Etichetă: nemira
Nămeții lui C.J. Tudor mi-aș fi dorit să-i străbat iarna, când vântul ar fi șuierat pe la ferestre, ar fi brodat flori de gheață pe geamuri și ar fi spintecat în două orice suflare. Pentru că volumul de cărți bune crește amețitor de la o zi la alta, înghesui trilurile pe rafturi și uit de ele. Sau le las...
Holly, molly, guacamole! King, ai făcut-o din nou! Bine, îți spune asta unul dintre cititorii pe care i-ai speriat și altă dată, pe care i-ai cucerit cu "ușurința" asta cu care pare că îți scrii textele. Nu te mint, domnule King. Nu mă număr printre cititorii tăi împătimiți, nici nu ți-am citit toate seriile, volumele, romanele. Nici nu îți...
12 ore pentru a spune te iubesc. Vor fi ele o binecuvântare sau un blestem? Va fi destul timp pentru a salva iubirea sau se vor pregăti protagoniștii de un rămas bun?
Romanul scris de Olivia Poulet și Laurence Dobiesz mi s-a învârtit ceva vreme prin gânduri. Descrierea îmi rămăsese vie în minte și romantica din mine activată la nivel...
Casa de pe Riviera, romanul scris de Natasha Lester și publicat de Editura Nemira, mi-a ținut companie zilele trecute. Secretele Parisului și Secretul fotografei franceze, celelalte romane scrise de autoare, mi-au plăcut foarte mult și mă simțeam pregătită emoțional și sufletește pentru încă o incursiune într-o lume tulbure, divizată, înrobită și plină de suferințe.
Deși abordează aproape aceleași subiecte și...
Scânteie în beznă este o carte despre traume, trecut, vinovăție și legături bolnave. Am terminat-o acum câteva zile și încă mă simt încărcată de toate emoțiile care mi-au invadat sufletul și spațiul personal. Poveștile de genul ăsta te consumă, te transformă într-un individ sceptic, mereu suspicios cu tot ce se întâmplă în jurul personajelor, nesigur în legătură cu acțiunile...
Lecții de chimie este romanul cu care pot să spun că am avut o reacție rapidă. Știți voi, tipul ăla de reacție care dă naștere unor explozii. În cazul meu, explozia a fost generatoare de emoții, de dragoste și prietenie. M-am simțit acasă în cartea asta. Și nu pentru că sunt vreo chimistă nedescoperită și nici pentru că sunt...
Imagini ascunse a fost o nebunie de carte! Sincer, am încetat să mai plec la drum cu așteptări și am ales să mă las surprinsă, înconjurată de personaje, acțiune și fluiditatea poveștii. Jason Rekulak a obținut un lucru uimitor, un triunghi antrenant între dinamica poveștii, desenele menite să stârnească fiori și să continue curba aceasta extrem de fluctuantă și...
Scrisoarea de Crăciun este cartea alături de care intenționam să îmi petrec Crăciunul. I-am făcut o poză, mai mult mânată de entuziasmul pe care-l aveam la gândul că, în sfârșit, păstram și eu o carte cu Crăciun pentru Crăciun. Are sens, nu?
Fetele de pe grup (vă mulțumesc, dragilor!) mi-au recomandat însă să o citesc înainte de Crăciun, asta pentru...
Ultimul trandafir din Shanghai, roman scris de minunata Weina Dai Randel și apărut la Editura Nemira, mi-a luminat sufletul zilele trecute. Deși povestea este plină de momente apăsătoare, autoarea știe să poleiască întregul ansamblu cu speranță, iubire și dorința de a evolua și a deveni stăpânul propriului destin. Îmi plac mult poveștile cu iz asiatic și sunt întotdeauna încântată...
Fetele care ard și-au găsit liniștea. Vocea lor a fost auzită, sufletele lor și-au găsit calea și adevărul s-a auzit peste hărmălaia alcătuită din secrete și minciuni.
Nici nu trebuia să scriu astăzi despre cartea asta. Alta își aștepta locul pe blogul meu. Dar atât de tare m-a surprins autoarea, atât de mult se observă evoluția și pasiunea sa pentru...