Suspectul este volumul care încheie seria dedicată jurnalistei Kate Waters. Văduva și Copilul sunt primele două volume ale seriei, dar vă spun că le puteți citi și separat, ele având-o doar pe jurnalistă ca termen comun. Pentru ca seria să se termine într-un mod spectaculos, autoarea a implicat mai mult familia jurnalistei, aducând-o pe aceasta și mai mult în lumina reflectoarelor.

Fiona Barton nu este, din punctul meu de vedere, cea mai bună autoare de thrillere. Dar poveștile sale au un miez tensionat, niște premize interesante. Personajele au și ele o stăpânire de sine aparte, lucru care mă îndeamnă permanent să mă gândesc la ce ascund ele în spatele măștilor. Recunosc, am avut nevoie să recitesc articolele scrise despre primele volume, numai pentru a-mi reaminti stilul său de scriere, amprenta personală și dinamica poveștilor sale.
„Barton este o povestitoare extraordinară. Cariera ei de jurnalistă a contribuit la teribilul realism al poveștii. Fiecare răsturnare de situație pare autentică și profund înspăimântătoare.“ Library Journal
Suspectul – și dacă e cineva pe care-l cunoști?
Nu îmi mai amintesc de contribuția lui Kate Waters la povestea din Văduva, sunt aproape opt ani de când am citit cartea. Dar în articolul despre cel de-al doilea volum am notat despre perseverența lui Kate, despre contactele sale și despre modul alunecos în care se strecoară în viețile sau în apropierea celor despre care vrea să scrie.
La fel este și în acest volum. Însă, spre surprinderea mea, Kate știe unde să se oprească. Amestecă factorul uman și se pune în pielea celor intervievați. De ce am spus că asta a fost surprinzător? Pentru că tot vedem menționată lipsa de umanitate a jurnaliștilor, goana lor după adevăr, senzațional și exclusivitate. Iar de la Kate, așa cum mi-o aduc eu aminte, mă așteptam la limite depășite, la presiuni și la jocuri de încredere.
„În Suspectul, Fiona Barton prezintă niște adevăruri universale, pe fundalul unei povești fascinante.“ USA Today
Mamă sau jurnalistă?
Alt lucru care mi-a plăcut și vreau neapărat să-l menționez este faptul că autoarea a păstrat „tiparul” celorlalte volume: a scris povestea din perspectiva personajelor sale, alternând trecutul și prezentul. Îmi place când mi se permite să trăiesc direct anumite evenimente, nu să fie menționate sau aduse în discuție de celelalte personaje. Având în vedere implicarea lui Kate în această poveste, sigur aș fi crezut că este părtinitoare (a fost, dar într-o măsură pe care o putem înțelege) sau că dorește să mușamalizeze anumite aspecte (a făcut și asta, veți vedea).
Kate vrea să ajungă prima la știrile pe care le alege. Vrea exclusivitate, vrea toate mărturiile care pot face diferența. Experiența ei profesională – dar și cea personală – o ajută însă să păstreze o limită a decenței. Chiar dacă, uneori, este una mascată, exersată îndelung. Când două adolescente dispar în timpul unei călătorii în Thailanda, Kate știe că vrea să scrie despre acest caz, că e absolut necesar să ajungă acolo și să-și activeze toate contactele. Ce o mâna în „luptă”? Poate nevoia de a se reconecta cu propriul fiu, plecat și el de mai bine de doi ani în Thailanda. Era posibil să-l regăsească acolo?
„O explorare intensă, axată pe personaje, a speranțelor și independenței.” Booklist
Suspectul – crimă, droguri și morți deloc accidentale
Ancheta dispariției celor două fete este una greoaie, împiedicată și de lipsa de profesionalism a polițiștilor locali. Aceștia erau sătui de străinii care veneau în țara lor, se drogau și căutau probleme. Hostelul unde cele două fete fuseseră cazate înainte de dispariție era foarte bine cunoscut pentru traficul de droguri, pentru petrecerile îmbibate în alcool și probleme. Dar fetele nu știau asta. Trăiau experiența din plin, vrăjite de frumusețea țării alese ca destinație și de viața trăită departe de părinți și reguli.
Când părinții disperați ai celor două fete sunt chemați în Thailanda pentru a recunoaște două cadavre aproape carbonizate, Kate Waters știe că nu poate rata zborul spre țara exotică, nici șansa de a fi în proximitatea familiilor. Ar avea acces astfel la toate detaliile la „prima mână”, dar și la informațiile primite din surse oficiale. Curând, spre disperarea sa, Kate Waters ajunge să fie implicată personal în această anchetă, nu doar profesional.
Fiul ei, cel plecat să își găsească propriul drum, fusese prietenul fetelor, avusese o legătură intimă cu una dintre ele. Iar Kate ajunge, de pe o zi pe alta, de cealaltă parte a baricadei: în pielea celui urmărit și intervievat fără milă. Acum, cu noile elemente introdusese în anchetă, Kate vrea să afle adevărul pentru a dovedi nevinovăția propriului copil. Empatiza cu mamele sfâșiate de durere, alimentate de tensiunea din propriile familii și de presiunea mediatică, dar acum era vorba despre ea. Și nu voia ca adevărul despre propria familie să ajungă să țină primele pagini ale ziarelor.
Suspectul – tensiune, adrenalină și probe ascunse
Dacă ar fi să aleg un singur volum preferat din cele trei, atunci sigur aș alege Suspectul. Tensiunea este la ea acasă, dinamica poveștii nu slăbește o clipă cititorul, atenția este permanent afectată de toate elementele aruncate în scenă.
Ancheta este una îngreunată de amestecul polițiștilor locali, dar și de toate detaliile din sânul familiilor fete. Personal, aș fi preferat ca atenția să fie focusată asupra fetelor, condițiilor dim Thailanda, legăturii dintre Jake și băieții din anturajul fetelor. În plus, spre final, am simțit că în centrul scenei îi avem doar pe Jake și pe Kate. Și nu pot spune mai mult aici, pentru că nu vreau să afectez nimănui plăcerea lecturii.
Una peste alta, Suspectul este un volum intens, plin de evenimente dramatice și conjuncturi periculoase. Dacă sunteți curioși, volumul poate fi cumpărat de la Litera, chiar de aici.
Data Apariției : 12 oct. 2023
Colectie : Buzz Books
Autor(I) : Fiona Barton
Traducator(I) : Ioan Ciupercă
Numar Pagini : 480