Etichetă: ancheta
Vitrina de curiozități este al treilea volum din seria Pendergast. După cum mă știți deja, am un al șaselea simț când vine vorba de serii și de începutul lor cu al treilea, al patrulea volum. Ce credeți? Eu am început cu Vitrina. Am înțeles de la draga mea Simona că acesta ar fi primul volum în care agentul FBI...
"Copilul" este cartea care mi-a ținut companie zilele trecute. Am citit "Văduva", cealaltă carte semnată de Fiona Barton și era ceva ce nu mă convingea în stilul ei. Dar cum curiozitatea mea este de nestăvilit, am zis că trebuie să aflu dacă stilul autoarei s-a îmbunătățit, dacă poveștile sale au căpătat alt soi de consistență și de veridicitate.
Da, categoric...
„Fără al doilea nume” este modalitatea perfectă prin care îl puteți cunoaște pe Jack Reacher, mai ales dacă faceți ca mine. Adică, dacă începeți seria din mijloc și nu cu începutul. Reacher a urcat treptat pe scara simpatiei din inima mea. Este un tip tare inteligent, corect și hotărât. Imaginea lui este tot ce îmi trebuie pentru a-l îndrăgi,...
Prima dată am văzut cartea la Gaudeamus. Cum titlurile sunt multe și tentațiile și mai multe, nu i-am dat importanță atunci. Îmi plăcea descrierea, dar am zis că sigur o prind la reducere pe undeva. Și așa a fost. Cartea a apărut și la chioșcul de ziare. Și a costat și mai puțin.
Cu autoarea Lynda la Plante nu m-am...
Thrillerul este genul pe care îl caut întotdeauna atunci când intru în starea de amorțeală. Fie pentru că abordez genuri mai puțin interesante, fie datorită temperaturilor ridicate din termometru, starea asta de moleșeală mă cuprinde tot mai des, așa că, presimt o avalanșă de thrillere în viitorul apropiat.
Când am intrat pe site-ul celor de la Libris, habar nu aveam...
Ultima din clanul Stanfield - Marc Levy este cea mai nouă carte din seria de autor care a apărut la noi în țară. Fiind un autor care mi-a rămas în suflet de la prima carte citită, vă dați seamă că nu puteam rata acest volum! Și mă înțelegeți când vă spun că am dat peste cap planurile mele de...
Descriere:
William Fawkes, un detectiv controversat căruia i se spune Lupul, tocmai s-a întors la post să preia o anchetă incitantă, după ce fusese suspendat pentru agresarea unui suspect. Când fosta sa parteneră, agenta Emily Baxter, îl cheamă la locul unei crime, Fawkes este sigur că acesta este cazul pe care îl aștepta: cadavrul este alcătuit din părți dezmembrate aparținând...