iubitor de filme și seriale. Nu de puține ori mi-a recomandat anumite titluri, dar eu mă las absorbită de lumea cărților și nu am timp de vizionat altceva. Cu Dexter mă presează de multă vreme, el era foarte încântat de serialul omonim și de personaj. Din păcate, cărțile nu m-au impresionat absolut deloc. Subiectul...