Etichetă: Anca R

Rugă - Anca R. Cum am ajuns noi triști și apăsați? De ce suntem zi după zi mai răi? De ce uităm de mamă și de frați? De ce uităm că suntem fiii Tăi? Tu ești perfect, noi suntem chipul Tău Dar te cioplim aievea-n lut și lemn De ce noi, Doamne, ne hrănim cu rău? Trimite Slava Ta și dă-ne-un semn. Ne-am rătăcit pe căi întunecate Și facem...

Nevoie - Anca R. De multe ori mă pierd pe drum, Mă las doborâtă de toate, Răbdarea-mi se preface-n scrum Și fac din fiecare zi o noapte. Mă las copleșită de gânduri Și-n mine e zbucium de toamnă Și-aleg să mă pierd printre rânduri Și fricile-ncep să se cearnă. Și sufletul meu își revine treptat Nu are nevoie de lucruri mărețe. Doar de iubire și-un gând curat Și de-un om dispus...

Iubește-mă când sunt tăcută E semn că dau în mine o luptă, Atunci am nevoie acută. Iubește-mă când îți vorbesc Si-atunci când parcă mă grăbesc Așa spun eu că te iubesc. Iubește-mă atunci când râd Să știi că esti la mine-n gând Și chiar în fiecare rând. Iubește-mă când plâng prostește Așa sunt eu, mă port firește Și dacă-s tristă, tu zâmbește. Iubește-mă când uit de mine Și...

O viață - Anca R. Poezii, noiembrie Sunt vieți care se frâng devreme Lăsând durere-n urma lor, Ei lasă-n mintea noastră semne, Și amintirile ne dor. De ce trăim inconștienți? De ce ne credem imortali? De ce uităm să fim atenți Și clipei nu-i suntem leali? Zilele noastre-s numărate, Și noi le risipim în van, Uităm de noi, de bunătate, Și, iată! A trecut un an. Trăim fără să bănuim Că ziua asta...

Ridic praful în pumnii mei strânși Adaug curaj și un pic de putere, Și ochii mi-i țin mereu larg deschiși, Credința mi-e cea mai mare avere.

Mi-am pus toate așteptările Într-un colț pustiu de lume, Prea îmi bântuiau cărările, Prea nu aveam ce le spune. Le las acolo, să stea supărate, Nu am nevoie de ele cu mine, Așteptări prea bosumflate, Să știți că fără voi sunt mai bine. Nu îmi mai matur nici cărările, Las frunzele să mă înfășoare, Și-a toamnă caldă miros zările, Mă las scăldată de raze de soare. Nu-mi mai las lacrimile să...

Dacă - Anca R. Poezii, noiembrie Dacă dragostea ar spune, Câte lucruri a văzut, Câte iubiri sunt în lume, Oare unde-au încăput? Câte dimineți tăcute, Cu săruturi repetate, Sau câte suflete rupte, Sau câte iubiri de-o noapte? Dacă ar spune de lacrimi, Câți oameni și-ar mai dori Să ducă în spate patimi, De dragul unei iubiri? Cine ar mai accepta, Să-mpartă inima-n două, Să trăiască viața sa Ca un strop micuț de rouă?

Bună, iubitule! Ce faci, ești bine? Mai spune-mi, te rog, o vorbă și-atât! De când ai plecat, este gol lângă mine Și umblu inertă, cu sufletul rupt. Copilul ia poza încet și o privește, Oftează din greu și capul și-l pleacă, Nu știe de ce tata nu îi vorbește, Cum să îi spun că toate-o să treacă? Cum să-i spun că tatăl lui nu mai vine Să-l ducă...

Războiul din copilăria mea Era o joacă simplă, animată, Atât de inocent totul părea, Războiul nostru nu era o pată. Războiul din copilăria lor, E-un strigăt mut, plin de durere, Aripi curmate și frânte de dor, Și râuri de sânge, nu miere. Sunt îngeri lipsiți de putere, Cu mâinile ridicate a pace, Și lumea se-afunda-n tăcere, În timp ce în ei se tot trage. Și s-ar juca. Dar unde e locul? Unde...

Arată-le - Anca R. Noiembrie, poezii Ridică-te, te rog, stai în picioare Stai dreaptă, nu privi în jos, Arată-le acum că nu te doare, Schimbă cumva urâtul în frumos. Ți-au spus că-n veci nu vei putea? Arată-le doar unde-ai ajuns, Că viața nu-i doar despre a avea Ci-nseamna să privești mereu în sus. Ți-au spus că nu știi să iubești? Arată-le doar un singur album, Spune-le ce frumos îl crești Pe-al...